Clinica de stomatologie și estetică dentară Trident va efectua pacienților teste rapide pentru Covid-19

Cea mai modernă clinică de stomatologie și estetică dentară din România – Trident – va efectua teste rapide de tip PCR pentru Covid-19 angajaților și pacienților, în contextul în care clinia se redeschide luni pentru orice tip de probleme stomatologice, nu doar urgențe, ca urmare a expirării stării de urgență pe teritoriul României.

Conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, siguranța pacienților și a angajaților este prioritatea numărul unu a clinicii, iar Trident se supune normelor autorităților publice de sănătate prin aplicarea mai multor măsuri împotriva infectării cu Sars-Cov-2.

Trident a decis să introducă testarea rapidă obligatorie pentru Covid-19 pentru angajați și la cerere pentru pacienți. Protocolul pentru accesul în clinică începe cu un apel la Recepție – 0726926238 sau 0726691130. Următorul pas este completarea unui formular de triaj precum și răspunderea câtorva întrebări de screening primite prin e-mail. Pe tot acest parcurs pacienții vor fi asistați în permanență de Recepția clinicii. La prezentarea în clinică pacienții pot solicita efectuarea unui test rapid de depistare a anticorpilor împotriva Covid 19. De aceste teste rapide cu rezultat în 15-20 de minute vor beneficia atât personalul medical cât și pacienții care au programări la clinică la cerere. Pentru cei care au programate intervenții chirurgicale complexe se va face testarea PCR cu 48 de ore înainte de intervenție.

“Principala noastră grijă este siguranța pacienților și a colegilor noștri. Testele rapide efectuate personalului clinicii și pacienților, în care determinăm prezența anticorpilor (rezultatul pozitiv fiind urmat de un test pentru determinarea de antigen pentru a elimina o stare de infecție acută) ne oferă o imagine clară privind starea de sănătate a acestora. Realizarea testării PCR pentru pacienții cu intervenții complexe răspunde cu precizie de 100% asupra lipsei infectării acestora la momentul recoltării, fără a exista nici un risc suplimentar la adresa sănătății lor, având în vedere intervențiile medicale complexe la care vor fi supuși”, a declarat doctorul Florin Lăzărescu, medic stomatolog, fondator Clinica Trident și membru fondator al Societății de Stomatologie Estetică din România (SSER).

În afară de testele cu rezultat rapid, Clinica Trident își asigură pacienții că toate tratamentele se desfășoară conform cu noile standarde și protocoale de triaj epidemiologic.

La intrarea în clinică sunt instalate dispensere de igienizare pentru mâini spre a fi utilizate la intrarea în clinică și este prevăzut un punct de triaj.

Aici, fiecare pacient va acorda suportul pentru chestionarul privind starea de sănătate și măsurarea temperaturii. În plus, i se va înmâna masca de protecție, mănuși și halat de unică folosință.

Programările se fac la intervale de 30 minute, conform normelor în vigoare, pentru a limita numărul de pacienți în sala de așteptare și pentru a permite dezinfecția suprafețelor, intrumentarului și folosirea nebulizatorului.

Pacienții sunt încurajați să nu vină la programare însoțiți (exceptând cazurile speciale – minori, persoane dependente etc.)

Personalul clinicii poartă în permanență echipamentul de protecție corespunzător – masca de protecție, mănuși, combinezon și halat impermeabil, vizieră de protecție.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare