Comisarul european Corina Creţu, întrevederi cu Mihai Tudose și Marius Nica. Ministrul delegat pentru Fonduri Europene a semnat 17 contracte de finanțare pentru proiecte eligibile prin POR în valoare de 623 milioane lei

La sediul Guvernului României, în prezența Prim-ministrului Mihai Tudose și a Comisarului pentru Politică Regională Corina Crețu, Ministrul delegat pentru Fonduri  Europene, Marius Nica, a semnat astăzi 17 contracte de finanțare pentru proiecte eligibile prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Foto: captură video /Guvernul României

Dintre acestea, șapte proiecte, a căror valoare totală eligibilă depășește 524 milioane leiau fost depuse  de beneficiari publici și vizează reabilitarea, modernizarea și/sau îmbunătățirea infrastructurii rutiere din județele Bistrița Năsăud și Bihor (câte un proiect), Sălaj (2 proiecte) și Cluj (3 proiecte).

De asemenea, zece solicitanți privați vor semna contracte de finanțare în valoare totală eligibilă de peste 8,76 milioane lei pentru investiții în achiziționare de echipamente, dezvoltare, inovare și creșterea competitivității pe piața locală.

Fie că vorbim despre beneficiari publici sau privați, important este să depună proiecte viabile, scrise bine, și care să ne convingă de faptul că după implementare aduc o importantă valoare adăugată – a declarat ministrul Marius Nica.

Despre proiecte

Proiectele de reabilitare, modernizare și/sau îmbunătățire a infrastructurii rutiere sunt finanțate prin POR, din Axa prioritară 6 –  îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investitii 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

În ceea ce privește proiectele propuse de beneficiarii privați, care presupun investiții în achiziționare de echipamente, dezvoltare, inovare și creșterea competitivității  pe piața locală, acestea sunt finanțate prin POR, din Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Despre Programul Operațional Regional 2014-2020

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaționale implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), în calitate de Autoritate de Management.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare