Comisarul european Corina Crețu a susținut joi un discurs în cadrul întâlnirii cu Comisiile de specialitate pe Fonduri Europene din Parlamentului României, prilej cu care a abordat rolul parlamentelor naționale în atingerea priorităților Comisiei Europene și a prezentat prioritățile executivului european pentru anul 2017, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.
„Este adevărat că Europa se confruntă astăzi cu o serie de obstacole și provocări pentru care există soluții comune, dar acestea trebuie analizate, explicate și discutate în modul cel mai transparent cu autorităţile naţionale şi cu parlamentele fiecărui stat membru.”
Corina Crețu a vorbit și despre presiunea pe care populismul o exercită asupra construcției europene: „Mulţi au uitat ce înseamnă să fii Membru al Uniunii Europene şi, aşa cum spunea şi Preşedintele Juncker, trebuie să le amintim acestora de ce ţările Europei au ales să adere la Uniune.”
„Sunt 70 de ani de pace într-o lume în care conflictele armate generează zeci de mii de morţi anual. Europa înseamnă nu doar pace, ci şi construcţie, mai multe oportunităţi, mai multe locuri de muncă, respectarea diversităţii, precum şi asigurarea unui mod de viaţă european pentru toţi cetăţenii noştri. Eu cred că trebuie să existe Solidaritate – aşa cum spunea şi Preşedintele – acest cuvânt apare în 16 locuri în Tratatele Uniunii, însă Solidaritatea trebuie să fie voluntară, să vină de la sine, nu poate fi impusă.”
Totdată, comisarul a prezentat și câteva dintre prioritățile Comisiei pentru anul 2017, și anume: combaterea șomajului, mai multe oportunități pentru tineri, Planul de Investiții căruia îi va fi dublată perioada precum și alocarea financiară, piața internă pentru muncitori și problemele de securitate.
Făcând referire la atacurile teroriste din anul precedent, comisarul Corina Crețu a declarat că Europa nu trebuie să fie solidară numai în momentele dificile și ci și „atunci când e nevoie de un răspuns colectiv în faţa terorismului”.
„Pacea în Europa nu este doar preţioasă, ci şi fragilă. Copiii noştri merită o Europă care le dă putere, speranţă, o Europă care îi protejează şi îi apără. A sosit momentul ca noi toţi – instituţiile europene, naţionale, guvernele şi cetăţenii – să ne asumăm împreună responsabilitatea construirii acestei Europe”, a conchis comisarul european.
–




