Comisia Europeană a prezentat noul Instrument de urgență pentru piața unică: Acesta o va face operațională și în perioadele de criză

Comisia Europeană a prezentat astăzi, 19 septembrie, noul Instrument de urgență pentru piața unică (SMEI). Acest cadru de guvernanță în caz de criză are ca scop menținerea liberei circulații a bunurilor, serviciilor și persoanelor și a disponibilității bunurilor și serviciilor esențiale în cazul unor viitoare situații de urgență, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor din întreaga UE, se arată în comunicatul oficial. 

În timp ce piața unică s-a dovedit a fi cel mai bun atu al UE în gestionarea crizelor, pandemia COVID-19 a evidențiat deficiențele structurale care împiedică capacitatea UE de a răspunde în mod eficient și coordonat la situațiile de urgență. Măsurile unilaterale au cauzat fragmentarea, agravând criza și afectând în special IMM-urile.

Margrethe Vestager, vicepreședintele executiv pentru o Europă adaptată erei digitale, a declarat: “Criza COVID-19 a arătat clar: trebuie să facem ca piața noastră unică să fie operațională în orice moment, inclusiv în perioade de criză. Trebuie să o facem mai puternică. Avem nevoie de noi instrumente care să ne permită să reacționăm rapid și colectiv. Astfel încât, ori de câte ori ne confruntăm cu o nouă criză, să ne putem asigura că piața noastră unică rămâne deschisă și că bunurile de importanță vitală rămân disponibile pentru a proteja populația europeană. Noul instrument de urgență pentru piața unică face posibil acest lucru.”

Instrumentul pentru situații de urgență al pieței unice completează alte măsuri legislative ale UE pentru gestionarea crizelor, cum ar fi mecanismul de protecție civilă al Uniunii, precum și normele UE pentru sectoare, lanțuri de aprovizionare sau produse specifice, cum ar fi sănătatea, semiconductorii sau securitatea alimentară, care prevăd deja măsuri specifice de răspuns la crize. Acesta stabilește un cadru bine echilibrat de gestionare a crizelor pentru a identifica diferite amenințări la adresa pieței unice și pentru a asigura buna funcționare a acesteia prin:

  • Crearea unei arhitecturi de guvernanță în caz de criză pentru piața unică: Un nou mecanism de monitorizare a pieței unice, de identificare a diferitelor niveluri de risc și de coordonare a unui răspuns adecvat care să cuprindă mai multe etape – modurile de contingență, vigilență și urgență. În primul rând, cadrul de planificare a situațiilor de urgență permite Comisiei și statelor membre să creeze o rețea de coordonare și comunicare pentru a spori gradul de pregătire. Ulterior, atunci când a fost identificată o amenințare la adresa pieței unice, Comisia poate activa modul de vigilență. În cele din urmă, în cazul unei crize cu un impact de amploare asupra pieței unice, Consiliul poate activa modul de urgență. Un grup consultativ, format din Comisie și statele membre, va fi înființat pentru a evalua o anumită situație și pentru a recomanda cele mai potrivite măsuri de răspuns. Acesta va juca un rol esențial pe parcursul întregului proces.
  • Propunerea de noi acțiuni pentru a aborda amenințările la adresa pieței unice: În modul de vigilență, statele membre, în cooperare cu Comisia, se vor concentra pe monitorizarea lanțurilor de aprovizionare cu bunuri și servicii identificate, de importanță strategică, precum și pe constituirea de rezerve strategice în aceste domenii. În cazul în care modul de urgență a fost activat, libera circulație pe piața unică va fi menținută printr-o listă neagră a restricțiilor interzise și, în general, printr-o examinare consolidată și rapidă a restricțiilor unilaterale. De asemenea, Comisia poate recomanda statelor membre să asigure disponibilitatea bunurilor relevante pentru criză prin facilitarea extinderii sau reconversiei liniilor de producție sau prin accelerarea autorizării.
  • În cele din urmă, Comisia poate recomanda statelor membre să distribuie în mod specific rezervele strategice constituite în timpul fazei de vigilență. De asemenea, se vor aplica noi norme pentru a facilita achizițiile publice de bunuri și servicii relevante de către Comisie în numele statelor membre, atât în regim de vigilență, cât și în regim de urgență.

Propunerile vor fi acum discutate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene. După adoptarea de către colegiuitori, regulamentele vor intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

De aproape 30 de ani, piața unică este cel mai important atu al UE, oferindu-le companiilor noastre certitudine, amploare și o rampă mondială și asigurând consumatorilor o largă disponibilitate a produselor și serviciilor de calitate. Cu toate acestea, în crizele recente și, în special, la începutul pandemiei de COVID-19, întreprinderile și cetățenii au suferit de pe urma restricțiilor la intrarea pe teritoriu, a perturbărilor de aprovizionare și a lipsei de previzibilitate a normelor, care au fragmentat piața unică. Restricțiile la export și limitările călătoriilor în interiorul UE adoptate ca răspuns la pandemie (în multe cazuri prost concepute și nejustificate în acest scop) au perturbat libera circulație a mărfurilor, a serviciilor și a persoanelor, cauzând costuri economice, întârzieri și împiedicând răspunsul global la criză.

Pachetul SMEI prezentat astăzi vine în urma solicitărilor Consiliului European, care, în concluziile sale din 1-2 octombrie 2020, a afirmat că UE ar trebui să tragă învățăminte din pandemia de COVID-19 și să abordeze fragmentarea, obstacolele și punctele slabe rămase ale pieței unice în ceea ce privește abordarea situațiilor de urgență. Ca răspuns, Comisia a anunțat, în Comunicarea sa privind actualizarea strategiei industriale din mai 2021, că va prezenta un instrument specific pentru a asigura libera circulație a bunurilor, a serviciilor și a persoanelor, precum și o mai mare transparență și coordonare în perioade de criză. Parlamentul European a salutat planul Comisiei de a prezenta un instrument pentru situații de urgență al pieței unice și a invitat Comisia să îl dezvolte ca instrument structural obligatoriu din punct de vedere juridic pentru a asigura libera circulație a persoanelor, a bunurilor și a serviciilor în cazul unor crize viitoare. Înainte de a prezenta propunerea, Comisia a întreprins consultări ample, inclusiv prin publicarea unei cereri de contribuții și a unei consultări publice, precum și a unui sondaj efectuat de statele membre, pe lângă organizarea unui atelier amplu cu părțile interesate și a numeroase consultări mai specifice cu părțile interesate.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare