Premierul polonez Donald Tusk avertizează că principala incertitudine de securitate pentru Europa este dacă Statele Unite vor acționa ca un aliat loial în cadrul NATO în cazul unui atac al Rusiei, într-un context marcat de îngrijorări tot mai mari privind politicile imprevizibile ale președintelui american Donald Trump, relatează Financial Times, potrivit Reuters.
„Pentru întregul flanc estic, pentru vecinii mei… întrebarea este dacă NATO mai este o organizație pregătită, din punct de vedere politic și logistic, să reacționeze, de exemplu, împotriva Rusiei, dacă aceasta ar încerca să atace”, a declarat Tusk.
Liderul de la Varșovia a subliniat că un eventual atac al Rusiei reprezintă „ceva cu adevărat serios”, avertizând că amenințarea trebuie privită pe termen scurt, nu îndepărtat.
„Vorbesc despre perspective pe termen scurt, mai degrabă luni decât ani… Pentru noi este foarte important să știm că toți vor trata obligațiile NATO la fel de serios ca Polonia.”
În acest context, premierul polonez a pledat pentru consolidarea Uniunii Europene ca actor de securitate și pentru transformarea acesteia într-o alianță reală în domeniul apărării.
„Dacă vrei să ai, nu doar pe hârtie, o alianță reală, ai nevoie de instrumente reale și de putere reală în ceea ce privește capabilitățile de apărare și mobilitatea forțelor militare dintr-o țară în alta. Este o problemă foarte practică pentru prezent”, a explicat Tusk.
Acesta a sugerat că Uniunea Europeană ar trebui să reflecteze inclusiv asupra clauzei de apărare reciprocă prevăzute de articolul 42.7 din tratatele UE, în contextul schimbărilor politice din unele state membre.
„De aceea, obsesia mea acum și misiunea mea este să reintegrez Europa. Asta înseamnă apărare comună… un efort comun pentru a ne proteja frontierele estice”, a subliniat premierul polonez.
Articolul 42.2 din Tratatele UE stabilește cadrul pentru dezvoltarea unei apărări comune europene, care ar putea deveni, în timp, o apărare comună propriu-zisă, cu acordul tuturor statelor membre.
Declarațiile au fost făcute în contextul summitului informal al liderilor UE desfășurat în Cipru, unde sunt discutate și războiul din Orientul Mijlociu, măsurile energetice și viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene.




