Ministerul Sănătății a efectuat, în perioada 13–17 iulie 2026, plăți în valoare totală de 29.138.876,28 lei pentru proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), destinate modernizării sistemului public de sănătate.
Fondurile au fost direcționate către investiții în digitalizarea spitalelor și a instituțiilor sanitare, reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale, dezvoltarea cabinetelor de medicină de familie și a centrelor comunitare integrate.
Potrivit Ministerului Sănătății, în această săptămână au beneficiat de finanțare proiecte implementate de spitale, direcții de sănătate publică, servicii de ambulanță, autorități locale și cabinete de medicină de familie din întreaga țară.
„Fiecare plată înseamnă un proiect care merge înainte și investiții care ajung mai repede acolo unde este nevoie de ele: în spitale, în cabinetele medicilor de familie și în serviciile medicale de care beneficiază pacienții”, a transmis Ministerul Sănătății.




