În cea de-a 50-a zi de conflict în Orientul Mijlociu, între coaliția SUA-Israel și Iran, strâmtoarea Hormuz a fost din nou închisă, în timp ce instabilitatea și impredictibilitatea amenință perspectiva încetării focului, a reluării războiului sau pe cea a continuității negocierilor. În Iran, Gardienii Revoluției au preluat controlul și conducerea cu mână forte a negocierilor,eliminând sau marginalizând partenerii pragmatici ai americanilor, în timp ce amenință cu distrugerea oricărui vas dorește să treacă prin strâmtoare. Alba-neagra cu pacea se joacă în forță de ambele părți, SUA convocând o reuniune de urgență în camera pentru situații excepționale a Casei Albe și luând decizia să confiște toate navele iraniene din apele internaționale ale Globului, iar Iranul studiază ofertele primite și respinge orice perspectivă de negociere până nu se modifică o parte din condițiile americanilor. Peste toate, cu trei zile înaintea încheierii acordului de încetare a focului, pregătirile de război continuă iar Iranul și-a dezgropat lansatoare și rachete și munițiile de sub dărâmături pentru a putea relansa angajamentul total împotriva statelor din Golf.
Iran- Victoria prin evitarea capitulării și înfrângerii totale
Era cunoscut faptul că Iranul marșa, în acțiunea sa de rezistență în fața SUA, pe definiția victoriei nu prin atingerea obiectivelor din război, ci prin împiedicarea dușmanului să și le atingă pe ale sale, respectiv victoria era definită prin evitarea capitulării și înfrângerii totale a Teheranului. Pe aceasta se bazează și președintele Parlamentului de la Teheran, Mohammad Bagher Ghalibaf, care susține că Iranul a câștigat pentru că Washingtonul a eșuat în atingerea obiectivelor sale cheie, inclusiv cel vizând încheierea unui acord final în privința programului nuclear iranian în ciuda optimismului președintelui Donald Trump.
Galibaf a subliniat că actuala încetare a focului cu SUA este o victorie a Teheranului, susținând că atât SUA cât și Israelul nu și-au atins obiectivele primare pe care speakerul Parlamentului de la Teheran le consideră prăbușirea guvernului și a puterii de la Teheran și formarea unei coaliții internaționale solide pentru controlul strâmtorii Hormuz. “Atunci când dușmanul nu a reușit să-și atingă obiectivele, atunci înseamnă că a suferit o înfrângere,” susține Ghalibaf, care a recunoscut totuși să SUA deține superioritatea financiară și militară asupra Iranului și că, totuși, a eșuat pe dimensiunile politică și strategică. Afirmația intervine pe fondul negocierilor în curs prin intermediarii pakistanezi, dar și egipteni și turci, pentru un târg ce presupune dezghețarea a 20 miliarde de dolari din fondurile confiscate ale Iranului contra predării cantității de uraniu îmbogățit 60% pe care încă-l deține Iranul.
Desigur, susținerea pare o glumă proastă atunci când vorbim despre un stat care a pierdut aproape complet capacitatea de apărare antiaeriană, cel puțin pe cea din centrul și vestul teritoriului său, a pierdut marina sa, cu excepția unei sume de bărci mici, de viteză, ale Gardienilor Revoluției Islamice, și are bombardate mai toate bazele militare, facilitățile de producție și depozitele de arme și muniție cunoscute, inclusiv cele de natură nucleară, din programul care a costat Iranul peste 3 triliarde de dolari. Totuși afirmațiile lui Galibaf sunt menite să marcheze faptul că negocierile cu SUA se află în continuare în mâinile puterii civile, nu a Gardienilor Revoluției, și că Galibaf este un membru loial al regimului ayatollahilor de la Teheran.
Pe de altă parte, afirmația subliniază faptul că există diferențe majore între pozițiile celor două părți aflate în negociere, fapt care menține departe și viitoarea reuniune care să ducă la un acord final de pace. În cea de a 50-a zi a confruntării, duminică 19 aprilie, cu doar 3 zile înaintea expirării, miercuri, 22 aprilie a încetării parțiale a focului, ministrul de Externe Iranian, Abbas Araghchi, cel de-al doilea pragmatic al regimului, negociator al acordului de pace, a subliniat că rezervele sale de uraniu îmbogățit nu vor fi transferate în afara Iranului, în timp ce părțile au divergențe și în privința duratei moratoriului pentru îmbogățirea uraniului, plasat de Trump și partea americană la 20 de ani și de Iran la doar 5 ani. De altfel, predarea uraniului îmbogățit este o condiție linie roșie a Israelului în actualul conflict.
Donald Trump, optimist privind încheierea unui acord mediat de către pakistanezi, a anunțat, în cadrul binecunoscutului său proces de presiune în negocieri, că termenul de 22 aprilie când expiră încetarea temporară focului ar putea să nu mai fie prelungit și că atacurile și lansările de rachete și bombe ar putea să fie reluate. Încheierea ostilităților este prezentată de Ghalibaf, pentru partea iraniană, drept un punct de forță și lipsă de cedări din partea regimului, care se consideră puternic, după ce a blocat, la nici 24 de ore de la deschidere, strâmtoarea Hormuz pe motiv că SUA continua blocarea porturilor iraniene și a navelor care pleacă din aceste porturi și doresc să navigheze în afara strâmtorii.
Bătăliile interne în sânul puterii de la Teheran: amenințarea negocierilor separate
Ultimele evoluții legate de strâmtoarea Hormuz, după anunțul de vineri al ministrului de Externe Araghchi privind deschiderea completă a traficului civil, relevă și o bătălie puternică în interiorul regimului. Dispariția conducerii de prim plan a instituțiilor iraniene, după decapitarea acestora la începutul conflictului, a determinat o descentralizare a conducerii ostilităților și o ierarhie până la nivelul al cincilea al succesorilor celor aduși în funcție, fapt ce a determinat o adevărată bătălie în interiorul sistemului iranian între pragmaticii negociatori politici și conservatorii apărători ai regimului Revoluției Islamice, mai ales că soarta reală a Liderului Suprem Mojtaba Khomenei nu pare a fi clară și l-ar izola rănit puternic pe acesta, incapabil să ia deciziile în interiorul sistemului.
Astfel, conducerea de facto a regimului pare să fi fost confiscată, în ultimele zile, de către Generalul maior Ahmad Vahidi, Comandantul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice – IRGC, împreună cu asociații din cercul său de putere retrogradă, care controlează nu numai răspunsul militar al Iranului, ci și negocierile și poziția Teheranului la negocieri. Desemnați constituțional să apere regimul Ayatollahilor și Revoluția Islamică, Gardienii Revoluției au preluat, de facto, conducerea statului dezarticulat, fapt fără precedent în istoria de 47 de ani a regimului. E motivul pentru care forțele navale ale IRGC au negat, criticat și inversat decizia anunțată de către Ministrul de Externe Abbas Araghchi și au introdus din nou blocada strâmtorii, au afirmat că nici unui vas de nici o naționalitate nu îi este permisă traversarea strâmtorii, după 18 aprilie, după ce introduseseră limitări drastice legate de obligativitatea de a traversa prin apele teritoriale iraniene și sub controlul propriu.
Motivația ar fi neridicarea blocadei de către SUA pentru vasele iraniene și a celor care pleacă din porturile iraniene, dar media afiliată a vorbit și despre lipsa de acord de încetare a focului între Israel și Hezbollahul libanez pro-iranian, în timp ce a anunțat și lipsa acordului negociatorilor iranieni de a participa la o altă rundă la Islamabad atât timp cât Statele Unite au cereri excesive de la Iran. Vahidi a introdus în delegația de la prima rundă de negocieri membri ai echipei sale, prin care să controleze negocierile, pentru a bloca flexibilitățile liderilor pragmatici care conduceau delegația. Comandantul Cartierului General al Khatam ol Anbia, Abdollahi Aliabadi, controlează decizia militară deja, iar Secretarul Consiliului Suprem Național de Securitate, Mohammad Bagher Zolghard, a fost impus tot de Vahidi în funcție, obligându-l pe președintele Masoud Pezeshkian să-l numească, fiind apoi impus în delegația masivă deplasată la Islamabad. Acesta a informat conducerea IRGC că negociatorii fac prea multe compromisuri vizând milițiile pro-iraniene din Orientul Mijlociu, inclusiv Hezbollahul, motiv pentru care Vahidi a retras delegația de la Islamabad.
De altfel, și la recenta vizită a șefului Armatei Terestre pakistaneze, Mareșalul Asim Munir la Teheran, la 16 aprilie, cu noile propuneri americane și multe recomandări, partea iraniană a fost reprezentată atât de pragmatici, de Ghalibaf, cât și de militarii de mână forte, precum Aliabadi, vizitat direct la sediul Cartierului său General. Un semn direct că președintele Pezeshkian, ministrul de Externe Araghchi și președintele Parlamentului Iranian, Ghalibaf nu controlează negocierile și nu pot determina în mod independent poziția și reacțiile militare ale Iranului, ci se supun deciziilor tripletei militare a IRGC Vahidi – Aliabadi- Zolghard sau, oricum, cel puțin sunt obligați să negocieze componenta militară cu aceștia.
Deci Statele Unite negociază, în fapt, cu un comitet neomogen și două linii de forță distincte ale regimului, fără coeziune și poziție unitară, în care Gardienii Revoluției par să fi marginalizat pragmaticii Araghchi și Ghalibaf, oamenii apreciați ca parteneri de americani, obligându-i chiar să facă declarații publice de loialitate față de Republica Islamică. Iar Vahidi rămâne cel mai puternic exponent al puterii efective și al deciziei și controlului asupra elementelor militare ale Gardienilor Revoluției, singurele forțe active astăzi, fapt care-i acordă o autoritate semnificativă și controlul asupra deciziei chiar peste conducerea civilă și politică reprezentată de Ghalibaf și Araghchi. Vahidi este și membru al Adunării Experților, cea care l-a ales, după ce el însuși l-a impus ca soluție, pe Mojtaba Khomenei ca Lider Suprem, în ciuda problemelor sale, tocmai pentru a conserva simbolistica numelui cunoscut de popor. Iar președintele Adunării Naționale, Parlamentul iranian, cea mai înaltă figură constituțională din Iran, nu deține pârghiile pentru autoritatea executivă formală pentru a putea asuma, în fapt, decizia în stat și, evident, pe cea de la negocieri.
Gardienii Revoluției au aruncat negociatorii de profesie pragmatici peste bord
Este motivul pentru care Forțele Navale ale Gardienilor Revoluției au atacat un număr de nave comerciale de transport în strâmtoarea Hormuz, la 18 aprilie, după ce, în intervalul de deschidere a strâmtorii, au ieșit circa 9 nave, toate prin apele teritoriale ale Omanului, dincolo de ruta notificată de partea iraniană și fără anunțarea trupelor navale ale IRGC, niciuna dintre nave legată de Iran. De partea cealaltă, după ce forțele CENTCOM ale SUA au anunțat că blocada asupra porturilor iraniene rămâne în vigoare, acestea au întors din drum cel puțin 23 de nave și nici o navă iraniană nu s-a apropiat de blocadă. Situația a înfuriat IRGC-ul, care a considerat că a pierdut prin acest mod de aplicare a acordului, mai ales că Israelul refuzase, la rândul său, încetarea focului în raport cu Hezbollahul libanez și mai ales retragerea din pozițiile dobândite în Sudul Libanului.
Închiderea strâmtorii și loviturile au avut câteva elemente speciale, care arată că nu au existat pericole la adresa navelor țintite sau consecințe în privința escaladării eventuale sau periclitării negocierilor. Astfel, după ce Gardienii Revoluției au intervenit peste anunțul lui Araghchi privind deschiderea totală a strâmtorii, anunț făcut la 17 aprilie, acesta a fost relativizat prin media aflată sub control criticându-l pe ministrul de Externe pentru lipsa notificării unui număr de limitări. Acțiunile Gardienilor Revoluției au avut două valori de întrebuințare, prima la nivel intern, prin afirmarea controlului și rolului în decizia inter-instituțională inclusiv vizând negocierile, a doua în raport cu Statele Unite, arătându-i controlul asupra regimului și a politicilor de negociere, limitele partenerilor pragmatici aleși de partea americană pentru negocieri și capacitatea de atac și intimidare a Forțelor Navale – bărci rapide – pe care IRGC le are încă în dotare și care nu fac parte din flota de 137 nave scufundate de partea americană deja.
Atacurile de intimidare de la 18 aprilie au vizat toate doar nave care tranzitau prin coridorul stabilit de către partea iraniană, prin propriile ape teritoriale. Apoi țintele au fost mai întâi un vas de transport sub pavilion indian, cu containere, lovit la Est de insula Larak, apoi un vas iranian chiar gol, lovit de proiectile necunoscute, între insulele Qeshm și Larak. A fost și cazul tirurilor asupra altor două nave, neatinse, toate cele patru nave țintite întorcându-se din drum. De altfel, Forțele Navale IRGC au transmis prin radio tuturor vaselor din zonă faptul că strâmtoarea este închisă și că trebuie să se întoarcă din drum, ceea ce au făcut numeroasele vase care profitau de momentul deschiderii strâmtorii pentru a părăsi Golful Persic.
Partea iraniană, prin Consiliul Național Suprem de Securitate, a anunțat că a primit de la Șeful forțelor terestre pakistaneze, Mareșalul Asim Munir, propunerile americane noi, la recenta sa vizită de la Teheran. Totuși ministrul adjunct de Externe Iranian, Saeed Khatib Zadeh, aflat la Forumul din Antalya, a susținut că nu există o dată pentru viitoarele negocieri – deși partea americană miza pe data de luni, 20 aprilie pentru reluarea rundei a doua, acesta insistând că nu poate fi organizată runda din cauza solicitărilor americane maximaliste și inacceptabile pentru Iran, precum transferul uraniului îmbogățit către SUA, chiar și contra sumelor anunțate a fi deblocate. Din contra, Iranul menține propunerea sa de diluare a concentrației uraniului 60% pe care-l deține la sub 3,14%, verificabil de către AIEA, așa cum o cerea JCPOA, acordul nuclear din 2016.
Deși președintele Trump a insistat și sâmbătă, 18 aprilie asupra faptului că negocierile merg bine, el a subliniat că SUA nu se va lăsa șantajată de către Iran. Din toate datele, regimul ayatollahilor pare să nu dorească nici un compromis pe temele esențiale și, oricum, negocierile pentru a depăși impasul ar dura mai mult de data de miercuri, 22 aprilie, când expiră încetarea focului, despre care partea americană a anunțat că ar putea să nu fie prelungită. E motivul pentru care sâmbătă, 18 aprilie, a avut loc o reuniune de urgență în Camera de Situații a Casei Albe la care au participat vicepreședintele SUA JD Vance, Secretarul Pentagonului, Pete Hegseth, Secretarul de Stat, Marco Rubio, Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, directorul CIA John Ratcliffe sau Șeful Statului Major inter-arme, Dan Caine și trimisul special al Președintelui, Steve Witkoff. Casa Albă a refuzat să comenteze în legătură cu subiectul și concluziile reuniunii.
Pregătiri de negocieri în Pakistan și incertitudinea derulării întâlnirii
Și totuși, în Pakistan se fac pregătiri susținute pentru posibile negocieri americano-iraniene reluate luni, 20 aprilie. Toate semnalele indică faptul că o a doua rundă de negocieri ar putea avea loc, în ciuda retoricilor de la Washington și Teheran. Cel puțin două hoteluri, între care Serena, unde a avut loc prima rundă de negocieri, au fost rezervate și li s-a cerut managerilor să le spună locatarilor să plece, în timp ce un avion C17 Globemasters American a aterizat iar drumul de la aeroport în Zona Roșie a fost temporar blocat. Administrația districtului în cauză a anunțat restricții în circulația camioanelor de aprovizionare și a transportului public cu autobuzele în capitala Islamabad pentru luni.
Pregătirile sunt evidente, ca și antrenarea în securitatea zonei a aproximativ 20.000 de oameni angajați ai forțelor de securitate, inclusiv poliția din provincia Punjab, adusă special pentru eveniment, forțele paramilitare Rangers pakistaneze și poliția și armata din Islamabad. Toate aceste forțe trebuie să asigure securitatea întâlnirii la vârf din Islamabad care ar trebui să aibă loc luni, dacă o asemenea întâlnire chiar va avea loc. Altfel, mesajele sunt amestecate, unele bune, altele mai rezervate, venind cu precădere din Iran, în funcție de emitentul acestor mesaje. Președintele Pezeshkian, și el vizat de o anumită presiune și critică de a dovedi loialitatea față de regimul Ayatollahilor, a ridicat un semn de întrebare cu referire la nerespectarea dreptului internațional de către Președintele Statelor Unite, nu atât cu referire la amenințarea cu distrugerea centralelor electrice și a podurilor, a infrastructurii critice sau distrugerea unei întregi civilizații, care ar reprezenta crime de război, după toate regulile, cât legate de lipsa de temei pentru interzicerea activității de deținere și îmbogățire a uraniului de către un stat. El a vorbit despre închierea onorabilă a războiului.
Altfel, celelalte surse IRGC anunță mai degrabă pregătirea pentru a continua războiul, relansarea confruntării, în condițiile în care evaluările comunității de intelligence americane au notat, potrivit The New York Times, că Iranul a recuperat și are acces la 70% din depozitele de rachete de la începerea războiului, 60% dintre lansatoare și 40% din arsenalul de drone. În timpul perioadei de încetare a focului, de la 8 aprilie începând, Teheranul a săpat și recuperat peste 100 lansatoare de rachete operaționale, dintre cele îngropate de loviturile de rachete americane și israeliene în adâncuri, și că lucrează pentru a scoate depozitele de rachete de sub moloz, ajungând la completarea a circa 70% din inventar, dacă reușesc până la reluarea confruntării. Apoi, dacă inițial Iranul anunțase că nu va deschide traficul până nu e ridicată blocada americană asupra porturilor sale, a revenit pentru a sublinia că nu o va face până când nu ajunge la un acord final. Iar asta când chiar partea iraniană susține că un acord este încă departe, în ciuda pașilor înainte făcuți deja în negocieri.
În schimbul de poziții publice, propaganda și război informațional al fiecăreia dintre părți, cu pachete de informații și declarații lansate în spațul public global, a intervenit și un comunicat al Liderului Suprem iranian, Mojtaba Khamenei, cel care a susținut că Forțele Navale iraniene sunt gata să înfrângă Statele Unite, declarație salutată cu ironie de către președintele Trump, care a calificat-o drept simpatică, respingând șantajul cu deschiderea și închiderea strâmtorii și amenințând că SUA vor îmbrățișa o postură mult mai dură dacă strâmtoarea nu este deschisă rapid. Discuția are loc după o nouă plonjare a burselor globale, cu precădere a celor din Golf, după reînchiderea strâmtorii. Asta în timp ce războiul a ajuns în cea de-a opta săptămână. Din informațiile pe surse americane, părțile ar fi făcut progrese importante în negocieri inclusiv pe tema legată de îmbogățirea uraniului și de stocul de uraniu îmbogățit pe care-l deține deja.
A apărut de asemenea informația că există o presiune tot mai mare a consilierilor de la Casa Albă pentru ca președintele Donald Trump să se abțină de la ieșiri media spontane și fără punctaje, cu afirmații care pot să submineze negocierile actuale cu miză mare în care sunt implicate Statele Unite. Oficiali de la Casa Albă, alături de întreaga echipă de comunicare, ar fi declanșat o discuție francă împreună cu președintele pe această temă, susține The Wall Street Journal, duminică, 19 aprilie. O asemenea acțiune, dacă ea se verifică, ar contura o situație dificilă și problematică, cu declarații contradictorii ale președintelui și ajungerea la un punct critic prin care sunt afectați aliați și negocierile cu adversarii. Acest aspect fusese deja relevat de surse israeliene, care au relatat surpriza premierului Netanyahu care a auzit direct de la Donald Trump, în presă, despre apelul de sâmbătă, 18 aprilie ca Israelul să oprească imediat toate loviturile aeriene în Liban. Subiectul nu a fost discutat niciodată pe canalele oficiale, iar premierul israelian a fost șocat de noua turnură și de solicitarea venită astfel de la președintele american.
Pe de altă parte, deși a anunțat faptul că dialogul său cu Teheranul merge bine și a minimalizat relevanța loviturilor Forțelor Navale IRGC la adresa navelor comerciale care doreau să traverseze Strâmtoarea, Președintele Donald Trump a anunțat o misiune nouă de abordare și confiscare a tuturor navelor iraniene sau care transportă petrol iranian și arme sau produse pentru trupele iraniene, inclusiv toate cele din flota din umbră, atunci când navele se vor afla în apele internaționale, de jur împrejurul lumii. În același timp, și Israelul a anunțat că se pregătește pentru posibilitatea blocării negocierilor și a situației escalatorii din strâmtoare, care să ducă la relansarea conflictului și escaladarea acestuia. Desigur, e greu de spus dacă suntem în continuare în contextul posturii de negociere în forță sau cu forța a Statelor Unite sau dacă situația este cu adevărat pe marginea prăpastiei, dar jocul de-a alba-neagra cu securitatea energetică globală, prețul petrolului și economia lumii pare să nu se fi sfârșit.
