Uniunea Europeană nu se confruntă cu riscuri imediate privind securitatea aprovizionării cu gaze în iarna 2026-2027, în pofida tensiunilor din Orientul Mijlociu, a concluzionat Grupul operativ pentru Uniunea Energiei, format din reprezentanți la nivel înalt ai Comisiei Europene și ai statelor membre.
Potrivit evaluării prezentate de Comisia Europeană, obiectivele privind umplerea depozitelor de gaze înaintea sezonului rece rămân realizabile, iar capacitatea disponibilă de import de gaze naturale lichefiate (GNL) oferă suficientă flexibilitate pentru acoperirea cererii din timpul iernii.
Grupul operativ pentru Uniunea Energiei s-a reunit vineri, 10 iulie, pentru a analiza cele mai recente evoluții din Orientul Mijlociu și impactul acestora asupra piețelor energetice europene. În cadrul reuniunii, Comisia Europeană a prezentat cea mai recentă evaluare privind piețele petrolului și gazelor naturale, precum și situația stocurilor de gaze și nivelul de pregătire pentru iarna următoare. Reprezentanții statelor membre au prezentat, la rândul lor, evoluțiile din propriile țări.
În ceea ce privește combustibilul pentru aviație, Grupul operativ a concluzionat că aprovizionarea rămâne, în ansamblu, stabilă. Potrivit Comisiei, lanțurile de aprovizionare ale Uniunii Europene și-au demonstrat reziliența în fața presiunilor geopolitice, datorită creșterii producției rafinăriilor europene și asigurării livrărilor din alte regiuni ale lumii. Executivul european avertizează însă că situația rămâne volatilă.
Referitor la piața gazelor, Comisia Europeană arată că prețurile se mențin peste nivelurile de dinaintea izbucnirii conflictului din Orientul Mijlociu, pe fondul condițiilor actuale de pe piața mondială și al incertitudinilor privind durata conflictului. Totuși, volatilitatea a rămas relativ redusă, iar prețurile sunt semnificativ mai mici decât cele înregistrate în timpul crizei energetice din 2022.
Comisia Europeană subliniază că nivelul actual al stocurilor și capacitatea neutilizată de import de GNL permit Uniunii să răspundă cererii din sezonul rece și să utilizeze în mod optim depozitele de gaze.
Comisia Europeană și Grupul operativ pentru Uniunea Energiei vor continua să monitorizeze evoluția aprovizionării cu petrol și gaze în Uniunea Europeană și vor coordona eventualele măsuri care se vor impune.





