România, Ungaria, Azerbaidjan și Georgia au semnat o scrisoare comună adresată comisarului european pentru energie, Dan Jørgensen, pentru pregătirea aplicației privind includerea Coridorului Verde pe cea de-a treia listă a Uniunii Europene privind Proiectele de Interes Comun (PCI) și Proiectele de Interes Reciproc (PMI).
Din partea României, scrisoarea a fost semnată de secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușon, cu ocazia desfășurării reuniunii ministeriale dedicate Coridorului Verde, desfășurată la Baku.
Cristian Bușoi a fost însoțit de ambasadorul Vasile Soare și de Florin Stanciu, director în cadrul Transelectrica, precum și de colegi din minister și de la ambasadă, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
La reuniune au participat secretarul de stat András Tótth din Ungaria, ministrul energiei din Azerbaidjan, Parviz Shahbazov, și ministrul economiei și dezvoltării durabile al Georgiei, Mariam Kvrivishvili.
„Am semnat o scrisoare comună adresată comisarului european pentru energie, Dan Jørgensen, pentru pregătirea aplicației privind includerea proiectului pe lista Proiectelor de Interes Mutual (PMI), o condiție esențială pentru obținerea cofinanțării europene, dar și pentru creșterea atractivității proiectului în fața potențialilor investitori și pentru accesarea finanțărilor instituționale”, a dezvăluit Cristian Bușoi.
Potrivit acestuia, în cadrul reuniunii au fost aprobate rezultatele studiului de fezabilitate și bugetul pentru anii 2027 și 2028 ale companiei de proiect Green Energy Corridor Power Company (GECO), cu sediul la București, în care participă în mod egal Transelectrica, MVM, AzerEnerji și Georgian State Electrosystem.
„Pentru România și pentru Transelectrica, participarea la acest proiect va contribui la ambiția de a deveni, în câțiva ani, un hub regional de energie și un pilon al securității energetice. Totodată, va întări prezența Uniunii Europene în regiune și parteneriatul european cu Azerbaidjanul și Georgia”, a explicat secretarul de stat în cadrul Ministerului Energiei.
Conform acestuia, „o condiție esențială pentru reușita proiectului va fi creșterea capacității de interconectare între regiunea Europei Centrale și de Est și vestul și nordul Europei, un obiectiv strategic pentru care România pledează constant la nivelul Uniunii Europene și în sprijinul căruia am adus argumente în mai multe reuniuni ale Consiliului miniștrilor energiei din UE.”
Inițiat în decembrie 2022, la București, în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Coridorul Verde leagă Azerbaidjanul și Georgia, traversează Marea Neagră, apoi România și Ungaria, aducând în Europa energie electrică produsă din surse regenerabile în Azerbaidjan.





