Congresul SUA alocă 800 milioane de dolari pentru asistență militară destinată Ucrainei în următorii doi ani. Fondurile vor fi direcționate către companii americane de armament

Senatul Statelor Unite a aprobat pe 17 decembrie un amplu proiect de lege privind cheltuielile de apărare, în valoare de aproximativ 900 miliarde de dolari, care prevede și alocarea a 800 milioane de dolari pentru asistență militară destinată Ucrainei. Proiectul fusese adoptat anterior de Camera Reprezentanților.

Legea a trecut de Senat cu sprijin bipartizan, cu 77 de voturi pentru și 20 împotrivă, și urmează să fie trimisă președintelui american Donald Trump pentru promulgare.

Potrivit documentului, Ucraina ar urma să primească câte 400 milioane de dolari anual în anii fiscali 2026 și 2027. Fondurile vor fi acordate prin intermediul Ukraine Security Assistance Initiative (USAI), un program al Pentagonului care finanțează contracte de armament cu companii americane din industria de apărare.

De asemenea, proiectul de lege impune Pentagonului obligația de a notifica Congresul în termen de 48 de ore în cazul oricărei decizii de limitare a schimbului de informații militare cu Ucraina, a precizat ambasadoarea Ucrainei la Washington, Olha Stefanishyna.

Citiți și Undă verde în Senatul SUA: Congresul american aprobă strategia de apărare și bugetul Pentagonului în 2026, reafirmând sprijinul pentru aliații din Europa

Pe lângă sprijinul direct pentru Kiev, legea conține prevederi care vizează postura militară a Statelor Unite în Europa. Astfel, Pentagonului i se interzice să reducă efectivele de trupe americane staționate sau desfășurate pe continentul european sub pragul de 76.000 de militari pentru o perioadă mai mare de 45 de zile.

Actul normativ mai include creșteri salariale pentru militari, fonduri suplimentare pentru sistemul de apărare antiaeriană „Golden Dome”, consolidarea prezenței militare americane în regiunea Indo-Pacific și autorizarea desfășurării de trupe active la granița dintre SUA și Mexic.

Suma alocată Ucrainei prin acest proiect de lege reprezintă doar o mică parte din sprijinul militar total acordat de Statele Unite de la începutul invaziei ruse la scară largă. Potrivit datelor oficiale, ajutorul militar american pentru Ucraina ajunsese la aproximativ 67 miliarde de dolari în ianuarie, la începutul celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Donald Trump.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare