Ca în fiecare an, Kiev Security Forum s-a derulat în capitala Ucrainei în plin atac masiv cu rachete și drone, cu nenumărate alarme și câteva zeci de victime-morți și răniți. O atmosferă cu care, în mod ciudat, ucrainenii s-au obișnuit și la care s-au adaptat: nu mai aleargă pe străzi, nu se mai grăbesc în adăposturi, chiar dacă se întâmplă ca unii, aflați în zonele vizate, chiar să cadă victime. Tema organizatorilor a fost mai degrabă filosofică – Apus sau Întuneric? – cu referirea directă la faptul că după Apus vine Răsăritul, adică o nouă zi și Lumina, pe când Întunericul e fără sfârșit previzibil. De fapt sintagma Forumului acoperă psihologic și starea de spirit despre un război care nu se mai termină, deși ucrainenii l-au integrat cu totul în viața lor și merg mai departe, rezistând și, mai nou, câștigând pe un front al unui război pe care nimeni nu-l prevedea: cel al inovației tehnologice, adaptării și combaterii masei și numărului cu care îi copleșește Rusia lui Putin.
Și dacă Întunericul câștigă? Un exercițiu pentru cel mai prost scenariu posibil – worst case scenario.
Desigur că partea cea mai interesantă a conferinței, pe lângă multiplele personalități prezente – de la prințul William implicat în deminare la Bucha până la miniștri, militari, șeful Comandamentului Militar al NATO și UE – a reprezentat-o panelurile închise, între care și cel care a lansat reflecția privind cel mai nefericit scenariu posibil – prevalarea, câștigul și victoria Întunericului, Răului, în cazul de față a Rusiei. Condițiile desfășurării panelului nu permit redarea susținerilor paneliștilor, nici măcar prezentarea personalitățile prezente, dar am să încerc, pe baza temei și abordărilor, să creionez cum văd eu subiectul.
Ideea de a discuta despre cel mai prost scenariu, într-o țară în război, nu e neapărat cea mai fericită, chiar dacă ea subliniază realismul extrem și dorința de a se pregăti pentru orice posibilitate, în planificarea strategică pe care o face. Altfel, nimeni nu încearcă speculații legate de vreun scenariu, pentru că experții internaționali și specialiștii prezenți nu sunt din categoria ghicitorilor sau Mafaldelor care umplu mass media, plângându-se excesiv și comentând fără noimă. Din contra, aici e vorba despre abordări de tip studii prospective, despre informații, experiență și competență în a desena scenariile posibile și a le decela pe cele probabile. Lucru cu atât mai dificil într-o lume în care turbulențele și imprevizibilul aduc din ce în ce mai mult scenarii improbabile în prim plan.
Desigur, opiniile sunt diverse, de la tânguiri și frică inspirată – “E rău, e foarte rău, s-a schimbat lumea, Ordinea mondială și lumea bazată pe reguli nu mai există din 2014. E grav și fără drum de întors, Rusia, SUA, Trump … e complicat” – la elemente de context și evaluare – răul, partea întunecată există peste tot, în interiorul propriilor societăți, e accesată tot mai lesne din afară și potențată, trebuie să ne uităm în primul rând în curtea proprie – și mergând până la a angaja și planifica lupta pentru a te opune viitorului sumbru care ar putea să vină.
În urmă cu niște ani, vreo 7-8, poate 10, German Marshall Found organiza o reuniune la Brusseles Forum în care vorbea despre complezență, și pleda pentru trezirea lumii, că vin vremuri grele și complicate și nimeni nu e pregătit, ci trăiește într-o dulce alinare și beatitudine auto-impusă de nivelul de trai și liniștea din Occident, ocupându-se de probleme minore. Acum avem de a face tot mai mult cu o tânguire continuă, pe toate diapazoanele: e rău, e foarte rău, nu există soluție, nu există scăpare, nu există supraviețuire, politicienii sunt foarte slabi, liderii din ce în ce mai nepregătiți, când nu sunt corupți, hoți sau de-a dreptul mafioți cu acte în regulă, o să pierdem totul, omenirea va pieri, ordinea existentă va pieri. Și nu e chiar așa, din contra, asta aduce a defetism, parcă pregătim noi înșine lumea să meargă pe direcția asta, e tânguire menită să blocheze acțiunea, care se universalizează, de te aștepți ca, atunci când apare răul, nu numai că toți sunt dispuși să-l accepte ca pe un dat, dar să nici nu mai lupte cu el.
În fapt, lumea și ordinea mondială bazată pe reguli nu a dispărut. Da, este o luptă, o încleștare între statu quo și revizionismele multiple – MAGA-Trumpist, chinez, rus, fiecare cu caracteristicile lui. Demonstram că și zona de continuitate democratică, a lumii bazate pe reguli și spațiilor de liber schimb, evoluțiile curente continuă să arate că funcționează, există și chiar se extinde, cu Europa în prim plan, alături de partenerii globali, de Marea Britanie și Canada, de Coreea de Sud, Japonia, Australia, Noua Zeelandă și multiple alte state, concomitent cu efortul de a impune o nouă lume. Nu e vorba despre continuitate versus schimbare, ci mai degrabă despre adaptarea Ordinii Mondiale liberale sau de distrugerea ei din temelii și înlocuirea ei cu un alt model, de la contestarea dreptului internațional, politica de putere și politica de Mare Putere, mergând până la eradicarea deplină a oricărei reguli, contestată ca atare, la impunerea ordinii autocratice și de control chineze asupra lumii sau de la revenirea la o lume cu veto-ul rus pe securitatea Europei și pe orice mare temă mondială, ca-n bipolarism.
De la sperietoare și avertizorul de vigilență la gestionarea crizelor globale majore.
Un lucru este corect, în abordarea variantei celei mai rele pentru orice evoluție; dincolo de pregătire și planificarea pentru a avea alternative și reacție din timp când vreun scenariu negativ se va întâmpla, e evident că scenariile cele mai negre care vizau altădată mențienrea trează a atenției și testarea capacității de reacție a sistemului, îndemnând la vigilență, ajung acum tot mai des să se îndeplinească sau măcar să dobândească probabilitatea importantă de a se putea chiar îndeplini. E complicat, și lumea se schimbă, într-adevăr, în contextul unor instituții imobile, cu inerție mare și o capacitate redusă de adaptare, de care profită actorii mult mai agili, flexibili și colorați ca formă de atractivitate și comunicare publică.
Anvergura personalităților și tipul de lideri construiți de sistemele de educație, învățământ, conformismul impus în administrații și lipsa de curaj reduce sensibil abordarea instituțională, cea creativă, inventivă și care se poate adapta lesne la provocări, cu precădere rămânând fără anvergură și culoare, limitată cel mai adesea la constructele birocratice în care se refugiază din obișnuință. Or fără lideri și fără a lăsa capacitatea de inovare să zburde, cu o societate obișnuită multe zeci de ani cu binele și Sfârșitul Istoriei și al conflictelor lui Fukuyama, e greu să te confrunți cu perspectiva unui război real, palpabil și diferit de toate cele pentru care firavul organism militar și de securitate care a supraviețuit Războiului Rece, la 35 de ani distanță, e obișnuit să se confrunte.
A vorbi despre cel mai prost scenariu rămâne un exercițiu profund speculativ, legat de limitele imaginației analiștilor. Desigur, când am făcut, alături de Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning și cercetătorii săi, analiza anul trecut a evoluției lumii, am discutat despre scenariile tip lebădă neagră ale desființării, ruperii sau intrării în irelevanță a NATO, despre polarizarea și fragmentarea UE, blocată în a lua decizii, cu ruptura democrație versus iliberalism sau angajare/izolare și îndiguire a Rusiei, foarte prezente. Din mijlocul lui noiembrie când am lansat studiul până astăzi, în fapt până la secvența Groenlanda și Davos, ruptura transatlantică a NATO ajuns la faza probabilă și chiar un posibil scenariu de continuitate.
Două lucruri relevante putem spune despre studiul nostru, valabile și astăzi. Mai întâi, în toate evaluările pe care le-am făcut, desigur am găsit cazuri și scenarii fără soluții, unele rezonabile și realiste, altele care subliniază limitele noastre și nevoia adaptării planurilor de contingență, pentru care nu avem resursele necesare. Dar cu certitudine, în toate aceste cazuri, cu cât scenariile sunt mai negative, mai Întunecate, după criteriile din deazbaterea de la Kiev, cu atât probabilitatea ca ele să se întâmple este mai mică, limitată, marginală, uneori complet imposibilă, potrivit logicii și rațiunii comune.
Al doilea lucru relevant apare la concluziile noastre și ține de trei comandamente și legități ale evoluțiilor contemporane: tehnologia joacă un rol crucial, de multiplicator de impact – în sens pozitiv sau negativ, în funcție de realizările actorilor în acest domeniu și de capacitatea de a inova sau a se ajuta cu aliații și vecinii – însă nu este un panaceu; pe de altă parte cel mai important element de vulnerabilizare a societăților și de subminare a lumii bazate pe reguli, a democrației și statului de drept, vine din interiorul societăților noastre, răul existent intern și care se răspândește pentru că nu este combătut, îndiguit și izolat, ci este adus nu rareori la masa deciziilor; în fine, orice schimbare majoră, turbulentă, tectonică, de distrugere a ordinii mondiale existente și recreare a uneia noi din temelii – după planurile unuia sau altuia dintre actorii majori, cu potență de a impune criteriile noii lumi – nu se face decât în urma unei mari conflagrații mondiale, oricum ar arăta acest război mondial de secol 21.
Toate aceste elemente arată că Lumea are o șansă, că putem lupta și combate asemenea evoluții și că Ucraina este cel mai clar exemplu în acest sens, pentru că nu a acceptat să-și îmbrățișeze “soarta” planificată de alții, în special de Rusia ca autor al agresiunii militare din februarie 2022, și achiesată de alții drept fatalism. Din contra, Ucraina s-a răzvrătit, a reacționat și a câștigat, amânând inițial momentul unei eventuale înfrângeri, blocând ulterior avansul și pregătindu-se astăzi tot mai solid pentru ca să își recâștige chiar teritoriul.
