de Iulian Chifu*
Conferința de la Munchen a avut un leit motiv care s-a repetat, practic, la fiecare discurs, ca să nu mai vorbim despre documentul strategic al Conferinței: lumea se schimbă. De la doleanțele respectării dreptului internațional și a lumii bazate pe reguli la revenirea la politica de putere, abordările revizioniste de diferite culori, aparțin cu precădere actorilor relevanți, care doresc să impună și să schimbe în propria formulă lumea de mâine, impunând un model. Pe această bază ne uităm la puterile statu quo care pledează pentru continuitatea și conservarea regulilor lumii democrat-liberale, chiar dacă istoria nu s-a oprit, și la modelele alternative de revizionism ale actorilor relevanți, care prin voință, constrângere, acțiune și dirijare ar dori să-și impună propria linie lumii de mâine, altor actori și țări din jur, celor care doresc să susțină propriul lor model de evoluție. Însă lumile construite, cea statu quo și cele revizioniste, coexistă și se dezvoltă independent și suprapus, influențându-se reciproc, chiar dacă astăzi e greu de ales varianta finală combinată la care se va ajunge atunci când lumea se va reașeza
Modelele coexistente ale lumii, cu dominanta definitorie
Există câteva modele clasice ale ordinii mondiale. Primul este al hegemoniei unipolare și așezării celorlalți actori în siajul hegemonului, mai aproape sau mai departe, conștient și agreând, ignorant și consimțător sau oponent, scrâșnind dar obligat, sau contradictoriu și constrâns în sistemul existent. Al doilea este cel al bipolarismului ideologic, definitoriu în Războiul Rece, la care putem adăuga și o pseudo-nealiniere de sorginte comunistă, cu lumea divizată pe baze care determină coeziunea și solidaritatea părților. Al treilea este Concertul de Putere, multipolar, cu acorduri convenite între cei mari, sfere de influență și dominație, cu dispute la frontieră pe seama celor mici, pentru împărțirea și reîmpărțirea zonelor de dominație. Și există al patrulea, cel al multilateralismului numit de critici ineficient și nefuncțional, blocat în formatul Organizației Națiunilor Unite.
De principiu cele 4 modele – unipolarism hegemonic, bipolarism ideologic care împarte lumea în două, Concertul de putere al celor mari pe seama celor mici și multilateralismul universalist – coexistă și funcționează în toate etapele, chiar dacă una sau alta dintre componente este dominantă, iar celelalte în mare măsură dormante sau marginalizate în funcționalitate ordini stabilite. Și în lumea de astăzi, că vorbim despre varianta statu quo liberal democratică a UE, cu componentele afeerente menținerii regulilor jocului și acceptarea adaptării sistemului internațional și nicidecum a demantelării și dispariția lui pentru a face loc unor modele unilaterale, că vorbim despre revizionismele sub toate zodiile și ideile, modelele citate înainte supraviețuiesc și-și revendică o parte mai importantă sau mai redusă din sistem, cu aspirația de a deveni dominante.
Și în ziua de astăzi avem această tensiune, care suprapune raportul statu quo-revizionism, adaptare versus radiere a regulilor lumii, democrații liberale versus iliberalism și formule diverse de autoritarisme, lumea bazată pe reguli versus politică de putere și politică de mare putere, sfere de influență versus independență și suveranitate egală a statelor și tot așa mai departe, în funcție de caracteristici dihotomice ale opțiunilor diverșilor actori. Totuși trebuie remarcat faptul că Statele Unite rămân, practic, singurul hegemon, singura Mare Putere cu capacitatea globală de proiecție a forței, sistem global de baze militare, desfășurare globală de capabilități, monedă de referință globală, tehnologie utilizată la scară globală, chiar dacă China a ajuns deja la 70% din capacitatea sa geopolitică, un nivel niciodată atins de alt actor anterior – spre comparație, URSS ajunsese la maxim la un 35% din dimensiunea Americii din Războiul Rece târziu.
Revizionisme și abordări radicale ale lumii de mâine.
Hegemonie americană Politica de putere, realismul dur și pur al aplicării forței ca argument în locul regulilor și a dreptului internațional devin principalele argumente ale redesenării radicale și, în mare măsură, arbitrară a lumii de mâine. Fiecare dintre actorii potenți își are propriul model, și își dorește să-l impună global sau măcar să-l extindă cât mai larg. Și nu vorbim aici de ideologie precum MAGA și revoluția conservatoare, cu exportul de model dezirabil în Europa, ci la modelul și proiectul lumii de mâine vizat de actorii potenți care-și permit proiecte di grande, sau măcar au proiecte fantasmagorice, dincolo de capabilități, dar care se vor impuse prin voință intangibilă altora.
De exemplu, Statele Unite, s-a afirmat prin politica în forță sau cu forța, prin doleanțe unilaterale și nu rareori contrare sau măcar ambigue în raport cu dreptul internațional și cu războaie la fel de unilaterale, chiar dacă costurile vin în primul rând pe masa terților, neîntrebați la lansarea confruntării, cei care nu se joacă, ei, de-a ucenicii vrăjitori. Tipul de revizionism american este ilustrat de formula inclusă în Board of Peace, cu o instituție privată americană, având drept conducător unic și decident pe Donald Trump omul, nu pe președintele Statelor Unite, cu un proiect major de hegemonie unilaterală americană, care să îmbrățișeze în primul rând, dacă nu exclusiv, avantaje și nu responsabilități și costuri.
La nivelul faptelor și declarațiilor, SUA rămân angajate în NATO și în relația transatlantică, intenționează să mențină ONU și Consiliul de Securitate, care are potențial dar este ineficient, dar a creat Board of Peace unilateral și unipersonal pentru a depăși blocajele și nu se sfiește să lanseze războaie și acțiuni intervenționiste agresive cu motive discutabile și greu încadrabile în dreptul internațional, după declarații prezidențiale puternice greu de nunațat ulterior de către Departamentul de Stat sau chiar cel de Război. Aplicarea forței militare pentru soluționarea problemelor lumii, a constrângerii și distrugerii voinței în locul diplomației și a negocierilor, poate fi semn de eficacitate, dar sigur nu de pace justă și durabilă, ci de pace cu orice scop și impunerea soluțiilor unilaterale de birou, care pregătesc, cel mai probabil, războaiele de mâine, mult mai sângeroase și costisitoare.
Modelul controlului global și a contractului social chinez și al bipolarismului forțat de Rusia lui Putin China a venit cu propriul model al lumii de mâine, unul pe care nu l-aș îmbrățișa vreodată. China are câțiva piloni, îmbrăcați frumos în propagandă și vorbărie goală de sorginte comunistoidă. Esența este asigurarea păcii și a stabilității globale pe baza acceptării controlului, renunțarea la drepturile omului și la libertăți individuale, cele care constituie, zice-se, în retorica și motivația chineză, sorgintea tulburărilor, contestărilor și a conflictelor. Lumea trebuie să accepte controlul și supravegherea cu titlu global ale Chinei, exportate spre beneficiul autoritarilor, ca și conducători uni-personali cu durată lungă în funcții, care să poată să se angajeze în relații personale, să promită și să livreze în relațiile internaționale, nemaifiind blocați de parlamente, coaliții, guverne, alegeri.
În interiorul modelului, statele autoritare ar asigura, la imboldul și cu susținerea Chinei, stabilitate și securitate prin control și supraveghere, punctaje de bună purtare și laude aduse liderului suprem, și un nivel de prosperitate limitată dar considerată suficientă. Dacă persoana este activă, ascultătoare, dornică să parvină și angajată să se implice în controlul celor din jur, ar putea avea chiar acces la un nivel de decizie și la ceva mai multă prosperitate. Noul sistem e menit să-i scoată în marginalitate pe recalcitranți, comentatori, critici și, Doamne ferește, disidenți. Contractul social se rupe și represiunea ia locul bunăvoinței sistemului.
Revizionismul rus este marginal și egoist, de fapt o revenire la postura bipolară, deși nu explică legitimitatea acestei solicitări în raport cu postura Rusiei la nivel global. Doar argumentul fluturării rachetelor nucleare este utilizat. Aici contractul social e similar, dar include mai puțin control instituționalizat tehnic și mai mult condiționarea neimplicării politice și a acceptării Tătucului, a Țarului Putin și a puterii sale eterne, pe viață. Revizionismul rus e o contrarevoluție față de căderea Zidului Berlinului, care vrea să readucă Europa la nivelul reunificării Germaniei, în termenii incluși în cele două propuneri de acorduri din decembrie 2021, în fapt ultimatumurile înaintea declanșării războiului de agresiune, pe scară largă, pe termen lung, de mare intensitate împotriva Ucrainei. Adică veto în securitatea europeană și fără America pe continent, și drept de supraveghere și veto la nivel global, pe baza înțelegerii de constituire a Consiliului de Securitate după cel de-al Doilea Război Mondial.
Modelul chinez caută adepți. Cel rus vizează argumentul și recunoașterea de la cei care recunosc postura nucleară a Rusiei și legitimitatea istorică de superputere, moșternitoare a URSS. Cel chinez încearcă extinderea la nivelul autocraților, dictatorilor, tiranilor lumii. Cel rus se referă doar la spațiul post-sovietic și la Europa Centrală și de Est, sferă de interese privilegiate și zonă tampon gri pentru apărarea în profunzime și în adâncime pe care o reclamă. Fără să-i pese de suveranitate celorlalți și de dreptul internațional, deși are pretenții că-l respectă. Adăugând elemente unilaterale noi, precum apărarea rușilor, rusofonilor și compatrioților sau rolul de gardian și inițiator al calificărilor de nazism pentru oricine nu respectă vrerea Rusiei.
Multilateralismul, democrația liberală, lumea bazată pe reguli și Europa de mâine
Uniunea Europeană rămâne principalul autor al proiectului de apărare a lumii bazate pe reguli. Tot ea susține în continuare formula de globalizare și integrare, ca și spațiile de liber schimb. Și dacă indicele democratic global a scăzut dramatic, iar criticile privind ideologizarea regulilor democratice în cheie progresistă, se acumulează, totuși la capitolul apărării liberal-democrației și a opțiunii lumii bazate pe reguli mai degrabă decât lumea bazată pe forță, alegerea UE e clară. Tot aici, e evidentă înclinația spre adaptare și nu spre o revoluție. Ca și înclinația spre dialog și consens cu mulți actori versus impunerea cu forța a modelului favorit.
UE se afirmă ca putere statu quo, dar și una care vede nevoia globală de reforme și de adaptare la realitatea din jur. Nici perspectiva ideologizării democrației nu-i convine, cum nu-și dorește nici ruptura transatlantică. Se consideră maturul din cameră, gata să ierte și să nuanțeze împăciuitor opțiunile intempestive ale poznașului din echipă. Fără să-l critice, să-l antagonizeze inutil sau să-l deturneze de la ceea ce dorește să facă, poate interveni cu nuanțe și argumente pentru a schimba cursurile prea contondente. Așa cum, la nivel de nuanțe, vede jocul și în raport cu ceilalți revizioniști, fără antagonizări directe și contondente.
Dar poate punctul cel mai important este definirea sa drept cel mai deschis actor spre refacerea dialogului și conexiunii transatlantice fără excese. Cu considerarea serioasă a reproșurilor față de ideologizarea democrației și împănarea cu teme politizate în cheie progresistă sau ecologistă, dar și eliminarea exceselor și politicilor ultraconservatoare de extremă dreaptă ale celeilalte părți. În schimb, miezul principal al regulilor democrației se consideră necesar a fi rediscutat și așezat pe temeiuri și abordări comune. Iar cei doi actori euroatlantici să-și asume comunitatea de valori și interese, de puncte comune, evitând să accentueze diferențele, mai ales cele cu bază ideologizantă, și convenind formulele serioase de apropiere și refacere a punților, cu evitarea definitivă a Marii Rupturi. Asta în paralel cu angajarea constantă a actorilor revizioniști cu ambiții în dialog și respingerea modelelor unilaterale și neconvenite cu aliații și partenerii.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.
