CONSILIUL EUROPEAN Şefii de stat şi de guvern, discuții privind rezultatele alegerilor europarlamentare

consiliul europeanŞefii de stat şi de guvern se reunesc marţi seara la Bruxelles pentru discuții informale privind scrutinul european, marcat de un succes al partidelor eurosceptice.

Cu câteva ore înainte, fiecare familie politică are propria reuniune. La întâlnirea socialiştilor va fi prezent premierul Victor Ponta, la popular europeni – preşedintele Traian Băsescu.

Triumful de duminică al Frontului Naţional în Franţa, clasat pe primul loc cu un scor istoric de 25,4 la sută, perceput drept un seism politic, a simbolizat o creştere puternică a extremei drepte şi a eurofobilor în UE, chiar dacă dreapta conservatoare păstrează cel mai mare număr de aleşi în Parlament, arată Mediafax.

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat la rândul său că cel mai bun răspuns la această ascensiune a eurofobilor este o politică în favoarea locurilor de muncă.

“Este regretabil, dar acum este vorba despre a recuceri alegătorii”, a afirmat Merkel după victoria partidului său, duminică, potrivit sursei citate. “O politică de competitivitate, de creştere şi creare de locuri de muncă este cel mai bun răspuns la nemulţumire”.

Cu privire la viitoarea Comisie Europeană, Merkel nu a promis că îl va susţine pe Jean-Claude Juncker, candidatul Partidului Popular European (centru-dreapta), clasat pe primul loc, mulţumindu-se să salute “campania sa solidă”. Vor fi necesare “discuţii” pentru numirea unui nou preşedinte al Comisiei Europene, a anunţat cancelarul.

Alegerile europene au divizat Parlamentul European, fiind greu de configurat o majoritate la acest moment. Pe hârtie, partidele proeuropene dispun de o majoritatea de 520 de locuri (din totalul de 751), dar sunt condamnate să se înţeleagă între ele pentru a guverna.

Şefii grupurilor din Parlamentul în exerciţiu se reunesc marţi dimineaţa pentru a elabora o strategie. Reprezentanţii partidelor proeuropene au început “negocierile pentru a avea o coaliţie în Parlament care să le fie prezentată şefilor de stat şi de guvern pentru a evita să le dea acestora mână liberă”, a mărturisit pentru AFP un oficial din cadrul Parlamentului European sub acoperirea anonimatului.

“Toţi au de pierdut în cazul în care Consiliul (care reprezintă statele) scoate iepurele din pălărie”, a declarat el.

Tratatul de la Lisabona le recomandă liderilor europeni să desemneze preşedintele Comisiei “ţinând cont de rezultatele alegerilor europene”.

.

 

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare