Consiliul UE propune interzicerea testării pe animale în producția de detergenți

Consiliul UE a aprobat astăzi în mod definitiv regulamentul privind detergenții și agenții tensioactivi. Noua legislație va facilita comercializarea acestor produse pe piața UE, protejând în același timp sănătatea umană și mediul. De asemenea, noile reglementări prevăzute în regulament interzic testarea pe animale, informează un comunicat oficial al instituției.

Noul regulament actualizează normele pentru a include cele mai recente inovații (microorganisme în produsele de curățare) și pentru a încuraja noi practici durabile, cum ar fi vânzarea de detergenți reîncărcabili, precum și pentru a introduce etichetarea digitală și pașaportul digital al produsului pentru detergenți și agenți tensioactivi.

Regulamentul îmbunătățește cerințele de siguranță și de mediu, informațiile afișate pe etichete, supravegherea pieței (în special pentru importuri) și transparența pentru autorități, sistemele de sănătate și centrele antivenin.

Aprobarea poziției în primă lectură este ultima etapă a procesului de adoptare la nivelul Consiliului. Textul trebuie încă aprobat în sesiunea plenară a Parlamentului European. Noile norme se vor aplica la trei ani și jumătate de la intrarea în vigoare a regulamentului.

Industria detergenților a reprezentat 4,2 % din valoarea producției sectorului chimic total în 2018, cu o valoare de piață de 41,2 miliarde EUR (în 2020). Fabricarea de produse pentru întreaga piață, care include atât produse de consum, cât și produse profesionale, implică aproximativ 700 de unități de producție separate.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare