Coronavirus: Twitter a sterș două postări ale președintelui brazilian Jair Bolsonaro care puneau la îndoială măsurile de izolare a populației

Twitter a şters duminică două postări de pe contul oficial al preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, în care acesta a pus sub semnul întrebării măsurile de izolare decise în contextul combaterii epidemiei de COVID-19, motivând că acestea “au încălcat regulile” reţelei de socializare, informează luni AFP, potrivit Agerpres.

Şeful statului brazilian a publicat pe contul său trei videoclipuri în care apărea întâlnindu-se cu oameni pe străzile capitalei Brasilia, contrar instrucţiunilor transmise de propriul său guvern pentru a evita răspândirea COVID-19.

În aceste videoclipuri, preşedintele brazilian putea fi văzut discutând cu locuitori, comercianţi şi simpatizanţi pe străzile capitalei sau în exteriorul reşedinţei prezidenţiale.

Două dintre aceste trei videoclipuri au fost şterse, iar în locul lor Twitter a postat o notă prin care îşi explică decizia.

“Twitter a anunţat recent la nivel mondial că îşi consolidează regulile pentru a ţine cont de conţinutul care ar putea contraveni liniilor directoare de sănătate publică provenind din surse oficiale şi care ar putea creşte riscul transmiterii COVID-19”, a explicat Twitter într-un comunicat.

Jair Bolsonaro continuă să minimalizeze riscurile epidemiei COVID-19, pe care a descris-o ca fiind o “gripa uşoară” şi a criticat dur măsurile restrictive puse în aplicare în diferite state de autorităţile locale, în special de guvernanţii statelor Sao Paulo şi Rio de Janeiro, cele mai afectate de epidemie.

“Această izolare, dacă continuă astfel, cu numărul (persoanelor care vor ajunge) în şomaj nu peste mult timp, vom avea o problemă foarte gravă, care ne va lua ani întregi să o rezolvăm”, a declarat Bolsonaro într-una din postările video. “Brazilia nu se poate opri, dacă se opreşte, devenim Venezuela”, a adăugat şeful statului.

Brazilia înregistrează peste 4.200 de cazuri confirmate cu noul coronavirus și 136 de decese.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare