COVID-19. Anunțul MAE: Turiștii români, aflați în Spania, Franța și Germania să ia în considerare revenirea de urgenţă în România

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află în scop turistic sau tranzitează Regatul Spaniei, Republica Franceză şi Republica Federală Germania ca, în contextul evoluţiilor epidemiei cu COVID-19 la nivel european, să ia în considerare scurtarea şederii şi revenirea de urgenţă în România, potrivit comunicatului oficial, remis CaleaEuropeana.ro.

Potrivit comunicatului, MAE recomandă cetăţenilor români, până la momentul părăsirii teritoriului statelor respective, să urmărească informaţiile care sunt comunicate de către autorităţile locale cu atribuţii în domeniu şi de a respecta cu stricteţe recomandările acestora.

Totodată, MAE le recomandă acestora să se informeze în mod constant cu privire la măsurile luate de România pentru a combate răspândirea virusului COVID-19, respectiv procedura pe care o urmează, la sosirea în România – instituirea carantinei pentru cei sosiţi în România din zona roşie şi intrarea în auto-izolare la domiciliu pentru persoanele sosite din zona galbenă.

“Zonele în funcţie de care se instituie persoanelor sosite în România auto-izolarea la domiciliu sau carantina instituţionalizată se regăsesc pe pagina de internet a Institutului Naţional de Sănătate Publică din România (www.cnscbt.ro)”, conform comunicatului.

De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să revină în România pe cale rutieră sau feroviară să se informeze cu privire la condiţiile de intrare/tranzitare/ieşire de pe teritoriul statelor pe care le tranzitează.

MAE subliniază importanţa informării asupra evoluţiei răspândirii infecţiei cu COVID-19 din surse oficiale – Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Externe – şi recomandă apelarea liniei de informare dedicată special cetăţenilor români aflaţi în afara ţării (004021 3202020) şi gestionate de către Ministerul Sănătăţii pentru recomandări şi alte informaţii suplimentare despre prevenirea şi combaterea infecţiei cu COVID-19.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare