Ungaria impune izolarea la domiciliu timp de două săptămâni, între 28 martie și 11 aprilie, pentru a încetini răspândirea epidemiei de coronavirus, care este de așteptat să-și atingă vârful în țară în iunie sau iulie, a declarat vineri premierul Viktor Orban, potrivit Reuters și MTI, preluat de Agerpres.
Cetățenii vor avea voie să meargă la muncă, să facă cumpărături și să facă exerciții fizice limitate, dar vor trebui să păstreze distanța unul de celălalt, a precizat Orban la un post public de radio, adăugând că restricțiile vor fi aplicate de Poliție.
Guvernul, care împreună cu banca centrală au luat deja măsuri pentru protejarea economiei, va prezenta un plan de acțiune post-epidemie pentru economie în prima sau a doua săptămână a lunii aprilie, a declarat premierul ungar, fără a oferi detalii.
Ungaria a înregistrat în jur de 300 de cazuri de coronavirus și 10 decese. Orban a spus că numărul real de cazuri este probabil mult mai mare.
„Restricțiile instituite până acum au fost eficiente”, a spus Orban. „Maghiarii au redus amploarea contactului social (dar) … declinul s-a oprit, așa că a trebuit să impunem restricțiile de mișcare”, a explicat premierul ungar.
În decretul care impune noile restricții, cetățenilor li se permite să iasă din casă pentru asistarea persoanelor vulnerabile, în timp ce pentru cei de peste 65 de ani se precizează că nu pot face cumpărături decât între orele 9.00 dimineața și amiază, iar restaurantele pot deschide doar pentru livrări la domiciliu.
Guvernul Orban a cerut o extindere a stării de urgență, decretate pe 12 martie, pe termen nelimitat și care să îi ofere dreptul de a guverna prin decrete, ocolind Parlamentul. Legislatorii urmează să voteze măsura săptămâna viitoare.




