COVID-19. Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția asupra relaxării premature a restricțiilor: Este ca și cum ai fi bolnav, te dai jos din pat prea devreme și începi să alergi. Riști ca boala să recidiveze

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atras marți atenția statelor să nu ridice prea devreme măsuril adoptate pentru încetinirea propagării noului coronavirus, informează Reuters, citat de Agerpres.

”Unul dintre cele mai importante lucruri este de a nu renunţa prea devreme la aplicarea măsurilor pentru a nu avea o recidivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier într-o conferință virtuală.

”Este ca şi cum ai fi tu însuţi bolnav, dacă te dai jos din pat prea devreme şi începi să alergi prea devreme, rişti ca boala să recidiveze şi să ai complicaţii”, a completat acesta.

Austria a publicat luni un calendar care detaliază planul său de ridicare a restricţiilor în vigoare contra pandemiei, ce urmează să fie pus în aplicare după Paştele catolic (12 aprilie) prin redeschiderea micilor afaceri.

Și Germania a anunțat măsuri similare din a doua jumătate a lunii aprilie, care plănuiește să relaxeze restricțiile de circulație începând cu 19 aprilie. Cetățenii vor fi însă nevoiți să poarte măști, iar adunările publice vor fi limitate

La rândul său, şefa guvernului danez Mette Frederiksen a anunţat, tot luni, o ridicare graduală a restricţiilor, cu redeschiderea creşelor, grădiniţelor şi a şcolilor primare pe 15 aprilie.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare