Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda le transmite “amicilor” Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu rugămintea de a fi “reţinuţi în declaraţii şi moderaţi în decizii” câtă vreme au loc negocierile pentru realizarea Alianţei România Dreaptă (ARD), arată Mediafax.
Preda mai aprecizează, pe blogul său, că PDL a încurajat şi va continua să încurajeze realizarea unui pol politic care să se adreseze alegătorilor de centru şi de dreapta.
“USL e o maşinărie care nu va putea fi oprită prin eforturi individuale. Societatea aşteaptă în acest moment să afle cum anume putem asigura o guvernare mai bună decât cea controlată de V.Ponta şi C.Antonescu. Până când acest răspuns nu e elaborat şi difuzat, tot ceea ce transmitem cetăţenilor români e privit – pe bună dreptate – ca marginal sau inutil”, mai scrie prim-vicepreşedintele PDL.
Mai multe informatii AICI.
Sursa: Mediafax.ro
Foto: gov.ro




