Vicepremierul Dan Barna și toți miniștrii din partea USR PLUS și-au prezentat luni demisia din guvernul condus de liberalul Florin Cîțu pe fondul tensiunilor care au izbucnit săptămâna trecută în coaliția de guvernare PNL – USR PLUS – UDMR și care au culminat cu depunerea unei moțiuni de cenzură a USR PLUS și AUR împotriva cabinetului de la Palatul Victoria.
Anunțul a fost făcut de viceprim-ministrul Dan Barna într-o declarație de presă alături de toți miniștrii USR PLUS și de toți parlamentarii, decizie prin care USR PLUS forțează cabinetul Cîțu să vină în Parlament pentru un vot de încredere în termen de 45 de zile.
“În aceste zile care s-au scurs de la momentul în care am intrat în guvern, am arătat că se poate și altfel în această Românie. Nu se mai poate așa! Și nici nu se va mai putea mai departe așa cu USR PLUS. Florin Cîțu a dinamitat această Coaliției cu bună știință și cinism. Prin aceste demisii se deschide calea venirii în Parlament pentru un vot de încredere. Fie PNL acceptă că USR PLUS e un partener serios și responsabil și atunci mergem mai departe, fie PNL decide să funcționeze pe model USL, PSD este alături acolo de Florin Cîțu. În acest moment, miniștrii USR PLUS se retrag din Cabinetul Florin Cîțu“, a declarat Barna
Astfel, și-au înaintat demisia, alături de vicepremierul Dan Barna, ministrul economiei, Claudiu Năsui, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Cristian Ghinea, ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Ciprian Teleman. Criza din coaliție a izbucnit după ce prim-ministrul Florin Cîțu l-a remaniat pe ministrul justiției, Stelian Ion, tot din partea USR PLUS.
Dintre aceste ministere, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene gestionează procesul de negociere privind Planul Național de Redresare și Reziliență de 30 de miliarde de euro, România așteptând aprobarea PNRR la finele lunii septembrie. Ministerul Sănătății este responsabil cu gestionarea pandemiei COVID-19, iar Ministerul Transporturilor are pe agendă mari proiecte de infrastructură aflate în diferite stadii de implementare.
Toți membrii Guvernului care fac parte din USR PLUS au intrat în cursul după-amiezii în ședința Biroului Politic Național cu mesajul neoficial că își vor prezenta demisia. Marele absent al întâlnirii decisive a fost Dacian Cioloș, aflat la Paris în calitate de lider Renew Europe pentru întâlniri cu președintele francez Emmanuel Macron.
Anunțul USR PLUS vine după ce presa a relatat că președintele Klaus Iohannis i-a chemat pe liderii USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, la Cotroceni. Întâlnirea ar urma unei ședințe pe care șeful statului a avut-o luni cu premierul Florin Cîțu, însă ea va avea loc doar cu Dan Barna, întrucât Dacian Cioloș se află la Paris, unde participă la discuțiile grupului Renew Europe cu viitoarea președinție franceză a Consiliului UE.
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a precizat că reprezentanţii USR PLUS vor participa marţi la consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis şi că actuala criză politică poate fi soluţionată prin schimbarea premierului Florin Cîţu.
“Încă de miercuri, în momentul în care s-a declanşat criza, am transmis un mesaj. Nu a venit niciun răspuns. Astăzi, într-adevăr, de la cabinetul domniei sale a venit o invitaţie pentru mâine după-amiază. Voi participa la acel dialog. (…) Mesajul şi mandatul este unul foarte clar şi neechivoc: un nou premier în cel mai scurt timp. Putem continua să facem reformele şi România poate să meargă mai departe în această coaliţie, despre care noi credem că este singura care poate să guverneze România în acest moment. O coaliţie USR PLUS-PNL-UDMR; un nou premier. Lucrurile se pot închide în câteva zile”, a spus Barna, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
USR PLUS și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au depus vineri seară la Parlament moțiunea de cenzură numită ”Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari, document prin care criza politică din interiorul coaliției de guvernare PNL – USR PLUS – UDMR se intensifică, deși cei de la USR PLUS afirmă că își doresc să continue coaliția. Pe de altă parte, această moțiune a fost depusă în contextul în care și Partidul Social-Democrat a pregătit un astfel de demers și a îndemnat celelalte forțe politice să se alăture inițiativei.
Cu toate acestea, Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului nu au întrunit cvorumul, în trei tentative succesive, pentru a stabili calendarul moțiunii, procesul fiind blocat în legislativ.