Google nu trebuie să aplice standardele de confidenţialitate ale Uniunii Europene la nivel global, a decis marți Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), relatează Digi24.
Instanța superioară a Europei a examinat două cazuri separate care privesc gigantul IT american: unul legat de eliminarea datelor sensibile cu caracter personal, la nivel mondial sau doar în Europa; iar celălalt legat de ștergerea automată a rezultatelor căutării care conțin informații sensibile.
Hotărârea CJUE precizează că eliminarea de către Google a rezultatelor căutării care îi privesc pe cetățenii UE se aplică numai în cele 28 de state membre ale blocului.
În motivarea deciziei sale, Curtea menţionează că aşa-numitul „drept de a fi uitat”, adică dreptul europenilor de a cere Google să elimine anumite rezultate din motorul de căutare, rezultate care ar putea să le conţină numele, ar trebui să existe doar la nivelul Uniunii Europene.
„Curtea concluzionează că, în prezent, nu există nicio obligaţie a operatorului să elimine rezultate din toate versiunile motorului de căutare (n. red. – versiunile internaţionale). Legea europeană, însă, obligă operatorul să elimine rezultate care ar apărea în versiunile de motor de căutare care corespund celor 28 de state-membre”, citează Digi24.
Procesul s-a disputat între Comisia Naţională pentru Informatică şi Libertăţi din Franţa(CNIL), autoritatea publică de confidenţialitate al Franţei şi gigantul IT american, iar subiectul a fost felul în care Google ar trebui să aplice regulamentul privind confidenţialitatea în imperiului său digital care se întinde la nivel global.
Autoritatea franceză pentru protecția datelor a susținut că numai prin aplicarea standardului de confidențialitate la nivel global și nu doar în Europa, ar putea garanta că aceste legături cu numele persoanelor nu vor fi afișate în căutările obișnuite pe Google, atrăgând după sine încălcarea dreptului european.
În 2016, CNIL a amendat Google cu 100.000 EUR pentru că nu a aplicat standardul de confidențialitate la nivel mondial, determinând compania americană să apeleze la CJUE.
,,După ce s-a hotărât ca ceva să fie eliminat, ar trebui aplicat la nivel global”, a declarat pentru POLITICO Gwendal Le Grand, directorul CNIL pentru tehnologie și inovație, înainte de publicarea hotărârii de marți.
Google a respins acest punct de vedere, solicitând instanței supreme de la nivel european să se pronunțe asupra limitelor geografice, dacă este cazul să fie aplicate în situația necesității de a respecta dreptul ,,de a fi uitat”. Standardul de confidențialitate al UE a fost copiat de alte state, în special de Rusia, dar s-a confruntat cu o reacție de respingere în alte părți, inclusiv în Statele Unite, unde au existat îngrijorări cu privire la dreptul persoanelor de a accesa informațiile online, informează sursa citată mai sus.
În acest sens, CNBC menționa că, în contextul unei audieri de anul trecut de la Luxemburg, avocații care reprezentau Google i-au avertizat pe judecători cu privire la efectele nocive pe care o hotărâre aplicată la nivel global le-ar avea asupra modului în care oamenii ar putea accesa informații pe internet dacă Europei i se permite să extindă propriile standarde de confidențialitate la nivel global.
,,Sistemul global de delistrare propus de CNIL este complet nerecomandabil”, a declarat avocatul Patrice Spinosi, avocat Google. „Un astfel de sistem ar încălca în mod nejustificat libertatea de exprimare și informație și ar genera conflicte interminabile cu țări care nu recunosc dreptul de a fi uitat”.
La polul opus, autoritatea franceză a explicat că doar prin aplicarea acestor standarde la nivel global este posibil ca garanţia anonimităţii totale să fie aplicată.
În aceste condiții, hotărârea de astăzi a CJUE arată cât de departe poate Europa să-şi exporte standardele digitale în lume.




