Dacian Cioloș, co-președintele Alianței USR PLUS și liderul Renew Europe în Parlamentul European, a transmis vineri “condoleanțe familiilor care au pierdut pe cineva drag” în urma incendiului de la Institutului “Matei Balș” și a afirmat faptul că “sistemul a fost distrus sistematic în România
“Condoleanțe familiilor care au pierdut pe cineva drag la Spitalul Matei Balș. Scriu aceste cuvinte cu sufletul împovărat de această dramă și știu că e posibil să nu fie ultima oară când va trebui să trecem prin așa ceva. Sistemul a fost distrus sistematic în România și rezultatul nu poate fi altul până când nu vom înțelege că dacă nu există asumare politică vom continua să plătim în vieți omenești. Scenariile tragediilor prin care pot trece cetățenii nevinovați sunt nesfârșite. Atât de gravă este situația. Nici nu vreau să mă gândesc la posibilitatea unui cutremur sau a unor alte dezastre naturale. Până acolo, avem defecțiuni care nu ar fi trebuit să apară și iată că ele lasă în urmă familii distruse. Sunt convins că urmează anchete și se vor găsi vinovații, dar știm împreună că acest fapt nu va repara în niciun fel pierderea familiilor îndoliate. E nevoie de mai mult. Trebuie asumată situația ca atare și reformat sistemul fără milă. Orice ezitare sau îndoială se va plăti în viitorul apropiat. Un proverb chinezesc spune că: „Cel mai bun moment pentru a planta un copac a fost acum 20 de ani. Al doilea cel mai bun moment este acum”. Prefer ca cei de peste 20 de ani să nu știe că am muncit noi acum ca ei să nu se afle în pericol, decât să-și plângă apropiații pentru că ne-am împiedicat noi acum în sensibilitățile politice ale unuia sau ale altuia”, a scris Cioloș, pe Facebook.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care provine din rândul USR PLUS, a anunțat că a desemnat un secretar de stat care împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va ţine legătura cu spitalele şi cu familiile pacienţilor transferaţi vineri dimineaţa, în urma incendiului de la Institutul “Matei Balş”.
Aflat într-o vizită la Institut după această tragedie, președintele Klaus Iohannis a subliniat că avem probleme structurale în spitalele din România și că a “solicitat noului ministru al Sănătății un proiect de reformă”.
Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa într-un pavilion al Institutului “Matei Balş” din Capitală.
Cinci persoane au decedat – patru fiind găsite carbonizate, iar o alta nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.
Ministerul Sănătăţii a informat, în cursul dimineţii, că 53 de pacienţi de la Institutul “Matei Balş” au fost transferaţi la alte unităţi medicale din Capitală.
Şi Corpul de control al prim-ministrului a început verificări la Institutul “Matei Balş”.




