Alianţa Nord-Atlantică şi UE trebuie să menţină sancţiunile impuse Rusiei pe fondul crizei din Ucraina, deoarece altfel există riscul destabilizării Republicii Moldova şi ţărilor baltice, afirmă premierul britanic David Cameron, avertizând că orice atac contra unui stat NATO va atrage o ripostă dură, anunță Agerpres.
Sancţiunile economice impuse Rusiei trebuie extinse şi înăsprite dacă preşedintele rus, Vladimir Putin, nu va retrage trupele din Ucraina, a declarat David Cameron în faţa membrilor Comisiei parlamentare britanice pentru Relaţia cu Guvernul.
“Ar fi un miracol dacă Rusia va retrage forţele şi va respecta armistiţiul din Ucraina”, a adăugat Cameron.
Occidentul trebuie să menţină sancţiunile impuse Rusiei, pentru a contracara acţiunile acestei ţări. “Altfel, ar putea fi vizată Republica Moldova şi ţările baltice”, a subliniat Cameron, potrivit ziarului The Guardian.
“Cred că preşedintele Vladimir Putin ştie foarte bine că noi vom respecta angajamentele asumate prin Articolul 5 al Cartei NATO, care stipulează că un atac împotriva unui stat membru al Alianţei este un atac asupra tuturor membrilor. Putin ştie că, dacă va ataca un stat NATO, va atrage o ripostă din partea NATO”, a insistat Cameron.
Cameron: Rusia poate fi exclusă din sistemul de plăți interbancare Swift
Totodată, prim ministru britanic a evocat ideea excluderii Rusiei din sistemul interbancar de plăți Swift dacă Moscova continuă să “distrugă” Ucraina.
“În cazul unei noi incursiuni majore a forțelor sprijinite de Moscova sau a forțelor ruse în Ucraina… sper că Uniunea Europeană va răspunde viguros cu noi sancțiuni ce vor lovi dur economia rusă”, a declarat prim-ministru în fața unei comisii parlamentare.
“În caz contrar, desigur că trebuie abordate alte piste cum ar fi sistemul interbancar Swift. Ar fi o decizie grea dar logică”, a adăugat el.
Parlamentarii europeni au cerut deja Uniunii Europene să ia în considerare o astfel de excludere într-o rezoluție non-obligatorie în septembrie anul trecut.
Swift (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication), prin care sectorul financiar își efectuează tranzacțiile în întreaga lume, a reacționat puternic atunci la această rezoluție criticând o “ingerință disproporționată în dreptul fundamental al Swift de a face afaceri, precum și în dreptul său de proprietate”, reamintind datoria sa de “neutralitate”.
David Cameron a anunțat de asemenea trimiterea de instructori militari în Ucraina pentru a consilia și antrena trupele ucrainene, în timp ce a exclus din nou trimiterea de arme în acest stadiu.
.




