Fotografia publicată de primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în care apare alături de ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, și de alți reprezentanți locali, ținând în mână steagul ținutului secuiesc, a generat un nou incident public, la două săptămâni distanță după ce un alt ambasador al Statelor Unite, atunci de la Chișinău declara că Moldova nu este România și că are propria sa istorie.

La solicitarea Agerpres, atât ambasada SUA de la București, cât și Ministerul Afacerilor Externe au reacționat la acest incident.
“Ambasadorul Hans Klemm este Ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie. El călătorește periodic prin țară, întâlnindu-se cu diferite grupuri din toate zonele societății românești. În calitate de aliat și partener strategic al României, Statele Unite sprijină și aplaudă democrația din România și eforturile României de a-și consolida instituțiile democratice prin participarea deplină și egală a tuturor segmentelor societății”, a precizat Ambasada SUA la București.
Totodată, MAE a subliniat, legat de fotografia diplomatului american, că “asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înțelegerii și luării în considerare a posibilității existenței unor sensibilități”.
“Vizita ambasadorului Hans Klemm în teritoriu se înscrie în atribuțiile curente ale ambasadelor de a se documenta la fața locului cu privire la realitățile din statul de reședință și de a avea un dialog cu autoritățile locale. În ceea ce privește fotografia la care faceți referire, asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înțelegerii și luării în considerare a posibilității existenței unor sensibilități. Am transmis aceste considerente partenerilor noștri americani în cadrul unei discuții cu Ambasada SUA la București”, se arată în reacția MAE.
Purtătorul de cuvânt MAE: Ambasadorul Klemm nu a fost convocat
Ministerul de Externe a oferit explicații suplimentare, mai ales după ce presa a început să vehiculeze că ambasadorul SUA a fost convocat de către șeful diplomației române, Lazăr Comănescu, pentru clarificări.
“Nu e vorba de nicio convocare. Ministrul nu are în agendă nicio întâlnire”, a declarat Ionuț Vâlcu, purtătorul de cuvânt al MAE.
Incidente cu un puternic impact simbolic: De la Chișinău la Sfântu Gheorghe
Fotografia în care ambasadorul SUA la București apare alături de steagul ținutului secuiesc survine după un alt gest sensibil vis-a-vis de istoria modernă a României.
Luna trecută,James Pettit, ambasadorul SUA în Republica Moldova, a surprins prin declarațiile cu privire la istoria Republicii Moldova, diferită de cea a României: ”Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. (…) Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova”.
Atunci, șeful diplomației române a făcut apel la istorie, atrâgând atenția că diplomații trebuie să înțeleagă cât de importantă este cunoașterea istoriei.
“Ambasadorului SUA i-am făcut cadou un steag al comunității secuiești, steag care a devenit și simbolul lipsei de respect al autorităților față de comunitatea secuiască. Menționez, că acest steag a fost folosit prima dată în 1599, când secuii au luptat alături de Mihai Viteazul”, a scris primarul Antal Arpad pe Facebook.
.



