Nu am cerut demisia miniştrilor Rus şi Dobre, eu am totală încredere în miniştrii care au plecat din Guvern, a declarat luni seară premierul Victor Ponta, precizând că „domnul Rus este de partea noastră, nu de altă parte, pot să bag mâna în foc pentru asta; şi pentru domnul Dobre în egală măsură”, scrie Newsin, potrivit Realitatea.net.
„Ştiu criticile care le-au fost aduse şi de o parte şi de cealaltă, miniştrilor Rus, Dobre şi Marga, dar eu pot să garantez pentru toţi trei. În acelaşi timp, MAI şi MAE deveniseră ţinta predilectă a domnului Băsescu, a grupului din jurul domniei sale şi, inevitabil, aceasta afecta activitatea domniilor lor. (…) Am considerat că, în acest moment, era necesară o nouă strategie în care ceea ce spune Traian Băsescu să nu mai conteze”, a explicat Victor Ponta.
Citește și Ioan Rus și Victor Paul Dobre au demisionat
Antonescu: “N-am avut nicio discuţie cu Rus, dar existau motive să demisioneze”
Lucian Isar, ministrul pentru Mediul de Afaceri, a demisionat
Sursa: Realitatea.net
Foto: gov.ro




