Dialogul Strategic moldo-american: Nicu Popescu va avea o întrevedere bilaterală, la Washington, cu șeful diplomației americane Antony Blinken

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu va efectua în perioada 18 – 19 aprilie o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, potrivit unui comunicat.

Vizita marchează desfășurarea reuniunilor grupurilor de lucru comune tematice în cadrul Dialogului Strategic între Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, organizat în contextul simbolic al celebrării anului aniversar de 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-americane.

În cadrul programului, șeful diplomației Republicii Moldova va avea o întrevedere bilaterală cu secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, cu care va discuta modalitățile concrete de aprofundare a cooperării bilaterale în domeniile politic, energetic, de întărire a rezilienței socio-economice și proiectele de asistență pentru dezvoltare implementate cu sprijinul SUA.

De asemenea, ministrul de externe Nicu Popescu se va întâlni la Washington cu oficiali americani de rang înalt, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, centrelor analitice și jurnaliști.

Delegația Republicii Moldova include înalți oficiali ai Administrației președintelui, Cabinetul prim-ministrului, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Justiției, Ministerului Apărării, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Afacerilor Interne și Agenției Servicii Publice.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare