Din Italia în Suedia: Primul transfer de refugiaţi în UE

imigrantiNouăsprezece solicitanţi de azil eritreeni au plecat vineri dimineaţa de pe aeroportul Ciampino din Roma cu destinaţia Suedia, în cadrul primului transfer de organizat în Uniunea Europeană (UE) pentru repartizarea a 160.000 de refugiaţi, relatează Adevarul.ro.

 Cei 19 solicitanţi de azil eritreeni – 14 bărbaţi şi cinci femei – au fost salvaţi în largul Libiei, apoi luaţi în evidenţă pe insula italiană Lampedusa. Salutaţi înainte de plecare de o delegaţie formată din ministrul italian de Interne Angelino Alfano, comisarul european pentru Migraţie Dimitris Avramopoulos şi ministrul luxemburghez de Externe Jean Asselborn, cu zâmbetul pe buze, ei au urcat la bordul unui avion pus la dispoziţie de autorităţile italiene şi au plecat de la Roma la ora 10.30.
„Acest avion reprezintă victoria unei Europe care ştie să fie solidară şi responsabilă, care salvează vieţi“, a declarat Angelino Alfano în cursul unei conferinţe de presă desfăşurate după  ridicarea de la sol a aparatului de zbor.

Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), eritreenii reprezintă 26% dintre cei 132.000 de imigranţi sosiţi în acest an în Italia după traversarea Mării Mediterane.

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare