Donald Trump: ”După mulți ani de eșec, țările lumii răspund pericolului reprezentat de Coreea de Nord”

Președintele SUA, Donald Trump, a salutat marți atitudinea altor țări față de programul de rachete al Coreii de Nord, la câteva zile după ce Consiliul de Securitate al ONU a impus noi sancțiuni Phenianului, iar amenințarea nucleară nord-coreeană a reprezentat principala temă a reuniunii miniștrilor de externe din țările ASEAN, Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est, întrunire care a avut loc zilele trecute la Manila, în Filipine.

”După mulți ani de eșecuri, țările se reunesc pentru a aborda în cele din urmă pericolele reprezentate de Coreea de Nord. Trebuie să fim duri și decisivi!”, a scris Trump într-un mesaj pe contul său de Twitter.

La finalul săptămânii trecute, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate Rezoluția 2371, prin care sunt impuse noi sancțiuni împotriva Coreei de Nord. Decizia Consiliului a fost posibilă după luni de negocieri între SUA și China, principalul aliat al Coreei de Nord, care nu și-a mai exercitat dreptul de veto.

Măsurile, inclusiv interzicerea tuturor exporturilor de cărbune, au ca scop reducerea cu o treime a veniturilor anuale ale exporturilor nord-coreene în prezent în valoare de 3 miliarde de dolari. Rezoluția care prevede sancțiuni împotriva Coreii de Nord este a opta de acest gen adoptată din 2006, când Phenianul a efectuat primul său test nuclear.

Citiți și Reuniune pe securitate SUA-Japonia la Washington pe 17 august: Rex Tillerson și James Mattis vor discuta cu omologii japonezi amenințarea nucleară nord-coreeană

Citiți și Rex Tillerson apreciază eforturile comunității internaționale de a denucleariza Coreea de Nord

Citiți și Ministrul nord-coreean de externe: Țara mea este o „putere nucleară responsabilă” ce nu are intenția „de a ameninţa cu arme nucleare altă ţară cu excepţia SUA”

Citiți și Coreea de Nord condamnă noile sancțiuni impuse de ONU: Sunt o încălcare violentă a suveranității noastre

Coreea de Nord a amenințat marți cu acțiuni fizice după adoptarea noilor sancțiuni și a calificat acest demers drept un act terorist dirijat de SUA împotriva Phenianului.

Noile reacții și decizii internaționale survin după ce Coreea de Nord a lansat în luna iulie două rachete intercontinentale și a afirmat că de acum va putea atinge teritoriul american.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare