Comisia Europeană a lansat luni, 19 aprilie, o consultare publică privind drepturile electorale ale cetățenilor mobili din UE, ca parte a monitorizării Raportului privind cetățenia din 2020.
Drepturile electorale ale cetățenilor mobili din UE sunt incluse în directivele privind exercitarea dreptului de vot și de a candida la alegerile pentru Parlamentul European (Directiva 93/109/CE), precum și la alegerile municipale, Pentru cetățenii Uniunii care își au reședința într-un stat membru din care nu sunt resortisanți (Directiva 94/80/CE).
Rezultatele acestei consultări publice vor fi incluse în propunerea Comisiei de revizuire a directivelor privind drepturile electorale ale cetățenilor mobili din UE.
„Esența democrației este dreptul de vot pentru toată lumea. De aceea dorim să contribuim la asigurarea acestui drept. Cetățenii UE care locuiesc într-o altă țară a UE au, de asemenea, dreptul de a vota și de a candida la alegerile locale sau municipale – în aceleași condiții ca și cetățenii țării respective”, a declarat vicepreședinta Věra Jourová.
„Participarea politică este piatra de temelie a fiecărei democrații și libertatea de mișcare este un pilon al Uniunii Europene. Comisia se asigură că cetățenii UE pot continua să își exercite în mod eficace drepturile democratice, chiar dacă se mută într-un alt stat membru.”, a precizat, la rândul său, Didier Reynders, comisarul pentru justiție.
O propunere legislativă pentru directivele revizuite este așteptată până la sfârșitul anului 2021.
Consultarea publică va colecta experiențe și opinii cu privire la drepturile electorale ale cetățenilor mobili din UE până pe 12 iulie. Aceasta se adresează tuturor părților interesate, inclusiv publicului larg, societății civile, mediului academic și instituțiilor de cercetare, autorităților locale și naționale, precum și întreprinderilor de comunicare și altor întreprinderi.




