Connect with us

EDITORIALE

DESTINUL CELOR TRASI DE URECHI – DOAMNA NULAND ESTE ASTEPTATA (?) LA BUCURESTI

Published

on

dan-dimaDragi prieteni,

Diplomatia Publica, aceasta stiinta minunata a gestiunii felului in care te vad altii, ca tara, ca natiune, este cel mai adesea despre “a asculta” ce spune publicul pe care doresti sa il convingi, inseamna “sa cunosti” publicul pe care doresti sa il convingi. In esenta, diplomatia publica este despre incredere – credibilitate si a deveni ceea ce doresti sa pari ca esti.

Ieri am aflat si eu ca Victoria Nuland va veni la Bucuresti la sfarsitul acestei saptamani. Fireste (ca totdeauna) ca exista voci care sustin ca decizia Toriei Nuland a fost luata in decembrie, eu insa, recunosc cu sinceritate ca am aflat numai ieri la pranz, din media romaneasca. Dupa aflarea vestii, am dat fuga la site ul Departamentului de Stat intrucat acolo pot fi gasite elemente neinterpretate politic si elemente suplimentare de detaliu care ne pot construi o imagine mai buna asupra evenimentului.

Tot din dorinta de a elimina orice viciere de interpretare pe palier politic, anunt de la bun inceput ca elementele catalizatoare ale acestei vizite fulger ar putea fi altele decat acelea care l-au adus acum doi ani la noi pe Philip Gordon – prin urmare, sunt rezervat in a plasa cele doua descinderi americane la Bucuresti in acelasi registru.

victoria-nuland-state.govDin informarea Departamentului de Stat reiese foarte clar ca vizita nu se datoreaza unei invitatii lansate de partea romana ci deciziei administratiei americane care din acest motiv va alege si interlocutorii dar si tematica. Altfel spus, oricare vor fi agendele zvonite pe Dambovita, mi-e teama ca tot ce va dori Toria Nuland se va discuta. Piatra de moara, de data aceasta, pare sa fie “respectarea statului de drept in Romania”.

Aseara l-am auzit pe Ministrul  Afacerilor Externe ca Victoria Nuland tine sa se intalneasca cu domnia sa si …”la Cotroceni”, ca va discuta despre Parteneriatul Strategic, rolul determinant…, factor de stabilitate regionala si despre cat de partener este Romania Statelor Unite ale Americii. Marturisesc ca eu, daca as fi Nuland, pentru astfel de subiecte as folosi in cel mai bun caz telefonul…. Pe final, intr-o cheie marginala, domnul Ministru T Corlatean spune ca se va discuta si despre statul de drept, o oportunitate pentru domnia sa de a spune, de a explica si in final, nici o grija, de a convinge ca aici totul este in regula.

Nu incape indoiala ca domnul Corlatean este peste masura de entuziasmat si bucuros de aceasta “oportunitate”, desi sunt convins ca de data aceasta dansul inlocuieste pe cineva. Oricum, in cateva ore inevitabilul se va produce, doamna Nuland va veni la Bucuresti si cu aceasta ocazie vom vedea si care este ordinea tematicilor de discutie.

Intr-o interpretare ceva mai lucida, in mod evident, o asemenea vizita nu are cum sa bucure pe nimeni (nici chiar pe doamna Nuland) intrucat numai comparand tematica discutiilor din alte state europene cu tematica de la Bucuresti, constatam ca din pacate democratia noastra nu si-a atins maturitatea stabila si ca din acest punct de vedere e foarte posibil sa batem mult si bine pas de defilare in mezozoicul lumii libere pana vom respira si noi “aerul contemporan al prezentului”. Teama mea cea mai mare este aceea ca distanta de coacere la minte intre noi si altii s-ar putea percepe si din alte foisoare de observatie europene, fapt care, indiscutabil nu este un mare compliment pentru Romania.

Mai mult, nu cred ca va fi un compliment pentru poporul roman daca se va constata ca partea americana cunoaste exact tematica discutiilor, daca se va demonstra ca partea romana cunostea, de asemenea, ce urmeaza sa se discute cu doamna Nuland, si cu toate acestea, partii romane i-a venit mai simplu sa palmeze realitatea in spatele “rolului determinant pe care il are Romania in regiune” sau dupa “discutiile pragmatice” despre directiile de consolidare si dezvoltare a Parteneriatului pe care il avem cu SUA. Deocamdata insa asa ceva nu este demonstrat, deci ii credem pe cuvant pe ai nostri. Oricum daca se va dovedi contrariul, perceptia externa nu va fi in nici un caz una pozitiva despre capacitatea romanului de “a se prinde” cand cineva incearca sa il imbrobodeasca si de aici decurg consecinte pe care probabil in aceasta ipostaza le vom suporta pe propria piele.

Avansand pe firul logic al analizei noastre despre perceptiile pe care le poate construi vizita doamnei Victoria Nuland la Bucuresti in ianuarie 2014, observam ca o vizita “la impuse” nu reprezinta chiar mediul celor mai bune auspicii in care ne vom consuma anul dublu electoral, mai cu seama din perspectiva statului de drept. Statul de drept in lumea libera si democratica este factor de “legitimitate de reglementare” – legitimitatea administratiei de a ne spune cu legea in mana ce avem voie si ce nu – ceea ce conduce in mod direct catre credibilitatea leadership ului actorului international si in final la credibilitatea actorului in mediul international. Daca pe aceasta scara lipseste prima treapta este lesne de inteles cu cata legitimitate se vor agrega noii alesi ce vor rezulta din cele doua randuri de alegeri consumate intr-un stat in care inca se discuta despre respectarea statului de drept…. Din acest motiv, oricat de stupid ar suna aceasta solutie, cred cu sinceritate ca este mult mai “profitabil” pentru leadersip ul nostru sa arunce vina in spinarea prostiei si a nepriceperii, decat in seama relei intentii prin “tentatia omeneasca” de a schimonosi si “prelucra realitatea”. Asadar, pentru noi astazi, strict din perspectiva perceptiei, este mai profitabil sa fim considerati prosti decat agresori ai principiilor fundamentale ale statului de drept.

Este foarte interesant de analizat pentru mediul de cercetare din domeniul diplomatiei publice daca nu cumva am derapat din nou in zona mesajului dublu – un repros rostit atat in Europa cat si pe relatia cu alte spatii geo-politice in ultimii doi ani. Dupa vizita oficiala a Primului Ministru roman in Statele Unite ale Americii, o vizita perceputa intr-un registru bun si foarte bun din perspectiva promisiunilor, a asigurarilor si angajamentelor luate de noi, astazi ne aflam in iminenta proximitate a unei vizite nedorite de administratia de la Bucuresti, a vizitei unuia dintre cei mai relevanti demnitari ai administratiei de la Washington, care vine sa faca observatii tocmai pe tema statului de drept. Iata cum, cine ar fi crezut, doua evenimente se succed la numai cateva luni distanta, pe o tematica relativ comuna, cu aceiasi actori, insa, care se dezvolta contradictoriu. Am putea spune, evident, la nivel teoretic, ca ne aflam in fata celui mai elocvent model de mesaj dublu, in toate stadiile lui – sinteza, diseminare, dezvoltare si efecte asupra credibilitatii unuia dintre actori. Tot credibilitatea este cea afectata atunci cand constatam ca unul dintre actori produce concomitent doua erori de relationare internationala (de asta spun ca diplomatia publica nu e lucru simplu si ca pentru aceasta nu e suficienta numai vocatia…) – pe de o parte subiectul nostru dezvolta responsabilitate (devine responsabil) fata de ceilalti actori internationali (tari, organisme internationale, conglomerate etc) dupa un grafic de prioritate miscator (functie de cherem) de la o ora la alta, iar pe de alta parte, subiectul nu se lasa tras la raspundere in mod onest fata de propria lui audienta domestica. Intr-un complex de atatia factori care macina credibilitatea, ma intreb daca exista oare perspectiva credibilizarii Romaniei intr-un viitor convenabil sperantei noastre de viata? Iar daca nu dispunem de credibilitate, ne poate cineva asigura ca redevenind (prin absurdul absurdului) aparatori factuali ai statului de drept, ne va mai crede cineva pe cuvant?

Asa cum am spus de multe ori, diplomatia publica este in primul rand despre a cunoaste cu exactitate unde te afli din perspectiva perceptiei internationale (cum te vad ceilalti in fiecare moment al existentei tale), care sunt consecintele evenimentelor curente (cum iti gestionezi imaginea finctie de perceptiile incidente), cine sunt publicurile in fata carora vrei sa devii competitiv si care sunt asteptarile acestor publicuri, altfel spus, care sunt cararile pe care trebuie sa mergi pentru a-ti construi o identitate competitiva si utila tie.

Aceasta este motivul pentru care incerc astazi sa exprim un punct de vedere si nicidecum nu imi propun sa critic “in abstract” o stare de fapt. Mai mult, oricat de mult si oricat de dramatic ne-am bate joc de propria noastra credibilitate, trebuie sa fim constienti de doua realitati – credibilitatea nu se cumpara cu bani si credibilitatea are oricand resursele de a renaste, de a crestere si de a se consolida prin cultivarea ei cu atentie, cu expertiza si cu multa dragoste fata de tara.

Dan Dima, Expert diplomatie publica

EDITORIALE

Editorial semnat de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani: Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației

Published

on

de Antonio Tajani, președintele Parlamentului European

Următorul Consiliu European este decisiv pentru viitorul Europei. Dacă statele membre nu găsesc împreună modul de a stăvili și a reglementa fluxurile de imigranți și solicitanți de azil, însuși proiectul european poate primi o lovitură fatală.

UE și statele sale membre au descoperit cu o întârziere vinovată acest fenomen și s-au limitat să-i suporte consecințele, încercând să-i reducă daunele și să-l încetinească la frontierele noastre.

Foto: European Parliament

Până în 2050 populația Africii se va dubla, depășind 2,5 miliarde de locuitori. Dacă nu intervenim rapid, actualele sute de mii de migranți vor deveni milioane, cu consecințe devastatoare pentru Europa.

Cauzele acestor fluxuri sunt instabilitatea și nesiguranța din vaste regiuni ale Africii și Orientului Mijlociu, precum și terorismul, sărăcia, foametea și schimbările climatice. Numai între 2014 și 2017, cel puțin 13 000 de persoane și-au pierdut viața în Marea Mediterană, fără a socoti zecile de mii de morți din deșertul Sahara.

Cetățenii noștri nu mai sunt dispuși să accepte o Europă fără apărare, incapabilă să ofere răspunsuri structurale la această tragedie. Ei doresc o Uniune care să fie solidară cu cei ce fug din calea persecuțiilor și războaielor, dar fermă cu cei care nu au dreptul să intre sau să rămână în Europa.

Următorul summit UE este ultima ocazie de a nu înșela așteptările a jumătate de miliard de europeni.

Este nevoie de curaj și de o strategie reală pe termen scurt, mediu și lung, bazată pe doi piloni: pe de-o parte, oprirea rapidă a plecărilor din țările de tranzit și de pe coastele africane, permițând sosirea în condiții de siguranță numai a celor care au într-adevăr drept de azil; pe de altă parte, distribuirea solicitanților de azil în țările europene în temeiul unui mecanism automat și obligatoriu.

În viitorul foarte apropiat, trebuie oprite plecările și împiedicați cei care introduc ilegal migranți să pună în pericol viața a zeci de mii de persoane. Cei care au într-adevăr nevoie de azil nu pot fi lăsați la mila traficanților fără scrupule. Blocarea plecărilor înseamnă și eliminarea profiturilor acestor negustori de bărbați, femei și copii.

Urmând exemplul înțelegerii cu Turcia, care a permis închiderea rutei Balcanilor, UE trebuie să investească cel puțin 6 miliarde pentru a închide rutele din Marea Mediterană.

Așa cum este cazul cooperării UE-Niger, trebuie să colaborăm mai mult cu țările de tranzit, cum ar fi Mauritania, Mali, Ciad, Tunisia, Maroc, Algeria și Libia.

Înainte de 2016, treceau din Niger 150 000 de migranți pe an. În 2018, numărul acestora a scăzut la 5 000. A fost posibilă și evacuarea din Libia a 1 500 de solicitanți de azil, primiți temporar în Niger.

La jumătatea lunii iulie, voi merge la Niamey și Agadez pentru a consolida cooperarea noastră cu Nigerul, conducând și o misiune de diplomație economică la care participă întreprinzători europeni.

Dintre cele 650 000 de mii de cereri de azil prezentate în UE în 2017, 416 000 au fost depuse în numai trei țări: Germania, Italia și Franța. Această nedreptate flagrantă este legată de Regulamentul Dublin, care generează din ce în ce mai multe conflicte și tensiuni între statele noastre membre.

Trebuie să-l modificăm. Avem nevoie de un sistem european de azil mai just și mai eficient. În noiembrie 2017, Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate, o propunere de distribuire echitabilă a solicitanților de azil. Le-am scris șefilor de stat și de guvern din UE, solicitându-le să folosească acest test ca bază a reformei.

Pentru a convinge statele cele mai reticente să accepte această redistribuire, trebuie să garantăm că Uniunea are capacitatea de a controla frontierele externe și de a bloca plecările din nordul Africii. În acest mod, ar ajunge în Europa numai cei care au dreptul la protecție prin proiectele de reinstalare ale Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU. Aceste persoane ar fi transferate în condiții de siguranță și distribuite în mod echitabil între statele UE de primire, așa cum se întâmplă deja cu refugiați din taberele din Turcia, Iordania și Liban.

În lipsa unei strategii europene credibile, bazată pe acești doi piloni, va prevala principiul „fiecare pentru sine”, cu o „renaționalizare” a politicilor în domeniul migrației, închiderea frontierelor naționale și sfârșitul Schengen.

În paralel, Uniunea trebuie să coordoneze eforturile de stabilizare a Libiei, pentru ca acest stat să poată deveni un partener real al UE.

În curând, mă voi deplasa în Libia pentru a discuta rolul pe care Parlamentul European îl poate avea în acest proces și în organizarea viitoarelor alegeri democratice. Suntem dispuși să punem la dispoziție resurse și competențe, inclusiv în cadrul unei conferințe care să reunească în Parlament toate părțile interesate.

O strategie într-adevăr eficace trebuie să abordeze și cauzele acestor veritabile exoduri. Solicităm alocarea de fonduri, în următorul buget al UE, dedicate unui Plan Marshall pentru Africa. Este nevoie de cel puțin 40 de miliarde EUR pentru a mobiliza investiții de 500 de miliarde EUR în următorul deceniu. Obiectivul este crearea de perspective și speranțe pentru tinerii africani în țările lor. Aceste investiții, însoțite de o diplomație economică solidă și cote de imigranți legali, pot facilita acordurile de repatriere cu țările de origine.

Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației. Nu putem și nu trebuie să acceptăm ca așa ceva să se întâmple. Este nevoie de curaj, hotărâre și ambiție pentru a găsi împreună noi soluții.

Parlamentul European își face datoria, propunând o strategie articulată și credibilă. Fac un apel către șefii de stat și de guvern să lase la o parte logica egoismului național și să acționeze împreună pentru a evita sfârșitul Uniunii.

Antonio Tajani, membru al Parlamentului European încă din 1994, a fost vicepreședinte al Comisiei Europene între 2008 și 2014 în calitate de comisar pentru transport și apoi de comisar pentru industrie și antreprenoriat. Din 2014 și până la începutul acestui an a fost prim-vicepreședinte al Parlamentului European. Din data de 17 ianuarie 2017, Tajani a devenit președinte al Parlamentului European.

*** Editorialul președintelui Parlamentului European Antonio Tajania fost transmis pentru publicare redacției CaleaEuropeana.ro de către Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania. Opiniile exprimate reprezintă viziunea autorului***

Continue Reading

EDITORIALE

Sub umbrela cetățeniei europene sau mai dezbinați după alegerile europene din 2019? Despre cum populismul poate uni Europa

Published

on

de Violeta Dan

Cred că noi, europenii, indiferent de locul în care ne-am afla acum, este imposibil să nu ne confruntăm cu prezența tot mai activă a discursului populist*, fie că vine de la partidele de la guvernare sau din opoziție. Europa, răvășitul continent de aspirațiile naționaliste în ultimii ani își dă acum bătălia finală pentru câștigarea unui parcurs nu numai unit, dar ci și solidar cu problemele celorlalte state. Cu siguranță că tuturor ne este greu să empatizăm cu problemele unor cetățeni îndepărtați aflați în celălalt colț al continentului, dar cum altfel ne așteptăm să primim înțelegere dacă nu dialogăm?

Tocmai acest lucru ridică spinoase întrebări. Suntem noi, europeni, uniți sub steaua aceleiași cetățenii „dobândite” odată cu Tratatul de la Maastricht sau ne macină izolaționismul și excepționalismul autohton?

În pofida tuturor titlurilor exagerate menite să atragă cititori și a discursurilor dezbinatoare ale unora dintre politicieni, cred că doar ignoranța ne-ar putea face să cădem pradă unor idei radicale.

Criza migrației, acest subiect atât de invocat în Uniunea Europeană în ultimii ani este un exemplu extrem de elocvent pentru adâncirea prăpastiei între state, cetățeni cu viziuni politici diferite și valori distincte. Într-adevăr anii 2014, 2015 și poate și 2016 au fost unii care au pus la încercare unitatea europeană, dar ei au arătat mai mult de atât, și anume că fără să ne punem în postura celuilalt nu vom putea înțelege niciodată. Schema de relocare a refugiaților al căror număr reprezenta numai 2% din totalul celor sosiți în UE (conform estimărilor Comisiei Europene)  a fost un subiect care a aprins discuțiile între state și instituțiile europene, până la zvonul conform căruia punerea la dispoziție a fondurilor europene ar fi condiționată de primirea cotelor de refugiați negociate în Consiliul European. Se vorbea atunci, îmi amintesc, de o solidaritate cu două sensuri de către Jean Claude Juncker și Donald Tusk. 

Bineînțeles că acest subiect a fost folosit greșit în mod intenționat  de forțe politice extremiste în beneficiul propriu. Ele au promis o simplistă și radicală rezolvarea a unei probleme complexe și care implica, până la urmă, influențarea destinului anumitor oameni. 

Statele care s-au aflat la „poarta de intrare” sau cele de tranziție au cunoscut o intensificare a discursului populist. Grecia, Italia, Ungaria, Germania, Franța, Olanda, Austria sau Marea Britanie sunt doar câteva dintre statele în care mesaje ale urii s-au propagat rapid, alimentate și de o teamă sporită de atacuri teroriste și de interconectarea voită a celor două teme și inocularea credinței conformă căreia diferit este rău.

Nici instituțiile europene nu au rămas neatinse de populism. Chiar din „inima Europei, în instituția unde drepturile cetățenilor sunt apărate, Parlamentul European, trei dintre grupurile politice formate după alegerile din 2014 au fost aprige contestatare ale proiectului european însuși, atacându-l cu orice ocazie. Să nu uităm, totuși, de britanicul Nigel Farage care și-a condus concetățenii la vot către Brexit, dar nici de Marine le Pen, naționalista ce a ajuns până în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și printre ale cărei propuneri găseam inclusiv ieșirea Franței din zona euro.

Poate în urmă cu 4 ani politicienii europeni nu credeau că astfel de mesaje ar putea să le fure electoratul, dar s-a dovedit că forța mesajelor simple, cu puternic impact emoțional este de necontestat. Birocrația și lentoarea acțiunilor sunt deseori blamate de populiști care invocă simplificare și conducere prin voința poporului și organizarea de referendumuri constate. Dar oare asta este democrația de care are nevoie Europa?

Tocmai de aceea una dintre inițiativele Comisiei Europene este de salutat. Comisarii au realizat că nu este de la sine înțeles că europenii percep beneficiile apartenenței la UE și au ieșit „în teren” pentru a le arăta oamenilor în ce constă munca lor și cum lucrează în fiecare zi pentru ca diferențele dintre state și regiuni să se micșoreze. Seria dialogurilor cu cetățenii a atins proporții uriașe de la lansare, ajungând la sute de dialoguri.

Mai mult decât atât, cu un an înainte de alegerile europarlamentare, legislativul european a demarat un proces de dezbatere a viitorului UE cu unii dintre liderii europeni, printre care se află și președintele României. Klaus Iohannis va dezbate, în plenul Parlamentului European, viitorul Europei, putând aduce viziunea țării noastre asupra celor mai pregnante subiecte.

Prin vocea președintelui România poate avansa dosare precum accelerarea procesului de integrare în spațiul Schengen. Chiar finalul acestui executiv european și al legislativului se termină la Sibiu, un summit important a cărei declarație poate marca tranziția către o Europă mai solidară, bineînțeles cu voința liderilor săi. E adevărat că pe scena politică găsim lideri de extrema stângă sau care fac coaliție cu extrema dreaptă (vezi Austria), dar când ne uităm la cazul problematicei Grecii prindem curaj. Tânărul Tsipras a făcut istorie prin încheierea unei înțelegeri istorice cu vecinul nordic ce va rescrie, cu siguranță, istoria comună a UE.

Eu cred că Europa pur și simplu nu își poate permite să mai cadă încă o dată pradă unui discurs dezbinator, modificat în fiecare stat în funcție de subiectul cel mai accesibil politicienilor. Niciun stat nu și-ar dori acum să fie în locul Marii Britanii, țară prinsă într-o complexă discuție cu Comisia Europeană pentru a pune la punct detaliile ieșirii din Uniune, ceea ce a arătat nu numai că apartenența la această entitate de câteva decenii a adus imense beneficii, dar va lăsa Regatul Unit mai slab în fața unor continente tot mai puternice din punct de vedere economic și comercial. UE nu înseamnă doar valori comune împărtășite și bunăstare, înseamnă importanță la masa negocierilor cu alte puteri mondiale și o forță sporită de însăși unitatea ei.

În ceea ce privește România cel mai bun mod de a se asigura că nu cade în capcana populistmului este de a nu folosi teme naționale în campania electorală pentru europarlamentare. Umbrela europeană este destul de încăpătoare pentru toți, trebuie doar să fim conștienți că o putem deschide în vremuri tulburi.

*Pentru a exclude orice interpretare greșită, în acest articol am folosit termenul de „discurs populist” așa cum a fost el teoretizat de reputatul politolog Cas Mudde. Acesta îl prezintă ca având trei atribute: mai întâi tema poporului, identificat social sau etnic ca o entitate de sine stătătoare, apoi cea a elitelor situate la vârful piramidei economice, politice sau culturale și, în fine, voința generală, un abstract loc comun ce se identifică cu „năzuințele poporului”.

Articol publicat inițial pe danvioleta.wordpress.com.

 

Continue Reading

EDITORIALE

EDITORIAL De la “se dă” la “se pleacă”. Mic îndreptar pentru liderii care vor să mai aibă români în țară

Published

on

de Dan Cărbunaru

Am început, ieri, moderarea Dialogului Cetățenesc dintre băcăuanii reuniți în Aula Universității Vasile Alecsandri și comisarul pentru Politică Regională Corina Crețu și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cu gândul la ceea ce Jean-Claude Juncker le spunea românilor, anul trecut, la București – am venit să vă ascult.

Ploaia de întrebări bine țintite, despre viitorul european al celor din sală, a fost prefațată, abrupt, de primul mesaj colectat electronic – două treimi simt că vocea lor nu este auzită în UE. Două treimi dintr-un public instruit, cunoscător al valorilor europene, beneficiar direct al fondurilor europene, pentru că Universitatea a beneficiat masiv de bani pentru modernizare și extindere. Un mesaj tranșant pentru cele două reprezentante ale avantajelor financiare pentru România europeană. Când unul dintre tineri a întrebat despre facilitățile oferite pentru spațiile dedicate generației sale, am înțeles că nu mai e suficient să discutăm despre bani. Fondurile europene, salariile mai mari, nu mai sunt suficiente pentru români, la 11 ani de la aderarea la UE.

Calitatea vieții. Ce oferă, concret, în prezent și viitor, o țară europeană cetățenilor săi. Asta e provocarea tăcută aruncată pe masa celor care se perindă prin palatele din care se conduce România. Oamenii nu se mai mulțumesc cu bani. Vor să știe ce pot face cu ei. Și ce fac decidenții cu taxele lor. Cum în statele din Nord sau Vest problema aceasta este rezolvată civilizat de ceva vreme, românii, până acum peste 4 milioane, au plecat acolo. Nimic nu îi poate opri pe cei rămași să îi urmeze, dacă vor dori același lucru, mai presus de orice. Rezolvarea acestei situații, cu mult mai complicată decât construirea de autostrăzi, este urgent a fi conștientizată. Doar așa se explică tensiunea socială care ține privirile plecate în pământ și numărul de bilete dus pe care românii le cumpără zilnic. Ne exportăm oamenii pentru că nu putem importa soluțiile de acolo unde ei pleacă.

După o oră de ping-pong între tinerii din Aulă și cele două doamne, concluzia a căzut ca un trăznet. Mobilitatea este prima ideea care le trece prin minte tinerilor când se gândesc la Uniunea Europeană. Plecarea este în mintea și inimile celor care de la care noi așteptăm să construiască România de mâine. De la întrebarea “ce se mai dă la alimentara”, pe care oricum tinerii de azi nu o înțeleg, vom avea de răspuns multă vreme la întrebarea de “unde se mai pleacă?”.

Generația pașoptistă, care deschidea ușa spre Occident României de azi, a plecat de acasă pentru a-și ajuta țara, la întoarcere. Pentru a o transforma și construi după modelul în care a trăit și din care s-a hrănit intelectual, cultural, spiritual. Un secol și jumătate mai târziu, ne revărsăm spre Occident, cu disperare, cu năduf și lehamitea unei așteptări fără finalitate.

Europtimismul celor 60 la sută dintre români care își anunță în eurobarometre încrederea în viitorul lor european va lua din ce în ce mai puțin în calcul, în acest ritm, țara în care au învățat să spună MAMA.

 

 

.

Continue Reading

Trending