Emmanuel Macron, recurs la istorie în fața lui Donald Trump la 75 de ani de la Debarcarea din Normandia: ”SUA nu sunt niciodată mai măreţe decât atunci când luptă pentru libertatea altora”

Președinții Statelor Unite și Franței au fost joi protagoniștii celei de-a doua zile a evenimentelor dedicate comemorării a 75 de ani de la Debarcarea Aliaților în Normandia, moment decisiv care a deschis calea eliberării Europei de Vest de sub controlul Germaniei naziste, inclusiv a Franței, care funcționa încă de la ocuparea nazistă din 1940 sub regimul de la Vichy.

Donald Trump şi Emmanuel Macron, împreună cu Primele Doamne Melania Trump şi Brigitte Macron, i-au salutat joi pe veteranii din cel de-al doilea război mondial prezenţi la Cimitirul American din Normandia, la Coleville-sur-Mer, relatează DPA. O orchestră a intonat imnul naţional al Franţei, apoi un solist a cântat imnul Statelor Unite, iar un capelan din armata americană a citit o rugăciune.

 

După ce o cu o zi în urmă Trump și Macron au participat la evenimentele de la Portsmouth, alături de Regina Elisabeta a II-a și alți lideri mondiali, inclusiv Theresa May și Angela Merkel, cei doi președinți au oferit momente de reverență pentru eforturile soldaților care au luat parte la ceea ce a rămas cea mai mare debarcare aliată din istorie.

Sunteţi gloria acestei naţiuni şi vă mulţumim din adâncul inimii“, le-a spus preşedintele american conaţionalilor săi, supravieţuitori ai debarcării aliate din Normandia, din 6 iunie 1944, scrie Agerpres. El a arătat că militarii din SUA “nu au luptat pentru control şi dominare, ci pentru libertate, democraţie şi autodeterminare”, “susţinuţi de încrederea că America poate face orice, fiindcă suntem o ţară puternică, cu un popor virtuos, care se roagă unui Dumnezeu drept”.

Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la evenimentul cunoscut ca D-Day, Trump le-a transmis “prietenilor şi partenerilor” Americii că alianţa lor “a fost călită în focul bătăliei, pusă la încercare în război şi dovedită în binecuvântările păcii”.

Preşedintele Franţei a replicat în discursul său că ”Statele Unite nu sunt niciodată mai măreţe decât atunci când luptă pentru libertatea altora“.

El a omagiat “curajul remarcabil” al soldaţilor americani care au debarcat în Normandia “fără altă busolă în afara cauzei despre care ştiau că e mai importantă decât orice: cea a libertăţii şi democraţiei”.

AFP a remarcat în discursul lui Macron un apel către Trump: “nu trebuie să încetăm niciodată să dăm viaţă alianţei popoarelor libere”. Şeful statului francez a menţionat ca exemple ale acestei alianţe ONU, NATO şi Uniunea Europeană, criticate adesea de omologul său american. 

Citiți și Momente demne de cronica ilustrată a istoriei la 75 de ani de la debarcarea aliată în Normandia: Liderii lumii libere, în frunte cu Regina Elisabeta a II-a, garantează că ”ororile inimaginabile ale acelor ani nu se vor repeta niciodată”
Citiți și Regina Elisabeta a II-a, reverență deosebită pentru veteranii Debarcării din Normandia: “Generaţia războiului – generaţia mea – este rezistentă. În numele întregii lumi libere, vă mulțumim!”
Citiți și Angela Merkel, exemplu autentic de ”lider al lumii libere” la 75 de ani de la începutul eliberării Europei și Germaniei de nazism: ”Un dar al istoriei pe care trebuie să-l preţuim şi să-l păstrăm”

Rămasă în istorie ca D-Day, în ziua debarcării aliaților în Normandia – 6 iunie 1944 – forțele aliate au lansat o operațiune aeriană, navală și terestră împotriva forțelor germane din Franța. Denumită ”Operațiunea Overlord”, campania condusă de generalul Dwight D. Eisenhower, cel care avea să devină primul comandament suprem al forțelor NATO și președinte al SUA, a marcat începutul eliberării țărilor din nord-vestul continentului, fiind și în prezent cea mai impresionantă debarcare militară din istorie.

La debarcarea aliată din Normandia au luat parte peste 150.000 de militari, care s-au îmbarcat la Portsmouth şi în împrejurimi. Operaţiunea cu nume de cod Overlord nu a fost niciodată egalată ca amploare de un alt asalt amfibiu: au fost implicate aproape 7000 de nave, pe o porţiune de 80 de kilometri din ţărmul Franţei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare