Connect with us

Eugen Tomac

Eugen Tomac, la 80 ani de la masacrul de la Fântâna Albă: Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a afla cine a ordonat aceste crime împotriva umanității

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac a transmis joi un mesaj de comemorare la împlinirea a 80 de ani dela masacrul de la Fântâna Albă, când 3.000 de români din nordul Bucovinei, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România, dar au fost secerați de grănicerii sovietici la Fântâna Albă, un episod negru din istoria națională care este numit și „Katyn-ul românesc”.

Tomac a descris acest moment drept “unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria românilor” și s-a angajat să facă în continuare tot ceea ce îi stă în putință pentru a afla cine a ordonat aceste crime împotriva umanității.

“După anexarea teritoriilor românești la URSS, peste 3000 de români bucovineni au solicitat să li se permită să se repatrieze în România, deoarece nu voiau să devină cetățeni sovietici, deși lăsau în urmă totul. Atunci, NKVD a organizat o repatriere instituționalizată, întocmind liste cu oameni de toate vârstele, inclusiv copii. Însă, totul urma să se transforme într-un carnaj odios, premeditat. La doar trei km de frontieră trasată de Stalin, în poiana numită Fântâna Albă, grupul organizat al românilor ce își doreau să ajungă în patria-mamă România, a fost întâmpinat de gloanțele NKVD. În anul 1941, chiar în ziua Paștelui, acești oameni au devenit martiri, pentru că au îndrăznit să își arate dragostea și devotamentul față de patrie, fiind omorâți și aruncați într-o groapă comună. Demonstrând o barbarie de neînchipuit, trupele NKVD au aruncat o cantitate imensă de var peste trupurile morților și răniții, care încă mai respirau, în încercarea de a reduce la tăcere orice posibil martor. Au supraviețuit foarte puțini. Majoritatea dintre ei, pe care i-am cunoscut, mi-au povestit amănunțit toate aceste orori. Și mi-am propus să nu permit niciodată ca adevărul să fie uitat, denigrat sau denaturat”, a scris el, pe larg, într-o postare pe Facebook.

Fostul membru al Camerei Deputaților, Tomac a amintit că a solicitat în Parlamentul României înființarea unui Comisii pentru Adevăr, menită să “vindece” această rană deschisă în memoria colectivă și să facă dreptate pentru toți cei care au murit în chinuri groaznice pentru demnitatea poporului român.

“Din nefericire, nepăsarea și indiferența față de suferința românilor rămâne o problemă pe care statul român încă nu este capabil să o gestioneze cu responsabilitatea și grija necesare. Comisia pentru Adevăr cu privire la masacrul de la Fântâna Albă nu a fost înființată nici până astăzi”, a continuat el.

În mesajul său, eurodeputatul PMP a criticat pozițiile Rusiei și Ucrainei pe acest subiect.

“În schimb, într-o manieră halucinantă, vecinii noștri, prin administrația de stat din Cernăuți, falsifică acest trecut dureros. Inspirându-se din tezele lui Stalin, susțin, pur și simplu, că acolo au fost omorâți doar 50 de cetățeni. Acest fapt este inacceptabil și obligă statul român la o reacție imediată! Pe toți cei preocupați de cinstirea memoriei, vă invit să urmăriți un scurt documentar despre mascarul de la Fântâna Albă, pe care îl voi atașa în primul comentariu. Mă angajez să fac în continuare tot ceea ce îmi stă în putință pentru a afla cine a ordonat aceste crime împotriva umanității, iar Moscova și Kievul au obligația să ne ofere toate explicațiile necesare pentru a restabili adevărul“, a conchis Eugen Tomac.

1 aprilie 1941 – ziua Paștelui în acel an de război – rămâne data la care mii de oameni din mai multe sate din Valea Siretului și-au abondonat casele, gospodăriile și viața lor de până atunci pentru a reveni în patria-mamă, nebănuind vreo clipă că vor fi exterminați cu sânge rece de trupele Armatei Roșii. Mai mult decât atât, potrivit datelor istorice, NKVD (n.r. – o structură care se ocupa de rezolvarea unui număr mare de afaceri de stat ale Uniunii Sovietice, inclusiv activități de spionaj, informații etc. ) a lansat zvonuri potrivit cărora autoritățile sovietice le vor permite celor ce doresc să traverseze granița sovieto-română, posibilitatea să treacă liber și pașnic frontiera spre România.

Astfel, în duminica Paștelui din 1941, 3000 de români au format o coloană pașnică, purtând în față un steag alb și icoane, prapuri și cruci din cetină, și s-au îndreptat pas cu pas spre noua graniță sovieto-română.

Aproape de localitatea Fântâna Albă (în prezent, parte a regiunii ucrainene Cernăuți), la circa 3 km de granița română, îi așteptau trupele grănicerilor sovietici, relatează Adevărul.

Cercetătorii spun că masacrul de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă a fost unul orchestrat de sovietici. Cadavrele românilor au fost aruncate în gropi comune care fuseseră săpate dinainte. Unele victimele au fost îngropate de vii. Alţi români, prinşi la Fântâna Albă au fost arestaţi şi supuşi unor torturi cumplite. Au sfârşit într-o groapă comună dintr-un cimitir evreiesc peste care ruşii au aruncat var stins, mai precizează Adevărul.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac, scrisoare către președintele Parlamentului European: Acțiunile Rusiei pun în primejdie relațiile de bună vecinătate cu UE 

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Acțiunile Federației Ruse pun în primejdie relațiile de bună vecinătate cu Uniunea Europeană, a atenționat, miercuri, eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE) într-o scrisoare adresată președintelui Parlamentului European David Sassoli, inclus recent pe lista de sancțiuni a Moscovei.

Tomac, care are o interdicție de a intra pe teritoriul Rusiei încă din 2015, și-a manifestat solidaritatea cu David Sassoli.

“Am fost profund dezamăgit de decizia autorităților ruse de a impune interdicții de călătorie unui număr de opt oficiali ai Uniunii Europene, inclusiv dumneavoastră. Din 2015, și eu sunt restricționat în a intra pe teritoriul Rusiei pentru că am fost o voce critică la adresa politicilor guvernului de la Moscova”, i-a transmis Tomac lui Sassoli.

“Acțiunile cele mai recente ale Rusiei și conduita sa la adresa la UE sunt condamnabile. La acest moment, este clar că Federația Rusă nu este dispusă să coopereze cu Uniunea Europeană pentru a restabili relații constructive și pașnice în beneficiul prosperității cetățenilor noștri și a securității în regiune. Acțiunile Federației Ruse pun în primejdie relațiile de bună vecinătate cu Uniunea“, a mai scris Eugen Tomac.

Ambasadorul Rusiei la Uniunea Europeană a fost convocat luni la instituţiile europene după decizia Moscovei de a sancţiona opt oficialităţi europene, între care şi pe preşedintele Parlamentului European şi pe un vicepreședinte al Comisiei Europene, a anunţat luni Serviciul European de Acțiune Externă, brațul diplomatic al Uniunii Europene.

La discuția cu ambasadorul Federației Ruse la Uniunea Europeană, Vladimir Chizhov, secretarul general al Comisiei Europene, Ilze Juhansone, și secretarul general al Serviciului Europeană de Acțiune Externă, Stefano Sannino, au condamnat decizia Rusiei de a interzice intrarea pe teritoriul Federației Ruse a opt cetățeni ai Uniunii Europene, informează SEAE într-un comunicat.

Ambasadorul Chizhov a fost informat despre respingerea puternică și condamnarea fermă de către instituțiile UE și statele membre ale UE cu privire la această decizie, care a fost pur motivată politic și nu are nicio justificare legală.

Secretarii generali Juhansone și Sannino au adus în discuție și expulzarea de către Rusia a unor diplomați cehi și de ordinul executiv al Federației Ruse a așa-numitelor „state neprietenoase”, exprimându-și îngrijorarea gravă pentru impactul cumulativ al tuturor acestor decizii asupra relațiilor dintre UE și guvernul Federației Ruse.

Aceștia au menționat, de asemenea, că UE își rezervă dreptul de a lua măsurile adecvate ca răspuns.

Rusia a interzis vinerea trecută intrarea pe teritoriul său a opt oficialităţi europene, printre care preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova, care este şi comisar european pentru valori şi transparenţă, procurorul Berlinului, Jorg Raupach, şi deputatul francez Jacques Maire – raportor special pe subiectul otrăvirii opozantului rus Aleksei Navalnîi, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Uniunea Europeană a condamnat această decizie anunţată după adoptarea de către Parlamentul European a unei rezoluţii care denunţa acţiunile Rusiei şi cerea impunerea de sancţiuni economice şi politice.

“UE îşi rezervă dreptul de a lua măsurile corespunzătoare în replică la decizia autorităţilor ruse”, au avertizat vineri preşedinţii a trei instituţii ale UE – Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul.

“Federaţia Rusă a ales calea confruntării în loc să caute să inverseze traiectoria negativă a relaţiilor UE-Rusia”, au deplâns sâmbătă statele membre, într-o declaraţie publicată în numele lor de către Josep Borrell.

Reacţia UE va fi discutată de miniştrii afacerilor externe şi va fi inclusă pe ordinea de zi a summitului european din 25 mai, a declarat pentru AFP un diplomat european. 

Continue Reading

Eugen Tomac

Eugen Tomac, în plenul Parlamentului European: Europa are nevoie să implementeze Garanția pentru Copii pentru a nu mai avea generații pierdute

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Europa are nevoie să implementeze eficient Garanția pentru Copii pentru a nu mai avea generații pierdute, a declarat miercuri eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE), într-o intervenție susținută în plenul Parlamentului European.

A sosit momentul să discutăm deschis despre o mare vulnerabilitate care există în Europa și mă bucur că răspunsul nostru este Garanția pentru Copii. Ea trebuie să fie un angajament ferm al Europei în fața copiilor pentru a-i asigura de un trai decent, pentru a le garanta accesul gratuit la educație și asistență medicală, precum și locuințe decente și o alimentație adecvată. Cei mai vulnerabili și marginalizați vor fi echipați cu necesarul de bază pentru a reuși și în viață. Acest obiectiv trebuie atins pentru că sărăcia este scump. Costurile ei prejudiciază societățile noastre. (…) Europa are nevoie să implementeze eficient Garanția pentru Copii pentru a nu mai avea generații pierdute“, a spus el.

Parlamentul European acordă joi votul său final privind Garanția pentru copii. Potrivit aceste propuneri, statele membre vor trebui să dezvolte măsuri integrate de sprijinire a copiilor expuși sărăciei sau excluziunii sociale, luând de fiecare dată în considerare nevoile specifice – mai ales ale copiilor care suferă de dizabilități, cei care nu au adăpost sau cei care se află în situații familiale precare.

Conform unui vot anterior din Comisia de specialitate din PE – pentru muncă și afaceri sociale – eurodeputații susțin și crearea unei Autorități europene pentru copii.

Reamintim că executivul european a adoptat la 24 martie prima Strategie cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului, precum și o propunere de recomandare a Consiliului de instituire a unei garanții europene pentru copii, în vederea promovării egalității de șanse pentru copiii expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială.

Împreună cu cele mai importante organizații internaționale de apărare a drepturilor copilului, Comisia a colectat opiniile a peste 10 000 de copii pentru a pregăti aceste două inițiative.

În 2019, aproape 18 milioane de copii din UE (22,2 % din copiii din întreaga lume) trăiau în gospodării expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Ia astfel naștere un cerc vicios intergenerațional al inegalității sociale, cu efecte profunde și de durată asupra copiilor. Scopul Garanției europene pentru copii este de a întrerupe acest cerc vicios și de a promova egalitatea de șanse prin garantarea accesului copiilor aflați în dificultate (care au mai puțin de 18 ani și sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială) la o serie de servicii esențiale.

În România, 1 din 4 copii este expus riscului de sărăcie sau de excluziune socială.

În cadrul Garanției europene pentru copii, statelor membre li se recomandă să ofere copiilor aflați în dificultate acces gratuit și eficace la: structurile de educație și îngrijire timpurie – evitându-se, de exemplu, segregarea claselor; activități educative și școlare – de exemplu, echipamente adecvate pentru învățământul la distanță și excursii școlare; cel puțin o masă sănătoasă în fiecare zi de școală; și asistență medicală – de exemplu, prin facilitarea accesului la consultații medicale și la programe de depistare a bolilor.

Continue Reading

Eugen Tomac

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac propune crearea unui post de comisar european pentru combaterea dezinformării

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Uniunea Europeană trebuie să înființeze un post de comisar european pentru combaterea dezinformării, a propus miercuri eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE), în cadrul unei intervenții susținute în plenul Parlamentului European.

Tomac i s-a adresat Înaltului Reprezentant al UE și vicepreședintelui Comisiei Europene Josep Borrell în cadrul unei dezbateri privind adoptarea unei rezoluții a Parlamentului European referitoare la Rusia, cazul lui Alexei Navalnîi, concentrarea de forțe militare la frontiera cu Ucraina și atacul rusesc din Republica Cehă.

El a arătat că amenințările militare ale Rusiei nu sunt o noutate și a dat exemplul situațiilor din Georgia și din Ucraina.

“Nimeni nu a crezut în 2008, domnule Înalt Reprezentant, că Rusia va ataca Georgia, un partener al Uniunii Europene, dar a făcut-o, în ciuda tuturor avertismentelor. Nimeni nu a crezut că în 2014 va fi anexată Crimeea, iar Putin a anexat Crimeea și astăzi este una dintre cele mai militarizate regiuni din Europa. Cred că este momentul să răspundem ferm și hotărât tuturor acestor provocări pentru că, în plină pandemie, Rusia a orchestrat ample campanii de dezinformare. Este momentul să înființăm un post de comisar pentru combaterea dezinformării în Uniunea Europeană. Sunt măsuri necesare”, a spus eurodeputatul.

În rezoluția pe care urmează să o adopte, Parlamentul European subliniază că destabilizarea estului Ucrainei de către Federația Rusă prin intermediul forțelor pe care le controlează în Donețk și Lugansk, așa-numitele republici populare, are loc din 2014. În ce privește situația opozantului rus Aleksei Navalnîi, PE urmează să atragă atenția asupra faptului că sănătatea politicianului rus al opoziției, care se află în prezent într-o colonie penitenciară și execută o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și jumătate, se deteriorează grav, până într-atât încât viața sa este în pericol și nu i s-a acordat un tratament medical adecvat. Rezoluția are în vedere și faptul că Cehia a expulzat 18 diplomați ruși la 17 aprilie 2021, inclusiv membri ai serviciilor de informații ruse, pe baza concluziilor întemeiate ale Serviciului de informații de securitate al Republicii Cehe, potrivit cărora serviciile de informații rusești au fost implicate într-o explozie a unui depozit de muniții în 2014, în care doi cetățeni cehi au fost uciși și au fost cauzate numeroase daune materiale.

Amintim că în două rezoluții anterioare referitoare la Rusia, Parlamentul Europeană a solicitat revizuirea politicii UE față de Rusia și a celor cinci principii directoare ale acesteia și a solicitat Consiliului să înceapă imediat pregătirile și să adopte o strategie a UE pentru relațiile viitoare cu o Rusie democratică, care să includă o gamă largă de stimulente și condiții pentru a consolida tendințele interne din Rusia către libertate și democrație.

În ce privește dezinformarea, într-o rezoluție adoptată în toamna anului 2019, Parlamentul European s-a declarat profund îngrijorat de “natura extrem de periculoasă a propagandei ruse”, care este principala sursă de dezinformare în Europa şi care s-a dublat începând cu 2019 (998 de cazuri) faţă de 2018 (434 de cazuri). 

Aceste cazuri de dezinformare s-au intensificat și în 2020 în contextul pandemiei de COVID-19 pentru a discredita Uniunea Europeană, iar în 2021 aceste campanii de manipulare cunosc noi evoluții

Continue Reading

Facebook

Team2Share

COMISIA EUROPEANA28 mins ago

Ursula von der Leyen anunță că UE a încheiat un nou contract cu BioNTech-Pfizer pentru 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

Liderii UE au adoptat Declarația Summitului de la Porto: Vom lucra pentru o Europă socială și pentru a consolida efortul către tranziția digitală, verde și echitabilă

U.E.3 hours ago

Angela Merkel și Frank-Walter Steinmeier, la 76 ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial: 8 mai 1945 a fost ziua eliberării. Să confruntăm naţional-socialismul va întări democrația noastră

POLITICĂ3 hours ago

Cristian Diaconescu atenționează înaintea unui posibil summit Biden – Putin: Rusia consideră că proiectul Yalta 1945 poate fi replicat în 2021; Ar fi un dezastru strategic pentru Europa de Est

POLITICĂ4 hours ago

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua egalității de şanse între femei şi bărbaţi: Încurajez susținerea activă a femeilor în societate și implicarea bărbaților ca parteneri activi în viața de familie

U.E.4 hours ago

Eurobarometru: Peste 70% dintre români susțin că prioritățile Conferinței privind viitorul Europei trebuie să fie îmbunătățirea gestionării crizelor de către UE și implicarea tinerilor

euro bani moneda
FONDURI EUROPENE4 hours ago

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: România a primit 1,3 miliarde de euro din fonduri europene în perioada ianuarie – mai 2021

NATO5 hours ago

Comandant al Forțelor Terestre SUA, în vizită în România: Exercițiul militar Defender Europe 21 este o dovadă a angajamentului SUA față de NATO

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

EXCLUSIV Klaus Iohannis, Emmanuel Macron și alți 19 șefi de stat din UE, scrisoare către europeni de Ziua Europei: “Hai să vorbim despre Europa. Să găsim împreună calea înainte”

ENGLISH6 hours ago

EXCLUSIVE Klaus Iohannis, Emmanuel Macron and other 19 EU heads of states, joint letter to Europeans on Europe Day: Let’s talk about Europe and find a way forward together

Dragoș Pîslaru1 day ago

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 day ago

Marian-Jean Marinescu subliniază că cea mai importantă armă a UE împotriva populiștilor este ”conținutul activității noastre” și cere statelor membre să se implice pentru a câștiga ”bătălia comunicării”

U.E.1 day ago

De la Göteborg la Porto: Social-democrații europeni au stabilit calea unei Europe mai echitabile pentru toți

CHINA1 week ago

Josep Borrell semnalează UE să se pregătească pentru ”o perioadă lungă și dificilă” în relațiile cu Rusia, observându-se o ”tendință îngrijorătoare” de a se comporta ”ca și când am fi un adversar”

ROMÂNIA1 week ago

CNCAV: O nouă tranșă de vaccinuri Johnson&Johnson și Moderna a ajuns în România

Cristian Bușoi1 week ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită ca testarea în scopul obținerii adeverinței electronice verzi să fie gratuită: Este nevoie și de testare pentru funcționarea normală a activităților

MAREA BRITANIE1 week ago

Parlamentul European a aprobat acordul comercial și de cooperare între UE și Regatul Unit, cel mai ambițios tratat încheiat vreodată de Uniune cu o țară terță

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru cercetare din PE: Viitorul și prosperitatea Europei depind de cercetare și inovare, cu ajutorul cărora vom deveni mai rezilienți în fața crizelor viitoare

U.E.2 weeks ago

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, întâlnire la Paris cu omologul francez, Emmanuel Macron: Trebuie să făurim noi înșine viitorul UE dacă nu dorim să devenim jucăria politicii globale

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omologul ucrainean despre ”necesitatea identificării de soluții durabile” pentru drepturile minorității române din Ucraina

Advertisement
Advertisement

Trending