Eurodeputatul Dan Motreanu: Continuăm demersurile pentru a ne asigura că marile companii contribuie la bugetele naționale în țările în care își desfășoară activitatea

Parlamentul European continuă demersurile pentru a se asigura că marile companii contribuie la bugetele naționale în statele membre în care își desfășoară activitatea, scrie eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), într-o postare pe Facebook.

„În luna decembrie 2022, statele membre ale UE au ajuns la un acord prin care multinaționalele vor trebui să plătească un impozit pe profit de minim 15%. Măsura introducerii unui impozit minim global a fost anunțată la jumătatea anului trecut și următorul pas este taxarea companiilor în statele în care realizează profitul. Continuăm demersurile pentru a ne asigura că marile companii contribuie la bugetele naționale în țările în care își desfășoară activitatea”, scrie Dan Motreanu.

În acest sens, eurodeputatul PNL a votat, în Parlamentul European, pentru eliminarea posibilității utilizării societăților de tip „cutie poștală” în scopul comiterii de evaziune fiscală în UE.

„Este vorba de o serie de măsuri care vor în vigoare la 1 ianuarie 2024 și care vor stabili standarde de transparență astfel încât utilizarea unor astfel de societăți în scopul evaziunii fiscale să poată fi detectată ușor de către autoritățile statelor membre. În acest sens, se vor folosi o serie de indicatori precum valoarea veniturilor înregistrate, tipul de activități comerciale desfășurate, numărul de angajați sau spațiile utilizate. Urmărim astfel să eliminăm posibilitatea creării de societăți fictive cu scopul de a transfera bani între conturi bancare și de a evita impozitarea sau de a direcționa fluxurile financiare din state membre cu impozite ridicate către entități fictive din jurisdicțiile cu impozite foarte scăzute, fără impozitare sau din cele unde impozitele pot fi eludate cu ușurință”, explică Dan Motreanu.

Totodată, eurodeputatul precizează că noile măsuri sunt menite să asigure condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile europene și să genereze venituri adecvate la bugetele de stat.

„Contribuabilii de rând nu trebuie să suporte sarcini financiare suplimentare din cauza celor care încearcă să se eschiveze de la plata impozitelor care le revin”, subliniază acesta.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare