Eurodeputatul Eugen Tomac speră ca statul român să urgenteze implementarea directivei privind salariile minime adecvate în UE

Europarlamentarul Eugen Tomac (PMP, PPE) salută votul Parlamentului European dat pentru directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. 

„Astăzi, am acordat, în plenul Parlamentului European, votul final prin care vom crea un cadru legal european care va garanta că salariile cetățenilor noștri sunt adaptate la realitate. Semnalul transmis astăzi de la Bruxelles este foarte puternic. Este inadmisibil ca cei care muncesc să trăiască în sărăcie, iar autoritățile de la București să ridice neputincioase din umeri”, a transmis deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

De asemenea, acesta a subliniat că în decurs de numai un an, în România, carnea s-a scumpit cu 20%, pâinea s-a scumpit cu 25%, uleiul s-a scumpit cu peste 50%, iar de prețurile la energie nici nu îndrăznesc să mai vorbesc, iar salariile cetățenilor români au rămas la fel.

„Directiva adoptată astăzi stabilește standarde de decență ce vor trebui luate în considerare la stabilirea salariului minim: puterea de cumpărare, costul vieții sau rata creșterii salariilor. Astfel, ne-am putea aștepta la creșteri salariale de 20-25%. Statele membre au la dispoziție doi ani să implementeze această directivă, dar sper ca statul român să urgenteze acest proces și să dea șansa cetățenilor săi de a avea o viață decentă”, a conchis acesta. 

Citiți și: Parlamentul European adoptă noi norme privind salariile minime adecvate pentru toți lucrătorii din UE. Acordul urmează să fie votat și de Consiliu

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare