Eurodeputatul Eugen Tomac, vizită oficială în SUA: L-am invitat pe Președintele Comitetului Senatorial American să cunoască România

La invitația partenerilor din Partidul Republican, eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE) se află într-o vizită oficială în SUA, prilej cu care s-a întrevăzut cu mai mulți oficiali americani, printre care Marco Rubio, vicepreședinte al Comisiei speciale pentru Informații din cadrul Senatului american și Rick Scott, Președintele Comitetului Senatorial American.

În cadrul vizitei cu Senatorul Scott, Eugen Tomac l-a invitat pe oficialul american să viziteze România, fiind unul dintre politicienii americani foarte preocupați de situația din statul vecin (Ucraina) și foarte implicați în procesele și activitățile de sprijin pe care SUA le desfășoară: „Cunoaște foarte bine realitățile din regiune și alături de alți 31 de senatori republicani, acesta a votat planul SUA de a oferi sprijin în valoare de 13,6 miliarde de dolari pentru Ucraina”, a informat deputatul european într-un mesaj pe pagina de Facebook.

„În perioada în care a deținut funcția de Guvernator al statului Florida, Rick Scott a proclamat 1 Decembrie 2018 drept Ziua Celebrării Centenarului României pe cuprinsul întregului stat. L-am invitat să cunoască România și sper să ne revedem cât de curând la București”, a transmis Eugen Tomac.

De asemenea, eurodeputatul Eugen Tomac a participat și în acest an la reuniunea organizată la reședința fostului Președinte american, Donald Trump, cu prilejul “Lincoln Day”, unde au fost prezenți mai mulți lideri ai Partidului Republican.

„Am avut bucuria de a-l cunoaște și de a avea un schimb de opinii cu senatorul Marco Rubio, vicepreședinte al Comisiei speciale pentru Informații și membru al Comisiei pentru relații internaționale din Senatul Statelor Unite. Am discutat despre situația din Ucraina, dar și despre riscurile la care este expusă R. Moldova. I-am prezentat oficialului american viziunea mea în ceea ce privește viitorul celei din urmă, în care cred tot mai mult”, a mai scris europarlamentarul.


Eugen Tomac a subliniat în cadrul vizieti sale în SUA cât de esențial este „să întărim legăturile cu toți prietenii României, iar Statele Unite sunt partenerul nostru strategic cel mai important. Un dialog cât mai activ între oamenii politici români și americani este de încurajat”, a conchis acesta.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare