Europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL, PPE) salută tranzția verde a transportului urban din Municipiul Arad și reiterează importanța fondurilor europene pentru calitatea vieții arădenilor.
„53 de proiecte contractate și 1,6 miliarde lei au făcut un bine imens comunității. Proiectele cu fonduri europene au fost șansa Aradului de a investi în mobilitate, având astăzi un transport modern și ecologic, dar și de a renova o parte dintre cele mai importante clădiri ale orașului, clădiri cu o mare însemnătate pentru cultura și istoria Aradului. Nu în cele din urmă podurile istorice și pasajele au fost de asemenea reabilitate și salvate tot prin fonduri europene. Aradul este un exemplu de bune practici”, a transmis fostul primar al Aradului.
Reamintim că în centrul Aradului au fost investite fonduri europene în valoare de 25 de milioane de euro în doi ani: „Am promis în 2019 investiții majore din fonduri europene, toate în municipiul Arad. Am anunțat în urmă cu doi ani, că 25 de milioane de euro din fonduri europene ajung în Arad pentru lucrările din centrul municipiului.”
Amintim că în vremea în care eurodeputatul PNL conducea Aradul, a restaurat tot cu fonduri europene (11 milioane euro) Colegiul Moise Nicoară, dar și Palatul Cultural (ridicat în 1913, cu linii asemănătoare Academiei de Muzică Franz Liszt de la Budapesta), clădiri emblematice pentru istoria și imaginea Aradului. Palatul Cultural din Arad a fost dotat cu o orgă nouă, care a costat 600.000 euro.
Gheorghe Falcă a fost primarul municipiului Arad în perioada 2004-2019, funcție la care a trebuit să renunțe după câștigarea unui mandat de europarlamentar la alegerile europene din mai 2019. Din calitatea de primar, Falcă a fost membru al Comitetului European al Regiunilor, participând la formarea politicilor la nivel european. Ca primar al Aradului, Gheorghe Falcă a reușit să dezvolte și să modernizeze orașul și a realizat cea mai mare investiție finanțată din fonduri europene din învățământul românesc.




