Europarlamentarul Vasile Blaga (PNL, PPE) pledează pentru urgentarea independenței energetice a Uniunii Europene față de Federația Rusă, agresiunea militară din Ucraina fiind un „duș rece” pentru fiecare stat membru.
„Războiul din Ucraina a schimbat, fără îndoială, nu numai politica energetică a Uniunii Europene, dar și politicile naționale cu privire la energie, în special în privința importurilor din Federația Rusă. Germania este cel mai evident exemplu, mai ales prin renunțarea la proiectul gazoductului Nord Stream 2 pentru importurile de gaz din Rusia. Practic, agresiunea militară din Ucraina este un duș rece pentru Uniunea Europeană și fiecare stat membru”, a declarat deputatul european într-un comunicat oficial, remis CaleaEuropeană.ro.
Potrivit eurodeputatului, o nouă strategie energetică UE, dar și națională – a fiecărui stat membru în parte – trebuie să aibă în vedere nu doar reacția imediată la criza energetică declanșată de războiul din Ucraina, ci mai ales viitorul pe termen mediu și lung cu privire la independența energetică a Uniunii față de Rusia: „Mai pe scurt – Uniunea Europeană și statele componente nu trebuie să mai depindă niciodată de resursele energetice ale Federației Ruse. Uniunea Europeană are, în acest moment, imaginea clară a dependenței de Rusia care se traduce în instrument de șantaj al unui regim agresiv la adresa lumii democratice.”
„Niciodată, la nivelul UE nu s-a vorbit mai unanim decât în acest moment despre urgența în ce privește renunțarea la importurile de gaze, petrol și cărbune din Rusia. Este nerealist să așteptăm ca acest lucru să se întâmple peste noapte, nu poți repara decizii politice proaste perpetuate în ani și ani, pocnind din degete. Dar există o mobilizare fără precedent în toate instituțiile europene, la nivel politic și administrativ, pentru ca dependența de energie din Rusia să fie redusă la zero cât mai rapid posibil, cu investiții mari în construcția depozite și terminale LNG, interconectări energetice rapide între statele membre, căutarea de piețe alternative și multe altele. Pe de altă parte, România are datoria să își facă treaba la ea acasă și să își folosească potențialul resurselor sale naturale”, a mai adăugat acesta în declarația sa.




