Fondurile alocate în acest moment de instituțiile UE pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor sunt insuficiente, a atras atenția europarlamentarul Victor Negrescu în cadrul dezbaterii de marți, din Parlamentul European, pe tema revizuirii Cadrului Financiar Multianual 2014-2020.
”Nu vreau să vorbesc doar despre cifre, ci vreau să vorbesc despre mesajul politic pe care Consiliul și Comisia Europeană îl dau cetățenilor europeni prin această revizuire. Iar mesajul este că Uniunea Europeană nu are soluții! Părem blocați în mentalitatea austerității”, a atras atenția Negrescu, conform unui comunicat remis CaleaEuropeana.ro.
Eurodeputatul a adăugat că Uniunea Europeană trebuie să se axeze mai mult pe investiții care să ducă la creștere economică și a reiterat planul socialiștilor europeni de a aloca 1 Miliard de Euro pentru programele de creștere și de creare de noi locuri de muncă, precum Horizon 2020, Connecting European Facility, Erasmus+, Cosme, WiFi4EU și chiar EFSI.
”Dacă vrem un viitor mai bun pentru UE, este de neînțeles de ce se alocă doar 700 Milioane Euro în următorii 3 ani pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor! Este o sumă chiar mai mică decât cheltuie instituțiile europene pentru serviciile digitale și de IT.
Mă aflu aici pentru a reafirma faptul că pro-europenii din Parlamentul European nu au uitat de cetățenii acestei Uniuni! Și sper că, în viitor, Consiliul și Comisia vor înțelege că trebuie să treacă dincolo de cifre și să înceapă să vorbească franc și direct cu oamenii despre cum plănuiesc să cheltuie banii contribuabililor la nivel european”, a mai spus Victor Negrescu.
.




