Eurodeputatul Vlad Nistor: Comunismul lăsase România codașa Europei. Numeroși est europeni uită situația catastrofală a acelor ani

Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la colapsul Uniunii Sovietice, eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE), subliniază pericolul manifestat de „atitudinile deosebit de ideologizate, tranșante și de excludere, pe care o mare parte a tineretului occidental le-a adoptat.”

„Încercând să păstrez o atitudine optimistă pentru viitor și pentru construcția europeană, pentru realizările pozitive (numeroase, de altfel), ale lumii trans-atlantice, mărturisesc că sunt încercat de un sentiment de neliniște. Unele abordări aduc aminte de bolșevism sau maoism, cu înfierarea specifică acestora, un fenomen pe care nu aș fi dorit să-l mai întâlnesc în cursul vieții mele. Speranța mea este că acest puseu va fi depășit și că ne vom reașeza pe un făgaș al dialogului, al conlucrării, al cooperării constructive și al toleranței. Datorăm acest lucru atât nouă, copiilor și nepoților noștri, cât și generațiilor de înaintași care nu au avut posibilitatea de a alege sau libertatea de a-și construi viitorul pe care și l-ar fi dorit. Să nu irosim acest prețios dar pe care istoria ni l-a oferit acum 30 de ani”, a transmis deputatul european în mesajul său.

Potrivit acestuia, în urmă cu 30 de ani s-a petrecut esențialul, pe parcursul a două zile: prima si a doua zi de Crăciun a anului 1991: „Mărturisesc, pentru mine acest fapt a constituit unul dintre cele mai frumoase daruri de sărbători din întreaga mea existență. Șapte decenii de suferință, de absurditate și abuz, de crime sociale și economice, de asuprire internă și externă, ajunseseră la un apoteotic final. Am fost permanent recunoscător că dizolvarea URSS s-a petrecut fără conflict armat generalizat, deoarece potențialul era acolo.”

„Au urmat ani dificili, plini de așteptări și de împliniri, dar și de suferințe. Comunismul lăsase România codașa Europei. Numeroși est europeni uită situația catastrofală a acelor ani sumbri și salturile dificile, de recuperare, pe care statele din fostul bloc sovietic au trebuit să le întreprindă in pas alert. Nostalgia este un fenomen deosebit de uman și de întâlnit, dar este un exercițiu ce trebuie făcut și cu rațiune și cu bun-simț. După 1989-1991, atât România cât și celelalte state fost-comuniste, s-au întors în Europa (parafrazându-l aici pe Vaclav Havel), au revenit în locul de unde au fost extrase în mod brutal după 1940 de monstruoasa conlucrare a nazismului cu stalinismul”, a conchis acesta.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare