Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său sârb, Aleksandar Vucic, au convenit să accelereze negocierile pentru încheierea unui acord de liber schimb până la sfârșitul anului și au discutat proiecte comune în infrastructură, energie și reconstrucția Ucrainei, în cadrul primei vizite oficiale a liderului de la Kiev în Serbia.
Zelenski a sosit vineri la Belgrad, iar principalele discuții politice și economice au avut loc sâmbătă. Vizita de două zile a inclus întâlniri cu Vucic și cu premierul sârb Đuro Macut.
„Ieri seară și astăzi, președintele Vucic și cu mine am discutat despre cooperarea bilaterală cu Serbia – despre aspectele care ne pot consolida infrastructura, inclusiv porturile și căile ferate din ambele țări, precum și economiile și securitatea noastră în ansamblu”, a declarat Zelenski în cadrul conferinței de presă comune.
Președintele ucrainean a arătat că cele două țări pot implementa împreună proiecte de dezvoltare a infrastructurii și de reconstrucție în Ucraina, care să contribuie la menținerea și crearea unor locuri de muncă în ambele state.
„Există proiecte concrete de dezvoltare a infrastructurii și, mai presus de toate, proiecte de reconstrucție în Ucraina pe care le putem implementa împreună. Acest lucru ar fi important pentru păstrarea și crearea unor locuri de muncă noi și decente în Ucraina și Serbia”, a afirmat Zelenski.

Unul dintre principalele obiective anunțate este încheierea acordului de liber schimb dintre cele două țări până la sfârșitul anului 2026.
„Echipele noastre trebuie să lucreze intens pentru a accelera acordul privind o zonă de liber schimb între Ucraina și Serbia. Negocierile avansează, ceea ce este un lucru pozitiv, și ar fi bine ca totul să fie pregătit până la sfârșitul acestui an”, a declarat liderul ucrainean.
Schimburile comerciale dintre cele două țări s-au ridicat la 442,2 milioane de dolari în 2025, iar în primele șase luni ale acestui an au ajuns deja la 345,9 milioane de dolari, potrivit administrației prezidențiale ucrainene.
Discuțiile au vizat și dezvoltarea porturilor și a căilor ferate, Serbia fiind interesată de experiența Ucrainei în modernizarea infrastructurii feroviare. În întâlnirea separată cu premierul Đuro Macut, Zelenski a abordat îmbunătățirea conexiunilor de transport, dezvoltarea Coridorului Dunării și integrarea mai profundă a Ucrainei și Balcanilor de Vest în rețelele Uniunii Europene.

Cei doi au analizat și posibilitatea implicării Serbiei în reconstrucția unuia dintre orașele ucrainene grav afectate de război. Belgradul a alocat, de asemenea, două milioane de euro în acest an pentru sprijinirea sectorului energetic ucrainean, potrivit comunicatului privind întâlnirea cu premierul sârb.
Zelenski a avertizat că Ucraina se pregătește pentru o nouă iarnă dificilă, după atacurile repetate ale Rusiei asupra infrastructurii energetice.
„Am discutat și despre provocările acestei ierni pentru Ucraina, când, practic, nicio termocentrală nu a mai rămas intactă în urma atacurilor rusești, iar rachetele Rusiei urmăresc în mod deliberat să facă viața insuportabilă pentru ucraineni”, a declarat președintele.
El a susținut că toate proiectele energetice dezvoltate împreună cu partenerii sunt importante și că trebuie identificate modalități pentru consolidarea cooperării dintre Ucraina și Serbia în acest domeniu.
În timpul conferinței de presă, Zelenski a prezentat și bilanțul atacurilor rusești desfășurate în cele 24 de ore precedente. Potrivit acestuia, 13 persoane au fost ucise și 77 au fost rănite în 12 regiuni ale Ucrainei, după lovituri asupra infrastructurii energetice și feroviare, a unor întreprinderi civile și a comunităților din apropierea frontului.
În prezența celor doi președinți a fost semnat și un memorandum de înțelegere între serviciul ucrainean responsabil de siguranța alimentelor și protecția consumatorilor și Ministerul sârb al Agriculturii. Documentul prevede cooperarea pentru prevenirea și combaterea bolilor la animale, siguranța alimentelor și limitarea răspândirii transfrontaliere a bolilor infecțioase.
Zelenski și Vucic au discutat, totodată, despre procesul diplomatic pentru încheierea războiului și despre rolul statelor care pot influența Rusia.

„Este important ca oamenii de pretutindeni să știe că ne dorim o pace demnă – iar acesta este adevărul, acesta este un fapt – și ca fiecare oportunitate să fie folosită în numele păcii și al unei securități garantate: la Washington, la Beijing, în capitalele Europei, în capitalele partenerilor noștri din Orientul Mijlociu și din Golf și în fiecare capitală care are influență asupra proceselor relevante”, a declarat președintele ucrainean.
Un alt subiect al întrevederii a fost integrarea europeană. Zelenski a afirmat că Ucraina și-ar dori accelerarea parcursului Serbiei către aderarea la UE, iar Vucic a reiterat sprijinul Belgradului pentru integrarea europeană a Ucrainei.
„Toți cei din Europa trebuie să cooperăm cât mai productiv, pe baza respectului reciproc și a unor relații reciproc avantajoase. Este important ca fiecare națiune europeană să primească semnale clare din partea Uniunii Europene – sentimentul limpede că Europa are nevoie de acea națiune și că Europa nu își poate permite să piardă pe nimeni”, a subliniat Zelenski.
Președintele sârb a reafirmat și susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
„Am subliniat că susținem Carta Organizației Națiunilor Unite și integritatea teritorială a Ucrainei, la fel cum suntem foarte recunoscători Ucrainei pentru sprijinul acordat integrității teritoriale a Republicii Serbia. Vom continua să urmăm această politică principială”, a declarat Vucic, potrivit Președinției Serbiei.
Vizita are o semnificație diplomatică aparte, deoarece Serbia păstrează relații apropiate cu Rusia și nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale impuse Moscovei. Belgradul susține însă oficial integritatea teritorială a Ucrainei, i-a oferit ajutor umanitar și s-a declarat pregătit să participe la reconstrucția țării.




