Bulgaria încheie afișarea obligatorie a prețurilor în leva și euro. Din 9 august, comercianții vor indica numai prețul în moneda unică

Bulgaria încheie sâmbătă perioada în care comercianții au fost obligați să afișeze prețurile atât în leva, cât și în euro, la mai bine de șapte luni de la adoptarea monedei unice europene, relatează Novinite, preluat de Agerpres.

Începând din 9 august, prețurile bunurilor și serviciilor vor trebui indicate numai în euro. Comercianții vor putea menționa în continuare și echivalentul în leva, însă exclusiv cu titlu informativ și cu precizarea clară că suma în euro este cea pe care consumatorul trebuie să o plătească.

Afișarea simultană a celor două valori a devenit obligatorie la 8 august 2025, înainte ca Bulgaria să intre în zona euro la 1 ianuarie 2026. Măsura a fost concepută pentru a-i ajuta pe consumatori să compare prețurile și pentru a limita majorările nejustificate în perioada schimbării monedei.

În cazul în care comercianții vor continua să prezinte și valoarea în leva, conversia trebuie realizată la cursul oficial și irevocabil de 1 euro pentru 1,95583 leva, cu respectarea regulilor de rotunjire prevăzute de legislația privind adoptarea monedei unice.

Magazinele, restaurantele și furnizorii de servicii nu vor fi obligați să înlocuiască imediat meniurile, cataloagele sau listele de prețuri tipărite anterior. Acestea vor putea fi utilizate în continuare dacă suma în euro este indicată fără echivoc drept prețul oficial, iar valoarea în leva nu poate induce consumatorii în eroare.

Încheierea perioadei de afișare dublă nu pune capăt controalelor. Autoritățile bulgare vor continua să verifice eventualele conversii incorecte, practicile comerciale neloiale și creșterile de prețuri care nu pot fi justificate prin factori economici obiectivi.

Nici posibilitatea schimbării bancnotelor și monedelor în leva nu este afectată. Băncile comerciale vor continua să ofere servicii de schimb până la 31 decembrie 2026, însă după încheierea perioadei inițiale de șase luni pot percepe comisioane.

Banca Națională a Bulgariei va schimba în continuare leva în euro la cursul oficial, gratuit, fără limitarea sumei și fără termen-limită.

Bulgaria a adoptat euro la 1 ianuarie 2026, devenind al 21-lea stat membru al zonei euro. Leva și euro au circulat în paralel pe parcursul lunii ianuarie, iar de la 1 februarie toate plățile din țară sunt efectuate exclusiv în moneda unică europeană.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare