Anul 2016 se anunță unul tumultos, conform unui editorial Social Europe, semnat de fostul ministru de externe german, Joschka Fischer.
Scăderea prețurilor în China a generat o destabilizare la nivelul piețelor din întreaga lume. Economiile emergente se pare că au stagnat. Reducerea prețului barilului de petrol a avut drept efect declanțare unei crize pe piața petrolieră. Coreea de Nord coordonează teste nucleare, iar în Europa criza refugiaților a dus la escaladarea sentimentului naționalist care ameniță să dezbine Uniunea Europeană. La toate acestea se adaugă tendințele neo-imperialiste ale Rusiei,dar și amenințările venite din partea organizației teroriste Daesh.
Se pare că haosul devine o stare de fapt. Ordinea internațională obținută cu atât de mult efort în secolul XX se pare că se destramă și nu există nicio idee despre ce ar putea să se constituie în înlocuitor al acesteia.
Nu este dificil să găsim vinovații pentru aceste schimbări: globalizarea, schimbările climatice, dezvoltarea tehnologiei, etic. Ceea ce este învăluit în umbră este contextul în care se va găsi o soluție – dacă aceasta va fi găsită. Structurile politice, regulile sub umbrela cărora aceste probleme vor fi negociate, dar și actorii care vor lua parte la aceste procese sunt variabile necunoscute.
Ordinea politică și cea economică – cu precădere la scară globală – nu reprezintă rezultate ale consensului sau o revendicare incontestabilă a celor mai puternici. Acestea au fost o consecință a unei lupte continue pentru dominare purtată de cele mai multe ori între puteri rivale. Doar în urma conflictului se poate ajunge la reorganizarea comunității internaționale.
Ordinea liberală, în vigoare de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial are drept fundament hegemonia Statelor Unite. În calitate de unică putere globală, aceasta a dominat atât sfera profilată de hard power (militară, economică și financiară), cât și zona de soft power ( cultură, limbă, mass media, tehnologie, modă).
Astăzi, Pax Americana ce a asigurat stabilitatea la nivel mondial începe să se destrame, cu precădere în Orientul Mijlociu și în Peninsula Coreeană. Statele Unite probabil că sunt cea mai mare putere mondială, dar nu mai au capacitatea de a juca rolul de „gardian al lumii” pentru a asigura ordinea. Într-o lume globalizată, centrul de putere este disipat.
În timp ce o nouă ordine mondială pare a se contura, fundamentul acesteia este dificil de stabilit. O configurare mondială care să aibă la conducere China este puțin probabilă. China se va concentra pe politica domestică, țintind spre dzvoltare internă și stabilitate, iar ambițiile externe se reduc la contolul mărilor și vecinilor aflați în proximitatea granițelor.
Principala provocare a anilor viitori este dată de gestionarea situației conturată de influența în scădere a Statelor Unite. În vreme ce un stat dominant poate fi înfrânt ca urmare a luptei pentru putere, o retragere voluntară a acestuia nu reprezintă o opțiune din cauza vidului de putere care ar putea pune în pericol întregul sistem internațional.
Pentru Europa, acest aspect constituie o problemă. Este posibil ca Pax Americana, care a fost garantul ordinii interne a Europei, să declanșeze o criză, dacă nu chiar un conflict? Escaladarea neo-naționalismului pare să indice profilarea unui astfel de scenariu.
O perspectivă sumbră asupra viitorului Europei devine din ce în ce mai evidentă. Dacă politica germană privind refugiații are repercusiuni asupra cancelarului Angelei Merkel? Sau dacă Marea Britanie renunță la statutul de membru al Uniunii Europene? Sau dacă politicianul populist Marine Le Pen reușește să preia fotoliul de președinte?
Astfel de scenarii pot fi evitate, dar cei care jubilează când constată problemele cu care se confruntă cancelarul german, sau cei care se bucură de sentimentul naționalist al Marii Britanii pun și mai multă presiune.
.
