Frans Timmermans, Prim-Vicepreședinte al Comisiei Europene, la Congresul PES de la Madrid: I-am spus lui Liviu Dragnea că dacă PSD dorește să facă parte din familia social-democraților europeni, trebuie să respecte valorile noastre fundamentale, iar respectarea statului de drept este o linie roșie peste care nu trecem

Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, a lăudat măsurile economice ale Guvernului PSD, însă a şi criticat măsurile cu privire la justiţia din România. La congresul Partidului Socialiștilor Europeni de la Madrid, Timmermans, care este şi candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a relatat o discuţie pe care a avut-o cu Liviu Dragnea în cadrul unui discurs susținut în fața familiei social-democrate europene.

,,Multe dintre guvernele noastre din Europa, în ultimii noi ani, au crescut pensiile, salariile, au crescut salariul minim. Acestea sunt lucrurile pe care le facem când suntem la guvernare. Am făcut aceste lucruri în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia și în Germania”, a afirmat Timmermans, sâmbătă, la Madrid.

Dacă în domeniul economic România a fost comparată cu Suedia şi Spania, în domeniul statului de drept Timmermans a făcut trimitere la asemănarea cu Ungaria. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a afirmat că Liviu Dragnea şi-a luat angajamentul să respecte principiile PES.

“Dar dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre valorile noastre (europene, n.r.), dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră. Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei (Stanishev, n.r.), Udo (Bullmann, n.r.) şi cu mine, ieri, când ne-am întâlnit. I-am spus ieri: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi. Acei oameni au fost schimbați din cauza fricii lor și nu văd întregul, nu văd Europa, nu vad că ne aflăm în situația asta împreuna, ei cred că au fost părăsiți”, a mai declarat Timmermans în discursul său.

 

Amintim că discursul Prim-Vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, a fost rostit în cadrul Congresului electoral al PES, găzduit la Madrid de premierul spaniol Pedro Sanchez (PSOE) și organizat pentru lansarea programului/manifestului social-democraților europeni pentru alegerile europarlamentare din mai, precum și pentru a marca începutul campaniei de susținere a lui Timmermans pentru funcția de Președinte al Comisiei Europene.

Programul politic al stângii europene, intitulat, “Un nou contract social pentru Europa”, este despre cetățeni, bazându-se pe valori precum echitatea, democrația și politici sociale. Documentul programatic este structurat pe șapte capitole: Europa egalității și echității, o Europă a solidarității pentru cei mulți, nu pentru cei puțini,  o Europă sustenabilă care protejează planeta, o Europă democratică și liberă, o Europă feministă cu drepturi egale pentru toți, o Europă progresistă cu un plan pentru tineri și o Europă puternică și unită care promovează o lume mai bună.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare