Fundația Prințului Charles oferă 70 de burse la cursuri de antreprenoriat pentru militarii români care fac tranziția spre viața civilă și pentru tinerii din mediul rural

Fundația Prințul de Wales, în parteneriat cu Universitatea Babeș Bolyai, oferă 70 de burse la cursuri de antreprenoriat, care vor avea loc la sediul universității din Cluj-Napoca.

Bursele se adresează cu precădere militarilor români ce fac tranziția spre viață civilă și tinerilor sub 45 de ani din mediul rural care au sau doresc  înceapă o afacere, iar participanții vor primi Atestate profesionale din partea Universității Babeș Bolyai, informează un comunicat al Fundației.

Calendarul cursurilor va fi în perioada octombrie – decembrie 2018; bursierii vor avea oportunitatea de a participa la un curs modular intensiv, cu lectori experimentați și dedicațicare utilizează metode interactive specifice educației adulților.

Programul de formare va include teme precum: activitatea antreprenorială (de la idee la oportunitatea de afaceri), planul de afaceri (planificare, buget, marketing, riscuri), branding și oportunități de finanțare a afacerii.

Fundația Prințul de Wales a lansat primul program în sprijinul militarilor români în 2017 când a susținut trei militari răniți să participe la Jocurile Invictus din Canada. Atunci, Prințul Charles de Wales a dorit să contribuie personal la achiziționarea de echipamente prostetice necesare militarilor români. Ulterior, Fundația Alteței Sale Regale în România a dezvolat acest program în dorința de a susține și militari ce părăsesc armata și au nevoie de recalificare pentru o nouă carieră în viață civilă.

Cu o istorie remarcabilă, primul Colegiu Iezuit fiind creat în 1581, Universitatea Babeș Bolyai este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Oferta educațională a universității reunește peste 500 de programe la nivel de licență și master în română, engleză, germană și franceză. În același timp, universitatea, prin Centrul de Formare Continuă și Învățământ la distanță, oferă programe specifice pentru dezvoltarea profesională și personală a adulților.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare