Connect with us

GENERAL

LIVE VIDEO pe Calea Europeana. Corespondenta speciala de la Bruxelles. Prima vizita a Presedintelui dupa suspendare

Published

on

UPDATE 16:24: Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy l-a întâmpinat pe Traian Băsescu. “Îmi pare bine să vă văd, dle preşedinte” i-a spus van Rompuy lui Băsescu. Acesta din urmă i-a răspuns râzând.

Video streaming Caleaeuropeana.ro

UPDATE 14:30: Începând cu ora 17:00 veţi putea urmări LIVE pe CaleaEuropeana.ro  declaraţia de presă a preşedintelui Băsescu.

Transmisia LIVE va putea fi urmărită AICI, in cateva minute:


Live video by Caleaeuropeana.ro

 

UPDATE 13:00. Jose Manuel BARROSO: Comisia va monitoriza în continuare situaţia politică din România. Susţin aderarea României la Schengen

Preşedintele Barroso s-a întâlnit azi cu preşedintele României, Traian Băsescu, pentru a discuta evoluţiile instituţionale şi politice din România, se arată în comunicatul de presă transmis de Comisie după intalnirea celor doi oficiali.

Preşedintele Barroso şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la evenimentele politice recente petrecute în România şi despre imaginea creată de acestea pentru partenerii Uniunii Europene. El a precizat că CE nu va face compromisuri cu privire la necesitatea ca toate statele membre să respecte statul de drept, independenţa sistemului judiciar şi deciziile Curţii Constituţionale. Preşedintele Barroso a subliniat importanţa unui cadru politic şi juridic stabil pentru credibilitatea României, dar şi pentru situaţia sa economică şi financiară.

În urma revenirii în funcţie a preşedintelui Băsescu, Barroso a făcut foarte clar faptul că toate forţele politice din România, fie ele din Guvern sau opoziţie, trebuie să acţioneze cu responsabilitate şi reţinere şi să îşi stabilească drept scop ferm restaurarea stabilităţii politice şi instituţionale. Acest lucru va fi foarte important în perioada premergătoare alegerilor parlamentare din această toamnă.

Preşedintele Barroso a subliniat importanţa continuării eforturilor de atingere a obiectivelor MCV şi faptul că CE va continua să monitorizeze situaţia în următoarele luni.

Preşedintele Barroso şi Traian Băsescu au discutat, de asemenea, despre situaţia actuală din Uniunea Europeană şi, în special, din zona euro. Mai exact, cei doi au discutat despre propunerile Comisiei privind uniunea bancară şi despre mecanismul unic de supraveghere bancară, care va consolida zona euro, păstrând în acelaşi timp interesele membrilor din afara zonei euro şi integritatea pieţei unice.

Privind Cadrul Financiar Multianual, preşedinţii au convenit asupra necesităţii de a avea un buget ambiţios pentru UE, care să poată garanta o politică de coeziune ambiţioasă şi să ofere un sprijin pentru competitivitatea şi creşterea economică a UE.

Preşedintele Barroso şi-a reiterat sprijinul pentru aderarea României la spaţiul Schengen, dar şi asupra necesităţii ca autorităţile române să consolideze gestionarea curentă a fondurilor UE.

Urmăriţi aici imaginile difuzate de canalul oficial al UE, EbS, cu întâlnirea celor doi oficiali:

 

Corespondenţă specială de la Bruxelles. Ce i-a spus BARROSO lui BĂSESCU?

Video streaming by Ustream

 

UPDATE 11:33

Intalnirea cu Barroso s-a terminat. Presedintele Comisiei a recomandat respectarea valorilor europene.

Traian Basescu se intalneste acum cu Viviane Reding

 

Presedintele cu tara, USL-ul cu poporul

Presedintele a plecat cu tara la Bruxelles, USL a ramas cu poporul acasa. Traian Basescu vrea sa se informeze de la Barroso, Reding si Rompuy in legatura cu cele intamplate in UE in ultima vreme, dupa un Consiliu European la care a lipsit din cauza dorintei Premierului de a reprezenta el tara.

Dupa Referendum, USL sustine ca Presedintele nu mai reprezinta vointa poporului, iar Traian Basescu spune ca nu poate sa nu isi exercite atributiile constitutionale.

MCV, Schengen, Tratat fiscal, Uniune bancara si monetara, Statele Unite al Europei si ELI, super laserul de la Magurele, care are nevoie de finantarea europeana. Si Euro in 2015. Pentru ca este poate ultimul tren, pe care Romania nu isi permite sa il rateze. Ne explica Presedintele, inainte de plecarea la Bruxelles, a doua zile dupa un spectacol oferit de Romania in Parlamentul European.

Directia Vest, anuntata din nou la intalnirea Presedintelui cu diplomatii romani, ne poarta acum spre Bruxelles, dis de dimineata.

Este pentru prima oara, de la pornirea proiectului Calea Europeana, in 2006, cand suntem invitati la una dintre cele mai importante intalniri intre Presedintele tarii si liderii europeni.

Ma intreb oare ce mai poate face Traian Basescu, acum, cand are sustinerea liderilor Occidentali deja dovedita, a asezat la loc steagul NATO, la Cotroceni, intr-un demers simbolic. Cu o legitimitate contestata de USL si de cele 7,4 milioane de voturi pentru demitere-sau cate or ramane dupa ce se scad cele date fraudulos.

Legatura dintre tara, popor si politicieni a explicat-o cel mai bine Presedintele Lituaniei: deciziile politicienilor vor fi platite de popor. Nimeni din exterior nu va va ajuta.

Si, totusi, o speranta exista. UE nu e in exterior. Romania este o parte din UE. Neintegrata complet, fara Schengen, Euro, cu MCV inca activ. Dar, Slava Domnului, este in interiorul Uniunii Europene.

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Bruxelles, in jurul orei zece, pentru vizita de lucru în cursul căreia va avea întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, cu comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, şi cu preşedintele Consiliului European, Herma Van Rompuy.

Potrivit programului oficial, Traian Basescu va avea convorbiri cu preşedintele Barroso începând cu ora 11.00 (ora României), apoi cu Viviane Reding în jurul orei 12.30. Ultima intalnire va fi cu Presedintele Consiliului European, Van Rompuy va avea loc la ora 16.15.

Preşedintele Băsescu ar urma să susţină o declaraţie de presă în jurul orei 17.00.

 

 

Dan Carbunaru

Corespondenta de la Bruxelles, pentru caleaeuropeana.ro

Foto: presidency.ro

GENERAL

UE condamnă noua lege semnată de Vladimir Putin care reprimă dreptul opozanților să candideze la alegerile din Rusia

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

La 4 iunie, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat o nouă lege care interzice oricărei persoane care are legături cu așa-numitele “organizații extremiste” să mai candideze la alegerile din Rusia.

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a semnalat că această nouă lege este încă un instrument împotriva vocilor critice și de opoziție, care va restrânge și mai mult pluralismul politic în Rusia: „Această decizie, înainte de alegerile pentru Duma de Stat din septembrie și în combinație cu legile privind “agenții străini” și “organizațiile indezirabile”, consolidează o represiune sistematică a democrației, a drepturilor omului și a libertăților”, se arată în comunicatul oficial.

„În plus, este îngrijorător faptul că această lege va avea efect retroactiv”, a mai adăugat oficialul european.

Uniunea Europeană îndeamnă autoritățile ruse să abroge această lege și să alinieze legislația rusă la angajamentele pe care Rusia și le-a asumat în temeiul legislației europene și internaționale privind drepturile omului, inclusiv Convenția europeană a drepturilor omului a Consiliului Europei.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Rareș Bogdan, în plenul Parlamentului European: România are cea mai rapidă revenire economică din istorie. Revitalizarea IMM-urilor reprezintă coloana vertebrală a economiei UE

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Rareș Bogdan a salutat marți, în plenul Parlamentului European, faptul că strategia industrială revizuită se concentrează pe revitalizarea IMM-urilor, care reprezintă coloana vertebrală a economiei UE. precum și pe digitalizarea economiilor.

Șeful delegației europarlamentarilor români din grupul PPE a susținut o intervenție în cadrul unei dezbateri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Margrethe Vestager cu privire la revitalizarea industriei europene.

“În România, avem 672.440 de microîntreprinderi cu un milion de angajați. Întreprinderile mijlocii sunt în număr de 8.902, cele mici de 48.738 iar întreprinderile mari – 1941.  Nu trebuie uitat că industria Horeca sau întreprinderile din sectorul transporturilor, turistic, cultural și mai ales creativ au fost printre cele mai afectate de criza COVID și, de aceea, este vital ca acestea să se bucure de o susținere reală din partea noastră, din partea Europei. În ciuda dificultăților generate de COVID suntem pe calea cea bună”, a afirmat prim-vicepreședintele PNL.

El a subliniat că realitatea din România vine să confirme acest lucru, în condițiile în care economia țării sale a crescut în primul trimestru cu 2,8%, mult peste așteptările economiștilor, având cea mai rapidă revenire economică din istorie, ca răspuns la cea mai mare criză economică din ultima sută de ani.

“Cu toții avem responsabilitatea de a veni în sprijinul interesului cetățenilor noștri, iar prin intermediul acestei strategii trebuie să ne asigurăm că le vom oferi acestora un trai mai bun si mai stabil in Europa noastră comuna”, a conchis Rareș Bogdan.

 

Citiți și Premierul Florin Cîțu: România are cea mai rapidă revenire economică din istorie. Economia a crescut cu 2,8% în primele trei luni din 2021

Produsul intern brut a crescut cu 2,8%, pe serie ajustată sezonier, în trimestrul I din 2021, comparativ cu trimestrul anterior, în timp ce, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, PIB nu a consemnat nicio modificare, conform datelor semnal publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de Agerpres.

Pe serie brută, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 0,2% în primul trimestru faţă de acelaşi trimestru din anul 2020.

În previziunile economice de primăvară, publicate recent, Comisia Europeană a îmbunătăţit la 5,1% estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% anterior, PIB-ul urmând să consemneze un avans de 4,9% anul viitor, de asemenea în creştere faţă de prognoza de 4% avansată în luna februarie a acestui an.

În raportul “World Economic Outlook”, publicat în aprilie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a îmbunătăţit, de asemenea, estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze în acest an un avans de 6%, iar în Europa va fi devansată doar de Spania, care va înregistra o creştere economică de 6,4%.

Continue Reading

GENERAL

Eurostat: Creșterea industrială în România a stagnat la începutul lui 2021, în timp ce UE a înregistrat un avânt în acest sector

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Producţia industrială în Uniunea Europeană şi zona euro a înregistrat o creştere peste aşteptări în luna ianuarie, însă în România a stagnat comparativ cu luna decembrie şi a scăzut comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, potrivit estimărilor Eurostat, oficiul de statistică al Uniunii Europene.

În ianuarie 2021, producția industrială ajustată sezonier a crescut cu 0.8% în zona euro și cu 0.7% în UE, față de decembrie 2020,  În decembrie 2020, producția industrială a scăzut cu 0.1% în zona euro și a rămas stabilă în UE.

În ianuarie 2021 față de ianuarie 2020, producția industrială a crescut cu 0.1% în zona euro și cu 0.3% în UE.

Comparație lunară pe grupe industriale principale și pe state membre
În zona euro, în ianuarie 2021, față de decembrie 2020, producția de bunuri de consum durabile a crescut cu 0.8%, bunuri de consum nedurabile cu 0.6%, energie și bunuri de capital cu 0.4% și bunuri intermediare cu 0.3%.

În UE, producția de bunuri de consum nedurabile a crescut cu 0.8 %, energia și bunurile de capital cu 0.6 %, iar bunurile de consum intermediare și durabile cu 0.4 %.

Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Luxemburg (+3.8%), Grecia și Franța (atât +3.4%), cât și Belgia (+3.1%).

Cele mai mari scăderi au fost observate în Estonia și Letonia (atât -1.5%), Portugalia (-1.3%) și Spania (-0.7%).

În România, producţia industrială a stagnat în luna ianuarie 2021 comparativ cu luna decembrie a anului trecut.

Comparație anuală pe grupe industriale principale și pe state membre
În zona euro, în ianuarie 2021, față de ianuarie 2020, producția de bunuri intermediare a crescut cu 1.8%, bunuri de consum durabile cu 1.6%, bunuri de capital cu 0.9% și energie cu 0.4%, în timp ce producția de bunuri de consum nedurabile a scăzut cu 3.9%.

În UE, producția de bunuri de consum durabile a crescut cu 3.0%, bunurile intermediare cu 2.2% și bunurile de capital cu 0.9%, în timp ce producția de energie a scăzut cu 0.5%, iar bunurile de consum nedurabile cu 3.2%.

Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Irlanda (+27.5%), Lituania (+11.8%) și Polonia (+5.6%).

Cele mai mari scăderi au fost observate în Portugalia (-6.5%), Malta (-6.2%) și Slovacia (-4.0%).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Cristian Bușoi3 hours ago

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru EU4Health, atrage atenția că ”blocajele în asistența medicală din cauza COVID-19” au afectat bolnavii de cancer: România are bani în PNRR pentru combaterea cancerului

POLITICĂ3 hours ago

Marcel Ciolacu: Declinul și îmbătrânirea populației, cea mai mare problemă pe care o avem ca stat

ROMÂNIA3 hours ago

Eurobarometru: România, spre coada clasamentului UE privind vaccinarea sau intenția de vaccinare cât mai rapidă anti-COVID

CONSILIUL UE4 hours ago

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind Rezerva de ajustare la Brexit de 5 miliarde de euro

U.E.4 hours ago

Eurostat: Rata anuală a inflației a crescut în luna mai până la 2,3% în UE. România, printre statele cu cea mai ridicată rată

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Estoniei au discutat despre îmbunătățirea conectivității europene nord-sud prin proiectele Rail2Sea și Via Carpathia

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Anca Dragu a susținut aderarea „cât mai curând” a României la Schengen în întâlnirea de la Bruxelles cu Valdis Dombrovskis

U.E.6 hours ago

Cel mai curat aer din Europa se respiră în două orașe din Suedia și Finlanda. Bucureștiul, pe locul 263 din 323 de orașe în care a fost evaluată calitatea aerului

NATO6 hours ago

România trimite 45 de militari în Africa sub egida unei misiuni europene conduse de Franța. Ministrul francez al apărării mulțumește “prietenilor români”

ROMÂNIA7 hours ago

Eurostat: România, pe primul loc în Uniunea Europeană la creșterea lucrărilor în construcții

ROMÂNIA9 hours ago

Klaus Iohannis: Estonia este un campion al digitalizării și e-guvernării de la care avem foarte mult de învățat

INTERNAȚIONAL1 day ago

Summitul SUA-Rusia: Joe Biden și Vladimir Putin au convenit să înceapă consultări privind securitatea cibernetică și ca ambasadorii celor două țări să revină la post

Daniel Buda1 day ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să pună capăt diferențelor ”impardonabile” de plăți directe între fermierii din Estul Europei și cei din Vest

S&D2 days ago

With Courage. For Europe: Partidul Socialiștilor Europeni organizează pe 26 iunie o nouă conferință la nivel înalt dedicată viitorului Europei

NATO3 days ago

Klaus Iohannis anunță că România și-a îndeplinit obiectivele la Summitul NATO: Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

NATO4 days ago

Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Marian-Jean Marinescu6 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE1 week ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

MAREA BRITANIE2 weeks ago

Ambasadorul României la Londra le amintește cetățenilor români din Regatul Unit că se apropie termenul limită de 30 iunie până la care pot solicita statut de rezident

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor

Team2Share

Trending