George Ciamba, în deschiderea întâlnirii informale a miniștrilor UE pentru politici privind diaspora: Promovarea valorilor incluse în tratate, precum coeziunea, egalitatea, libertatea, democrația, demnitatea umană și solidaritatea, pot contribui la asigurarea unui sprijin real pentru avansarea proiectului european

Ministrul afacerilor europene, George Ciamba, a susținut astăzi, 18 martie 2019, un discurs în deschiderea întâlnirii informale a miniștrilor UE pentru politici privind diaspora, un eveniment organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, se arată într-un comunicat.

George Ciamba a salutat organizarea evenimentului, menționând că libera circulație a cetățenilor este un principiu fundamental consacrat de Tratatul privind Funcționarea UE. Tema reuniunii este importantă și actuală nu numai din perspectivă  europeană, ci și globală, a precizat ministrul.  În contextul Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, ministrul afacerilor europene a făcut referire la principiul coeziunii și a pus accent pe primul pilon al programului Președinției, Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate.

,,Coeziunea este principiul cheie care poate restabili legătura Uniunii cu cetățenii săi, reclădind încrederea acestora în proiectul UE. De aceea, promovarea valorilor incluse în tratate, cum ar fi coeziunea, egalitatea, libertatea, democrația, demnitatea umană și solidaritatea, poate contribui la asigurarea unui sprijin real pentru avansarea acestui proiect”, a spus George Ciamba.

Ministrul afacerilor europene a transmis că apărarea drepturilor și intereselor tuturor cetățenilor, indiferent de locul în care aceștia aleg să trăiască, să studieze, să muncească, să inoveze sau să-și desăvârșească moștenirea culturală, trebuie să fie o prioritate pentru guvernele statelor membre.

George Ciamba a amintit că Președinția Română a Consiliului UE a reușit să obțină un acord provizoriu cu Parlamentul European cu privire la crearea Autorității Europene în domeniul Muncii, o instituție care urmează să sprijine statele membre în aplicarea actelor juridice ale UE în domeniul mobilității forței de muncă la nivelul Uniunii, precum și în ceea ce privește coordonarea securității sociale.

Oficialul român a punctat, de asemenea, importanța mobilității în scop educațional, educația fiind un domeniu cheie pentru viitorul Europei, din perspectiva individuală a cetățeanului, care ar trebui să se bucure de oportunitatea de a studia în orice stat membru al UE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare