Prietenii nu se spionează între ei şi nu-şi interceptează unii altora telefoanele, îl dojenea încruntată Angela Merkel pe Barack Obama vara trecută. Iar preşedintele american a făcut câteva eforturi notabile pentru a-şi calma cel mai puternic aliat european. Acum însă, presa anunţă că serviciile de informaţii germane au făcut acelaşi lucru constant, din 2009 încoace.Cancelaria de la Berlin se confruntă cu o reacţie furioasă din partea Turciei şi cu un val de critici interne după ce s-a aflat că Germania şi-a folosit serviciile de informaţii pentru a spiona Turcia, aliat şi stat membru NATO, iar asta în contextul în care Berlinul a fost cea mai puternică voce în scandalul internaţional de spionaj iscat în jurul operaţiunilor NSA.
Încă din 2009, agenţiile germane i-au spionat pe turci, dar şi pe Hillary Clinton, fost secretar american de Stat, şi pe John Kerry, cel care deţine în prezent funcţia, transmite în exclusivitate publicaţia germană „Der Spiegel”, care a fost una dintre cele trei mari publicaţii internaţionale implicate în dezvăluirile de amploare făcute anul trecut de Edward Snowden, în urma căruia s-a iscat cel mai acut scandal de spionaj.
Acum, „Spiegel” susţine că agenţia germană BND a interceptat şi a înregistrat convorbiri ale mai multor oficiali turci, precum şi ale secretarilor americani de stat. Duminică, un purtător de cuvânt al BND a declarat pentru jurnaliştii germani că agenţia „în principiu, nu spionează aliaţi ai Germaniei”. „Orice înregistrare accidentală este ştearsă imediat”, a adăugat acesta.
Situaţia este cu atât mai neplăcută pentru nemţi, în contextul în care Berlinul l-a expulzat anul acesta pe şeful biroului din Germania al CIA.
Deja, ambasadorul Germaniei la Ankara a fost convocat la Ministerul de Externe pentru a da socoteală. Washingtonul încă nu a reacţionat.
.
.




