Giganții europeni din domeniul tehnologiei solicită Ursulei von der Leyen un fond suveran de infrastructură pentru a consolida autonomia strategică

Airbus, Dassault Systèmes și peste 90 de companii europene din domeniul tehnologic și grupuri industriale au cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să creeze un fond suveran pentru infrastructură, cu scopul de a consolida investițiile publice în tehnologiile avansate. Apelul a fost făcut într-o scrisoare deschisă, datată 14 martie, obținută de Reuters, relatează Agerpres.

Scrisoarea subliniază nevoia stringentă ca Europa să-și protejeze autonomia strategică în sectoarele critice, în contextul măsurilor recente luate de Statele Unite și Uniunea Europeană. Companiile avertizează că dependența excesivă a Europei de tehnologii externe reprezintă un risc major pentru securitate, fiabilitate și creșterea economică.

Fondul propus ar trebui să finanțeze sectoare esențiale din lanțul valoric tehnologic, cum ar fi calculul cuantic și dezvoltarea semiconductorilor. Semnatarii susțin că o astfel de inițiativă este vitală pentru atingerea independenței tehnologice a Europei.

De asemenea, scrisoarea solicită adoptarea unei politici de achiziții publice “Buy European” („Cumpără european”, n.r.) pentru a stimula cererea și a încuraja companiile europene să investească în tehnologii critice. Această măsură nu ar avea scopul de a exclude jucătorii non-europeni, ci de a crea un mediu competitiv favorabil furnizorilor europeni.

Printre susținătorii apelului se numără OVHcloud, Institutul European de Software, European Startup Network, Asociația Germană de Inteligență Artificială, Amsterdam Internet Exchange (AMS-IX) și banca publică franceză Bpifrance. Scrisoarea a fost adresată și comisarului european pentru tehnologie, Henna Virkkunen.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare