Igor Dodon a discutat cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova despre monitorizarea alegerilor prezidențiale și despre Transnistria

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut marți o întrevedere cu șeful Misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Republica Moldova, Claus Neukirch, cu care a discutat despre cooperarea dintre țara sa și OSCE, soluționarea conflictului transnistrean și despre participarea OSCE și ODHR  la monitorizarea alegerilor prezidențiale care vor avea loc în toamnă, anunță Radio Chișinău, citat de Agerpres.

”În contextul lansării campaniei prezidenţiale în ţara noastră, în mod special am vorbit despre participarea OSCE şi a ODIHR (n.r. Biroul pentru Instituţiile Democratice şi Drepturile Omului) la monitorizarea procesului electoral. Am subliniat faptul că Republica Moldova este interesată de o bună cooperare cu observatorii OSCE. În acest context, am menţionat importanţa poziţiei consolidate a partenerilor internaţionali, care a fost exprimată de nenumărate ori în anii precedenţi în Declaraţia comună a Consiliului de Miniştri ai Afacerilor Externe din cadrul OSCE. În document este subliniat faptul că soluţionarea cuprinzătoare, paşnică şi durabilă a conflictului transnistrean trebuie să fie realizată pe baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internaţional, cu un statut special pentru Transnistria, cu respectarea garantată a drepturilor politice, economice şi sociale ale populaţiei din regiune”, a a precizat Igor Dodon într-un mesaj publicat pe Facebook.

În același timp, Igor Dodon a discutat cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova și despre rezultatele întrevederii acestuia cu liderul regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Aceste discuții au loc în contextul în care reprezentantul special al Dumei de Stat din Rusia pe probleme de migraţie şi cetăţenie, Konstantin Zatulin, care este totodată şi vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru CSI şi integrare eurasiatică, a semnat o scrisoare de felicitare adresată liderului separatist Vadim Krasnoselski cu ocazia aşa-numitei zile de independenţă a regiunii transnistrene separatiste.

În documentul citat, Zatulin a transmis că Rusia şi poporul rus vor fi mereu alături de Transnistria şi i-a elogiat pe cei care au luptat de partea separatiştilor în războiul din 1992.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare