Igor Dodon i-a cerut premierului destituirea ministrului adjunct al apărării și retrogradarea unor militari pentru nesupunere după ce au participat la un exercițiu NATO în Ucraina

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a cerut vineri premierului Pavel Filip să inițieze procedura de destituire a ministrului adjunct al apărării, Gheorghe Galbura, pentru că a refuzat să se supună deciziei sale și a plecat în fruntea unui contingent de militari moldoveni la un exercițiu al NATO în Ucraina, relatează Deschide.md.

Foto: Facebook/ Igor Dodon

Într-o conferință de presă, Igor Dodon a cerut de asemenea premierului declanșarea unei anchete pentru identificarea tuturor persoanelor care au sfidat interdicția sa privind participarea Republicii Moldova, cu un grup de militari, la exercițiul „Rapid Trident 2017” din Ucraina.

„În temeiul articolului 87, aliniatul 4 din Constituție, a articolelor 26 și 29 din Legea cu privire la apărarea națională, în calitate de comandant suprem al forțelor armate, am semnat un ordin prin care interzic participarea militarilor din cadrul forțelor armate ale Republicii Moldova la exerciții, operațiuni, studii, misiuni, instruiri, cursuri oficiale și oricare alt tip de activitate peste hotare, fără acordul prealabil al comandantului suprem. Acest ordin se va aduce la cunoștința întregului efectiv al forțelor armate și este obligatoriu pentru executare”, a anunțat el.

„Nimeni nu părăsește teritoriul Republicii Moldova fără acceptul scris al comandantului suprem. S-a terminat cu interpretările, stagiile și exerciții militare! Gata!”, a declarat Dodon în conferința de presă.

Participarea militarilor moldoveni la aceste exerciţii a fost în centrul agendei politice de la Chişinău în ultimele zile, după ce Igor Dodon a interzis acest lucru. Totuşi, Executivul s-a întrunit miercuri şi a aprobat detaşarea contingentului de militari prin hotărâre de Guvern. Un contingent al Armatei Naţionale din Republica Moldova, format din 57 de militari, participă, în perioada 7-23 septembrie curent, la stagiul de instruire „Rapid Trident 2017”, desfăşurat la Centrul internaţional de menţinere a păcii Yavoriv din Ucraina, a anunţat Ministerul Apărării de la Chişinău.

Imediat, Dodon a anunțat suspendarea hotărârii de guvern menționate, acuzând executivul de încălcarea prevederilor legislației în vigoare cu privire la apărarea națională.

Reprezentanții guvernului au anunțat că militarii moldoveni vor participa la exercițiul internațional, indiferent de decizia președintelui.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare